Inainte de anuntarea castigatorilor, 3 participanti Done In 60 Seconds vorbesc despre ce inseamna sa faci un film de un minut

Inainte de anuntarea castigatorilor, 3 participanti Done In 60 Seconds vorbesc despre ce inseamna sa faci un film de un minut

Astazi este ultima zi de vot in cadrul competitiei de remake-uri de filme Jameson Empire Done In 60 Seconds, asa ca profitati de ultimele ore pentru a va sustine scurtmetrajele preferate prin Like, pe YouTube. Inainte insa, cititi povestea crearii a 3 dintre lucrarile inscrise in competitie. Poate va conving sa le dati un vot.

IQads: Ce alte idei de remake-uri de filme pentru Done In 60 Seconds ati avut pana sa va hotarati la…?

Valentin Musoiu: 2001: A Space Odyssey. Niciuna. Ideea mi-a venit in martie anul trecut din invidie fata de amicii mei (Vlad si Alin), care se imbaiau in Jameson cu ratustele la finala de la Londra. Voiam sa fac ceva pentru 2013 care sa aiba sanse mari la premiul international: cel mai "dens" film de un minut facut vreodata. Fiind obsedat de filmele lui in perioada asta, Kubrick a fost prima optiune. Si, avand in vedere ca am ajuns la 59 de referinte in 60 de secunde, cred ca am facut alegerea buna.

Catalin Ghinescu: The Hobbit.Ceva legat de "Gone in 60 Seconds", un fel de remake al genericului de la "Familia Bundy", cel in care ii dispareau banii in cateva secunde. Mi s-a parut insa prea putin ofertanta ideea.

Laurentiu Popa: Skyfall.Niciuna. Vazusem filmul la cinema si n-am prea putut sa-l iau in serios de la bun inceput. De vreme ce eu gasisem comedie unde altii imi promisesera actiune si aventura mi-era destul de clar ca am un bun teren de joaca.

IQads: Cum v-ati ales cast-ul, cum ati impartit sarcinile?

Valentin Musoiu: Ionut Patrascu ca actor, pentru ca e fan Kubrick, pentru pofta lui de joc si pentru asemanarea cu Keir Dullea. La imagine Mihai Gheorghe, pentru ca e foarte bun la asta, si pentru ca lucram foarte bine impreuna. Laura Neamt si Hatige Kadri pe platou, pentru ca in lipsa lor s-ar fi creat haos. Robert Matei ca artist plastic, pentru ca e singurul care putea sa-mi modeleze un cocos in forma de falus la 3 dimineata in bucatarie (...pe un fund :)) ). The Wannabes Romania, cu un sprijin enorm oferit pe parcursul intregului proiect prin feedback, idei, sugestii, munca de promovare etc. Clippy in rolul lui HAL pentru ca in vremea Word '98 mi se parea diabolic de 'bagaret' acest asistent digital.

Catalin Ghinescu: Celebrul Mario a facut cast-ul. I-am zis sa aduca pe cine crede el ca va da bine in 8 biti. A insistat sa joace si el, dar l-am refuzat.

Laurentiu Popa: Pentru ca nu stiu sa desenez am rugat o prietena sa ma ajute - si asa am ajuns la Nadina. De sunete m-am ocupat tot eu pentru ca am un reportofon si-mi place sa-l folosesc iar in ultima noapte inainte sa inscriem clipul ne-am dat seama ca ne-ar mai trebui o melodie de atmosfera si asa am ajuns la un alt prieten ce era online pe facebook in clipa aceea - Alexei. Ne-am apucat de proiect abia de Craciun si am fost mereu presati de deadline.

Cum ati facut planul de promovare al clipului inscris in competitie?

Valentin Musoiu: Singura mea pseudo-strategie a fost crearea unui blog in care sa explic care sunt cele 59 de referinte (http://altspaceodyssey.wordpress.com/category/references-explained/).

In rest, planul The Wannabes obisnuit, pe care Alin il poate explica mai bine: "[plan] organic, bazat pe contactari directe a persoanelor si, in plus, pe gasirea unor endorseri cunoscuti (the Dada, Kubrick bar etc.)"

Catalin Ghinescu: N-am facut. Fratii Mario s-au ocupat si de asta.

Laurentiu Popa: L-am postat pe Facebook si am uitat de el. Nu ne mai apartinea :) Era deja al Internetului. Daca avea fibra de viralitate in el strangea milioane de voturi si fara sa cersim noi voturi pentru el.

Ce sanse credeti ca are clipul pentru a ajunge urmatoarea etapa a competitiei?

Valentin Musoiu: Mai mici decat speram in martie anul trecut :)

Si asta din cauza pozitiei ocupate deocamdata in clasamentul votului publicului larg... Pe de-o parte pentru ca filmul este un puzzle cinematografic de care doar fanii Kubrick se pot bucura (iar acesti fani, observ, sunt din ce in ce mai putini). Pe de alta parte pentru ca multi dintre concurenti au pervertit aceasta faza democratica a votului online, folosindu-se de surse cel putin discutabile de like-uri. Astept cu nerabdare votul juriului profesionist. Cred cu tarie ca mi se va confirma simtamantul, acela ca nu am eu cei mai numerosi votanti, dar ii am pe cei mai inteligenti! :D

Catalin Ghinescu: Probabil 6/49

Am uitat sa precizez ceva legat de Ho8bit. Ca tot este un trend, n-am putut sa ma abtin, astfel ca ...

Laurentiu Popa: Mici de vreme ce are like-uri putine. Speram sa luam totusi note mai bune din partea juriului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related