Singura piesa neobisnuita din puzzle-ul unei dupa-amieze ca oricare alta e masinaria, ca pentru poker electronic, care face nota discordanta cu galbenul sanatos al bananelor si verdele proaspat al pepenilor ordonati aproape militareste pe standurile din piata. "Ce-o fi?" imi imaginez ca se intrebau clientii veniti la cumparaturi si care probabil nu se asteptau la mai mult decat a-si aranja produsele in cosuri si-apoi in portbagajele masinilor.
Hellmann's pregatise o dupa amiaza de demonstratii pentru diferitele utilizari ale maionezei. A facut asta printr-un joc antrenant, cu siguranta surprinzator, care avea sa creeze genul de experienta pe care esti tentat sa o povesti altora cu titlul "Sa vezi ce mi s-a intamplat azi". O idee memorabila, datorita mesajului simplu si a efortului minim pe care cumparatorul trebuia sa il depuna pentru a primi o recompensa simpatica.
Filmul de prezentare al activarii e deschis de un cuplu de batranei care-si incearca norocul cu masinaria. Si cand spun norocul chiar la asta ma refer: odata tras levierul, automatul genera o combinatie de ingrediente (asa cum face si un slot machine) care se transformau apoi intr-o reteta pentru un fel de mancare numai bun de garnisit cu cateva linguri de Hellmann's. Si ca experienta sa fie completa, reteta tiparita pe hartie nu venea singura, ci era urmata de o mostra de preparat care, daca ar fi sa judecam dupa fetele oamenilor, cu siguranta va fi reprodus si acasa. Activarea vine in continuarea campaniei multipremiate "Recipe Receipt" in cadrul careia toti cumparatorii Hellmann's primeau, odata cu bonul fiscal. si o reteta pentru un fel de mancare pe care il puteau pregati folosind ingredientele cumparate si maioneza.
De la mousse de pui intr-un cosulet de parmezan pana la picadinho (al doilea fel de mancare preferat al brazilienilor, un amestec de vita cu orez, ou si cartof), consumatorii au putut testa 280 de feluri diferite. De inventarea retetelor s-au ocupat patru dintre bucatarii profesionisti Unilever si echipa tehnica a Hungry Man Projects. Cu distrarea publicului si crearea de brand awareness s-a ocupat agentia Ogilvy Brazil.