[AdLife] Corina Bacanu (THE SECRET SERVICE): Am sunat la McCann Erickson si am cerut cu domnul Enoiu

Aud ca e greu sa supravietuiesti ca femeie in creatia dominata de masculi din Romania. Dar avem si cateva exceptii foarte misto de doamne care au reusit sa se infiltreze si sa ajunga Creative Directors. Una dintre ele e Corina Bacanu, pana de curand Creative Director DDB Romania, iar din aprilie Experienced Creative la THE SECRET SERVICE. Astazi ne povesteste despre nebuniile de la inceput de cariera, iar pe 4 si 5 iulie o puteti vedea in actiune, la Marketing for Women, unde am provocat-o sa se gandeasca la o modalitate creativa prin care un brand ar putea sa le redea femeilor increderea in propriile forte. 

Primele semne ale talentului s-au vazut pe la 5-6 ani, cand am intrat in coma alcoolica din cauza visinelor din visinata. Dupa ce am mancat jumate de damigeana si, inainte sa lesin, m-am lungit pe canapea, cum face, nu-i asa, orice (viitor) publicitar care se respecta, am luat un caiet dictando si am inceput sa scriu o compunere-surpriza pentru parintii mei care erau plecati intr-o vizita: "Compunere. De Corina Bacanu. Titlul: De ce visinele din visinata sunt cele mai gustoase fructe." Apoi scrisul devenea tot mai ilizibil, pana cand m-am trezit intinsa tot pe o canapea – normal – sub forma de pat de spital, unde un doctor m-a intrebat: "Cat de gustoase? Pe o scara de la 1 la 10?". Talentul a prins cu adevarat contur in scoala generala, cand luam bani de la colegii mei ca sa le scriu temele la romana, celebrele si complet inutilele comentarii literare.

Copilaria mi-am petrecut-o la Targoviste purtand ochelari cu ventuza pana pe la 8 ani, facand drumuri dese la scoala, la volei, la biblioteca, la meditatii la matematica – unde aveam 4 pe linie – si la cursuri de pictura si pian, visand sa cresc dracu' mai repede si sa ma fac asistenta medicala, cum era o vecina de-ale mele foarte frumoasa.

Adolescenta e perioada in care n-am mai vrut sa fiu asistenta medicala fiindca vecina frumoasa s-a ingrasat brusc 15 kg. In plus, dupa ore, imi petreceam mult timp impreuna cu niste colegi in Turnul Chindiei si, catarata pe ruinele din imprejurimi, am decis ca e mai misto sa ma fac arheolog.

In liceu eram tipa aia care trebuia sa fie nefericita. Asa vazusem eu in filme ca e sexy. Daca esti nefericita si nemultumita, esti sexy.

Cel mai nebunesc lucru pe care l-am facut atunci a fost sa organizez o greva a foamei impotriva purtatului uniformei. Uniforma in licee nu mai era de mult obligatorie, totusi liceul meu a adoptat una care semana perfect cu o uniforma de la scoala ajutatoare de ospatari: taior visiniu din poliester si fusta plisata, neagra, neaparat sub genunchi. Am instalat un cort in curtea liceului unde am scris pe un A4 – tin si acum minte – cu Helvetica "Greva Foamei!!!!!!!". Greva Foamei a durat fix 2 ore pana cand a venit taica-meu, m-a luat de-o maneca, m-a dus acasa si mi-a facut un sanvis (el era profesor la alt liceu din Targoviste si auzise ca voiam sa tin cura de slabire intr-un cort). N-am sa uit niciodata cat de bun a fost sanvisul ala de dupa Greva Foamei. Cel mai gustos din lume. Dupa visinele din visinata, normal.

Cand eram in facultate obisnuiam sa chiulesc. N-am simtit ca ce invatam ma inspira sau ma ajuta. Mergeam doar la 2-3 cursuri unde admiram mai mult talentul de prezentator al profesorilor si harul de a transmite informatia care ajungea direct in creier, fara a mai fi nevoie sa recitesc notitele.

Imi amintesc si acum ziua in care, ajunsa studenta, am fost cazata intr-o camera de camin cu 11 basarabence, toate studente la stomatologie dar, mai ales, de ceasul lor cu cuc care racnea din ora in ora, provocandu-mi preinfarcturi.

Am luat primul salariu de la Mercury unde am lucrat ca promoter, facand door-to-door sampling and selling pentru absorbante. Si, cu banii primiti, am plecat un weekend la Paltinis. Sa ma relaxez cu capul.

Am decis sa ma angajez in publicitate pentru ca nu am decis, s-a nimerit. Nu eu am ales publicitatea, ea m-a ales pe mine. Long story short: ma plictiseam intr-o vacanta de vara, din anul 3 spre 4. Pe atunci exista un Yellow Book in care erau listate toate firmele din Bucuresti. Am rasfoit-o, mi-a placut sectiunea "Agentii de Publicitate", am sunat la McCann Erickson, unde am cerut cu domnul Enoiu, m-a preluat asistenta lui, Christine, o australianca extraordinara, careia trebuie ca i-am zis ceva wow – habar n-am ce. Cert e ca m-a placut, mi-a cerut CV-ul prin fax, mi-a zis ca nu-mi promite nimic, dar ca o sa-l duca la resurse umane. Doamna de la resurse umane a crezut ca sunt prietena buna cu Christine si, in mai putin de 1 saptamana, eram angajata.

Primul job in publicitate a fost la McCann Erickson, unde am inceput ca proof reader si acolo am invatat sa fiu copywriter.

Prima mea campanie a fost la Romstal si acum cred despre ea ca e mai buna decat multe pe care le vad azi.

Pana acum, cele mai bune campanii la care am lucrat sunt Bergenbier – Ziua Barbatului, UCPR – Gripa Aviara, BOOM TV, Lansarea Doncafe, Kinder Surprise, in fine... multe.

Proiectul care nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) nu exista. La toate am muncit cu tot sufletul si toti neuronii, deci nu am niciun regret. Daca exista pareri de rau, ele tin, poate, de context si nu de abilitatile mele profesionale.

Ca sa inteleg mai bine ce am de facut pentru un client, am mers pana la a face ce face clientul si clientii clientului. 2 zile.

Apucaturile de publicitar se manifesta atunci cand imi vine sa critic munca altora, cand ies in oras si X sau Y lucru nu sunt pe target, nu sunt cool sau relevante. Intre timp, m-am mai maturizat, am mai crescut. Dar spiritul analitic a ramas foarte viu.

Cel mai bun, simplu si eficient sfat pe care l-am primit de la un publicitar a fost: "In orice brief exista o problema. Gaseste-o si rezolv-o!"

O lectie pe care am invatat-o pe calea cea grea a fost sa accept ca se incurajeaza si se practica depersonalizarea in agentii care nu dau 2 bani pe talent, experienta sau calitate. Am ramas cu acest gust amar, ca exista oameni ajunsi in varf doar datorita unor contexte favorabile, nicidecum pe baza de competenta, oameni care nu inteleg nimic nici din viata, nici din meserie, din nimic. Pe scurt, in ochii anumitor angajatori esti doar un numar de badge si un nume pe statul de plata. Atat.

Am ramas in Romania pentru ca Romania a ramas cu mine. Deocamdata.

Uneori ma enerveaza publicitatea romaneasca pentru ca pare ca a renuntat la lupta. Dar sunt rare aceste momente. Incerc sa ma concentrez doar la ce fac eu (agentia la care lucrez) si sa ma judec doar pe mine. Daca vreau totusi sa ma enervez, in sensul de professional envy, ma uit la ce se face afara.

Cred ca ne-ar fi mai bine tuturor in domeniul asta daca am fi putin mai cordiali.

Ma uit la juniorii de acum si ma gandesc ca mai bine nu ma mai gandesc. Din experienta proprie am intalnit la interviuri foarte putini juniori cu adevarat talentati iar suma de inceput pentru care "se" merita sa-si suflece manecile era de cel putin 1000 de euro.

Sper sa lucrez cat mai des pentru clienti care sunt constienti de propria valoare, deci curajosi. Si cat mai rar pentru clienti care imi dicteaza pozitionarea, conceptul, ideea creativa, scriptul, printul, dupa care ma pun sa jur ca o sa "NE" iasa o campanie SU-PER!!!!!!!!

Brand-urile straine care comunica cel mai bine sunt prea multe. Iar cele romanesti sunt multe.

O campanie buna e una care imi straneste invidia profesionala si care vinde produsul de pe raft.

Campaniile mele preferate sunt: La urmatoarea serie de intrebari nu am putut raspunde pentru ca seamana cu intrebarea "pe cine iubesti mai mult? pe mama sau pe tata?".

Pe langa job, mai fac si vizionare de filme, gatit, citit.

Ma simt tanara de fiecare data cand intalnesc oameni curajosi. Ma simt batrana atunci cand vad tineri batrani.

Weekend-ul e momentul in care pot sa beau o bere la 8 dimineata si apoi sa ma gandesc cum sa fac sa incep sa salvez lumea.

Cartea pe care am recitit-o de 10000000000 de ori este jurnalul meu din adolescenta. Stiu ca la intrebarea asta un adevarat publicitar ar fi trebuit sa mentioneze: Gabriel Garcia Marquez, Luis Ferdinand Celine, Saramago, Jorge Amado, Steinbeck, Kafka, Hemingway, Anton Pavlovici Cehov, Salinger, Bukowski, Joyce, Neruda, dar mi-e lene.

Dau mai tare cand aud melodiile de la Stereophonics.

As revedea oricand filmul Pulp Fiction.

Incerc sa nu ratez nici un episod din viata mea.

Aici e o poza cu mine in care mi-e dor de fata asta.