"Vezi sa nu-mi faci vreo surpriza", atentionarea pe care o primeam inainte de orice tabara sau plecare mai departe de casa. "Distreaza-te, dar cumpatat", venea imediat completarea. Asociez azi surpriza cu neplanificatul care iti aduce probleme, cu neprevazutul regretat. Ca sa vad daca si ce ratez prin retincenta fata de surprize, am cautat sa aflu cat se potriveste imaginea mea despre neprevazut cu cea a unor oameni pe care ne place sa ii citim sau ascultam.
Articolul a fost publicat in suplimentul ADfel 2013, distribuit in Bucuresti impreuna cu 24FUN.
Andra Matzal (Think Outside the Box)
“Hai sa luam niste beri de la Cora!” mi-a zis o prietena si am urcat frumusel, plictisit, in masina care n-a luat-o insa spre hipermarket. Ocolis dupa ocolis, ne trezim pe autostrada si de-aici pana la mare nu mai raman decat un zambet complice si basul care bubuie-n boxe. De atat e nevoie: o perturbare a rutinelor si drumurilor prefabricate, cu cea mare naturalete de care doar copiii sunt in stare. Fara scenografii si repetitii, surpriza iese din gesturile noastre drept cea mai fireasca, dar uitata terminatie, dezmortibila pe loc. Peste trei zile, ne-am intors la Cora cu aceleasi haine si cu pielea sarata.
Marius Chivu (DILEMA Veche)
Sursa foto: Ioana Birdu
Era vara lui ‘89 si tata se intorsese acasa dupa ce fusese plecat, mai bine de un an de zile, sa lucreze intr-un complex petrochimic din Irak. Ma aflam in vacanta la bunici, mai exact, pe izlaz cu vacile, cand au aparut ai mei imbracati din cap pana-n picioare in blugi ca si cum ar fi fost un cuplu decupat din Neckermann. In curand aveam sa-mi primesc propriul meu costum de blugi marca... Rambo. In vara aceea, chiar inainte sa se schimbe totul, am fost cea mai frumoasa familie: albastri si bogati.
Lavinia Gliga (Decat o Revista)
1 aprilie, ziua mea. Am fost dusa la film, iar pe-nserat am ajuns inapoi acasa. Am descuiat. El se oprise cativa pasi in
urma, sa-si lege siretul parca – mi-l amintesc mesterind in penumbra holului. Din doi pasi am ajuns in miezul garsonierei. Am inceput
sa zbier. Casa mea era plina cu oameni.
"SURPRIZA!"
M-am pravalit tipand pe gresia alba. Ii stiam, desigur, erau prietenii mei. Dar nu ma puteam opri, tremuram din toti rarunchii, ghemuita pe jos. Probabil ultima pacaleala cu petrecere-surpriza.
Adrian Popescu (Radio Guerrilla)
Cand aud cuvantul “surprize” ma gandesc la ceva de bine, desi, daca te gandesti mai departe, acestea pot fi neplacute si nu de putine ori. De ce, totusi, imi plac surprizele in aceste conditii? Nu stiu… Da, imi plac surprizele pur si simplu. Probabil, dupa acest criteriu, oamenii se impart in doua mari categorii: cei carora le plac surprizele, deoarece se asteapta in mod aprioric la ceva placut, si cei carora nu le plac surprizele, deoarece acestea pot fi cateodata si neplacute. Imi plac mai mult cei carora le plac. Imi plac pentru ca aleg sa creada, asumandu-si toate riscurile.
Sergiu Vasile (Times New Roman)
In limba franceza, sur-priza ar fi acel ceva care sta pe priza. Un capac sau alt acoperamant care impiedica gandacii, scolopendrele si alte vietuitoare sa patrunda in priza. (Sigur ati ras, a fost un joc de cuvinte mandru si demn.)
Pe un fond muzical mai serios: voua nu va e dor de surprize placute? De cate ori ceva ne scoate din ruti na, e lugubru: o groapa noua
in asfalt, o stire de la ora cinci, un impozit. La noi, cand dai de surprize, simtul civic te impinge sa pui un afis cu “Atentie,
surprize!”, sa le poata ocoli restul lumii.
Pe altii atitudinea asta i-ar surprinde.
