Cea mai mare retea sociala din lume, Facebook, va avea o prezenta puternica la ICEEfest - festivalul industriei interactive din Europa Centrala si de Est, anunta un comunicat emis de Thinkdigital.
In prima zi, Serhad Bolukcu, CEE Market Manager, va prezenta pe scena principala cum recomanda reteaua sociala brandurilor sa trateze prezenta pe net in timp ce, pe scena a doua, Weronika Sobolak, Client Partner Global Marketing Solutions, va vorbi despre ce metode au partidele politice si politicienii sa transforme un "like" intr-un vot.
Tot in cadrul primei zile, reprezentantii Facebook vor fi prezenti alaturi de celebritati precum Horia Brenciu sau Marius Moga intr-o discutie cu publicul despre cum a schimbat social media relatia cu fanii. Nu doar cu cei de pe Facebook, ci si cu fanii reali, care vin la concerte si cumpara muzica.