Vineri si sambata, 28 si 29 iunie, a avut loc Cupa Agentiilor la Fotbal, ajunsa la cea de-a sasea editie anul acesta, cu 80 de meciuri disputate, 30 de echipe participante si 1.300 de minute de joc.
Castigatorii titlului de Agentia Anului sunt cei de la Mediafax Monitorizare. Dupa un meci incheiat cu 0-0 si o sesiune de lovituri de departajare, Mediafax Monitorizare i-a invins pe cei de la Carturesti cu 3 la 1, in Finala Mare. Castigatorii marelui titlu au primit si un premiu pentru unul dintre coechipieri, Silvester Starcea, Cel mai bun portar - semn ca portarul a avut meritul sau in victoria reprezentativei Mediafax.
Locul al doilea in competitie a fost luat de Carturesti, echipa care a primit si premiul pentru Cea mai fairplay echipa. Locul al treilea al competitiei a fost disputat in Finala Mica intre Wave Division si Daedalus Consulting, fiind castigat de ultimii.
Titlul de Goalgetter-ul competitiei a fost adjudecat de Alexandru Pirvu (Next Advertising), cu un numar impresionant de 13 goluri, dintre care 8 intr-un singur meci.
Echipa IQads, alaturi de arbitrii competitiei, au desemnat premiul pentru Cel mai frumos gol lui Viorel Hadareanu (REEA), iar Cel mai bun echipament a fost cel al echipei Webstyler, creat de cei de la almanahe.mic.
Si pentru ca orice echipa joaca mult mai bine pe teren cand are in spate o galerie energica si plina de entuziasm, castigatoarea premiului pentru Cea mai infocata galerie de anul acesta a fost galeria echipei Lowe Group. Suporterii au venit inca din prima zi, de la prima ora, cu postere, steaguri si vuvuzele, pregatiti pentru cat mai multe victorii din partea favoritilor.
Pentru prima data la Cupa Agentiilor la Fotbal, premiul pentru Cea mai creativa emblema a fost luat de catre o asociatie studenteasca, Advice. Tot la categoria creativitate: echipa celor de la Infinit Solutions au convins comunitatea IQads si juriul competitiei cu posterul creat pentru Cupa, castigand premiul pentru Cel mai creativ poster.
Competitiile de creatie au fost oferite de AdProduction, solutions partner al acestei editii. Posterele, pancartele si Cea mai buna emblema au fost produse in cadrul evenimentului.
Cele 30 de echipe participante au fost: Webstyler (Forward Runners), Wave Division, Daedalus Consulting (Eagles Daedalus), G2 Romania, Carturesti, Saatchi & Saatchi (S2), Active Soft, REEA, Infinit Solutions Agency (Infinit Scorers), Senior Hyperactive (Senior Programming), IQads Kadett, Leo Burnett (F.C. Leo Burnett), Next Advertising (Next PLS), McCann Erickson (McCANN), First Advertising Agency (First Team), Lowe Group (F.C. Lowe), Draftfcb, GrupSapte (Galacticii G7), Advice, AdProduction, GfK Romania (Golden Team), MEDIAFAX Monitorizare, Frontline Marketing, Men in Black, Erka Promotions & Events (Erka Unlimited), ASER (FC ASER), PRIME Romania (FC PRIME), Springer & Jacoby, ThinkDigital si Viva Group (Viva Team).
Cupa Agentiilor la Fotbal este un eveniment IQads. Solutions Partner al acestei editii a fost AdProduction.
Despre Cupa Agentiilor la Fotbal
De sase editii, Cupa Agentiilor la Fotbal este locul traditional unde reprezentativele din Liga I a marcomm-ului se lupta la pitch-ul anului pentru titlul de Agentia Anului. Editia de anul acesta s-a desfasurat la Club Daimon din Bucuresti. Pe 28 iunie au avut loc meciurile de calificare, iar pe 29 iunie turneul final si festivitatea de premiere.
Despre AdProduction
AdProduction a fost infiintata in 2002 si pune la dispozitia clientilor servicii de print outdoor si indoor, alaturi de produse de semnalistica si POSM-uri. La acestea se adauga competente – de la design la productia in house si ulterior pana la montaje in locatiile clientilor.