Nu am spart geamuri, nu mi-am rupt oase, nu am fost chemata cu parintii la scoala, am doar cateva julituri la genunchi si alea vizibile doar daca strang pielea (Daca vreti, vi le arat. Vreti? Vreti?). Am murdarit insa tot ce am pus pe mine, toata copilaria. Era bine daca imi puneam inghetata-n frunte, eu insa o puneam pe haine. Le fel si cu zeama care se scurgea din pepene, cu ciocolata care mi se topea in mana, nu in gura, si cu prajitura cu crema care ajungea, cumva, sfidand legile, pe spatele tricoului. De-asta maica-mea, exasperata ca ma schimba de cateva ori pe zi intr-o vreme in care nici nu aveam masina de spalat, a spus odata ca mie imi trebuie doar haine negre, de tabla.
E clar ca parintii imagineaza mereu solutii extreme, chiar daca de obicei raman la nivel de fantezie. In timp ce descurca gume din par si pedepsesc scaunul care s-a pus ca un rau ce e in drumul copilului, inevitabil construiesc imagini in care isi vad copilul transformat in statuie, macar pentru o ora, hai doua. Cand nimeresti un copil ca cel din clipurile care circula asa bine pe net cu mesajul “Sau mai bine foloseste Durex” si nu mai stii ce sa te faci, parca ai zabovi putin in fata unui stand cu nuiele. Dar asa ceva nu exista. In raioanele “pentru puiutul tau” nu gasesti decat cadouri pentru copii care au fost cuminti.
Insa in Brazilia cineva, poate un copil obraznic ajuns publicitar, a intuit ca astfel de produse de imblanzire a copiilor le-ar atrage atentia parintilor, rascolindu-le sufletele. De-asta a pus pe raft niste inovatii simpatice. Sa-i dea mama puiului camasuta de forta? Cine vrea o masuta cu catuse, cine, cine?
Fantezia ramane insa fantezie. Pe spatele cutiei, parintii curiosi sa stie mai multe despre metoda-minune aflau ca totul fusese inventat ca sa aminteasca, de fapt, ca exista metode mai bune de disciplinare. La care, in lipsa de altceva mai savuros, au apelat.
