Cand gasca noastra de trei a ajuns in fata casei de pe strada Plantelor 48 simteam intepatura frigului ca de dupa prima ninsoare serioasa din 2012. Asta, sau colegul Adi nu impachetase bine cablurile, camerele, microfoanele si alte dracarii tehnologice, care se intreceau in a ne incomoda mai tare. Intepaturi de care aproape ca uitasem vazandu-ne ajunsi in fata casei de la inceputul secolului trecut, care adaposteste astazi in mansarda echipa creativa GAV, un beci cu rasteluri de vinuri si cateva povesti cu care acum doar va imbii si pe care vi le spun mai tarziu. Ne-a intampinat Tuci, cainele mare si negru al agentiei, care avea pletele in ochi si buna dispozitie la purtator.
Tuci
10 ani de GAV
De la intrare, pe stanga, o camera de primire cu aer de acasa, cu semineu si brad vanjos, care se deschidea generos catre o alta incapere cu ferestre inalte si masute care aminteau de terasele cochete ale braseriilor frantuzesti.
Prima sala de intalniri
Aici am vorbit despre ce inseamna GAV, la aproape 10 ani de la infiintare. In fata noastra s-au asezat Lucian Georgescu (Managing Partner), Marius Rosu (Creative Director), John Riley (Head of Digital, GAV si fondator Sector 7) si Tuci. Toti patru sunt veterani ai industriei de publicitate si impreuna au cam 50 de ani de experienta. Lucian si Marius lucreaza impreuna din 2003, anul fondarii GAV, care a fost construita pe scheletul vechii companii de productie de cinema Generic Audiovizual. Lucian si John se cunosc de 10 ani, dar cel din urma s-a alaturat echipei GAV la inceputul anului 2012 si toti trei coordoneaza o agentie care in octombrie a revendicat pozitia de "content accelerator".
Marius Rosu, Lucian Georgescu, John Riley si Tuci
Poate ceea ce i-a legat pe Lucian, Marius si John a fost cinematografia. Managing Partner-ul GAV a explicat ca Marius era idealul lui de art director la vremea respectiva pentru ca avea o abordare pur artistica a modului de a face publicitate, pentru ca prima lucrul manual si nu lucrul cu programe de editare precum Photoshop. John si Lucian s-au cunoscut intr-un restaurant din Soho, unde au mancat melci si au baut vin. De-a lungul timpului au lucrat impreuna la cateva proiecte de film si colaborarea a devenit permanenta in momentul in care John a venit sa ofere consultanta pe online pentru GAV.
Lucian Georgescu povestind despre prima intalnire cu John Riley
"La nivel uman, lucrurile erau mult mai simple in publicitate. Am devenit mult mai sofisticati in aceste doua decenii de publicitate romaneasca si foarte sofisticati in ultimul deceniu, ceea ce nu e neaparat un lucru rau, dar cu siguranta nu e cel mai bun lucru. Am pierdut foarte mult din componenta umana si nu cred ca online-ul sau social media au neaparat o vina in toata povestea asta. Cred ca este vorba de faptul ca am fumat tot ce se putea fuma", a spus Lucian Georgescu despre publicitatea de acum zece ani. Toate povestile de la Shakespeare incoace au fost spuse deja, iar acum conteaza cum vor fi povestite din nou. De aceea GAV a devenit "content accelerator", spunea Lucian Georgescu.
Ceea ce face agentia este sa imbine crearea de continut cu noile tehnologii, cu specialitatea echipei GAV. "Termenul 'acceleratori' este unul generic, care acopera toate fazele crearii, producerii, implementarii, distribuirii sau eficientizarii continutului atunci cand el deja exista, dar care nu este accelerat in comunicare. Si asta este un lucru pe care GAV il face, de la A la Z", a explicat Lucian Georgescu.
Marius Rosu si Lucian Georgescu despre evolutia publicitatii romanesti
"Totul e mai rapid", a spus Marius Rosu, incluzand in sirul de exemple si publicitatea. Apoi a subliniat nevoia omului de advertising de a fi rapid, vigilent, de a raspunde repede. Nevoile clientilor nu s-au modificat cu mult acum: rezultate spectaculoase, pe bani cat mai putini, a adaugat directorul de creatie GAV. In ceea ce priveste componentele unei campanii, Marius a subliniat ca in trecut era o evidenta orientare catre clasic (print, TV, radio) si "daca erai usor obraznic si vizionar si faceai promovare in online era, asa, un bonus".
Printre conturile pe care au lucrat pana in prezent au fost Gradina de Sud, Mercedes Benz, PostMaster, Raiffeisen Leasing, Billa, New Look si Shadow Shorts. 200% din efortul echipei GAV a revenit, in 2007, proiectului Sibiu - capitala culturala europeana, o campanie dificila, care ocupa acum un loc important printre amintirile oamenilor din echipa GAV.
Marius Rosu si Lucian Georgescu despre SCCE 2007
Campania Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si-a propus sa promoveze la nivel international conceptul de normalitate asa cum este reflectat de orasul cunoscut ca Hermannstadt. Cultura si culturile sunt prezente pe strada, prin tinerii sibieni, nu numai in teatre si muzee. Sibiul trece dincolo de frumusetile mioritice promovate in mod traditional si prezinta un nou stil demn de statut european. "Asta a fost cel mai greu, sa vorbim despre Sibiu cum nu s-a mai vorbit, adica sa mergem undeva departe, dar fara sa pierdem legatura, sa fim departe de Miorita, oi, dealuri, peisaje frumoase s.a.m.d, sa aratam pana la urma si cealalta fata a Sibiului, si cealalta fata a Romaniei, cu o generatie tanara care e interesata de multe alte lucruri, o generatie tanara care face multe din chestiile pe care le fac si cei din afara", a explicat Marius Rosu.
"A fost o campanie bine dimensionata din toate punctele de vedere, si conceptual, si financiar, si ca mesaj de comunicare. Sa nu uitam ca a fost o campanie europeana, nu o campanie nationala. Am avut televiziune internationala, am avut evenimente in capitale ale Europei, evenimente de PR, comunicare, si nu in ultimul rand campanie nationala de awareness, in general pe suporti clasici: print, TV, outdoor, radio", a completat Lucian Georgescu.
Pe trunchiul de comunicare GAV consolidat de Lucian Georgescu si Marius Rosu si-a gasit locul o noua ramura, a digitalului, care s-a manifestat intr-o forma neasteptata sub indrumarea lui John Riley. Pentru ca, spunea coordonatorul departamentului Digital GAV, piata era in sfarsit pregatita pentru genul asta de mesaj.
John este totodata fondatorul Sector 7, care a creat cateva dintre cele mai savuroase virale romaneasti. Sigur ati fredonat si voi "Ma-ta are cratima" sau ati auzit povestea cutremuratoare a oamenilor dependenti de seminte. Sector 7 mai este raspunzator si pentru "Bodyguarzii intelectuali" care nu cereau mita la intrare, ci solutii pentru probleme mai mult sau mai putin complicate de matematica sau despre cartile care "Te fac neprost!". Nu mai zic de APA care da efecte halucinogene.
John Riley vorbind despre proiectele la care a lucrat cu GAV
Printre proiectele pe care a lucrat John in cadrul GAV este New Look. "Au venit in Romania in 2011 si au decis sa investeasca in digital. Era singurul mod de a concura in ceea ce priveste atentia consumatorilor A fost mult de munca pentru noi, mai ales in social media. Sunt fericit pentru ca e un brand britanic, simt ca pot sa aduc ceva in plus fata de experienta din digital", a povestit John Riley.
Pentru Intersport au adus online-ul in offline, importand obiceiurile de consum de pe Facebook, spre exemplu, in magazine: un like se putea transforma asadar intr-o componenta a unei promotii. Pentru Raiffeisen Leasing au creat "Magazinul de incredere", un proiect premiat cu Silver Effie, invitand consumatorii sa cunoasca partea umana a bankingului, sa cunoasca angajatii companiei care sunt realmente pasionati de ceea ce fac si sa-si schimbe perceptia despre ceea ce inseamna tranzactiile bancare.
Cica au si publicitarii pasiuni, activitati nelegate de job si viata personala
Dupa discutia cu cei trei am urmat muzica care ne imbia de la etajul de mai sus si am urcat in mansarda sa vedem de-aproape locul in care creatia, client service-ul si digitalul reusesc sa se inteleaga bine impreuna.
Mansarda GAV
Am aruncat doua priviri si in directia premiilor, in drumul nostru spre biroul de unde Managing Partener-ul vegheaza. Impropriu spus, atmosfera e relaxata, ca de vineri dupa amiaza, singurul lucru care deranjeaza fluxul de lucru suntem noi cu camerele si reportofoanele noastre.
Dupa ce am descalcit o poveste lunga de 10 ani, cu specificitatile industriei, ne-am propus sa descoperim si latura umana a lucrului in GAV si-am convins membrii echipei sa lase deoparte cateva minute briefurile si deadline-urile. Ce-i inspira pe oamenii de la GAV, ce fac in timpul liber, cate dintre proiectele la care au lucrat si-au lasat o amprenta care nu se poate sterge?
Nu exista o formula matematica in ceea ce priveste inspiratia pentru Marius Rosu. Isi gaseste resursele creative in carti, filme, zapat pe televizor, clipuri de pe YouTube, discutiile cu prietenii, la o bere. Ar vrea sa calatoreasca mai mult si lucrul care ii place cu adevarat este sa-si petreaca timpul cu fiul lui.
Tudor Voican (Senior Copywriter) a lucrat in 2003 – 2004 in GAV si s-a reintors in urma cu cateva luni. Scenaristul unor filme precum "Periferic", "The Godmother", "Medalia de onoare" si "California Dreaming" a lucrat pana in prezent pe conturi precum Durex, Gradina de Sud si Raiffeisen Leasing. In timpul liber e profesor la UNATC unde preda scenaristica si isi gaseste inspiratia in tinerii studenti care "au o cu totul alta optica asupra lumii".
Tudor Voican (Senior Copywriter)
Content Manager-ul GAV Ioana Avram lucreaza in agentie de peste un an, in pricipal pe New Look si conturile de comunicare ale agentiei. Iubeste social media datorita rapiditatii cu care se petrec lucrurile. In timpul liber citeste, citeste, se uita la filme si am spus ca citeste? In ceea ce priveste sursele de inspiratie, surprinde. "Stiu ca nu auzi asta foarte des, nu se intampla multor oameni, dar cand iti zice maica-ta de Facebook, asta te inspira".
Ioana Avram (Content Manager)
Marius Donici (Webmaster Digital) lucreaza de aproape 7 luni constant cu GAV, dar colaborarea cu agentia se intinde pe parcursul ultimilor trei ani. A lucrat pe proiecte pentru Bayer, pe Shadow Shorts si recent a dezvoltat site-ul GAV. "Shadow Shorts e un pic mai dark style, tot ce s-a intamplat la TIFF in Cluj anul asta a fost destul de frumos si mi-a placut, a prins bine". Profita de timpul liber ca sa faca fotografii, activitate care e unul dintre hobby-urile mai vechi ale lui Marius.
Marius Donici (Webmaster Digital)
Frances Caruthers e internul GAV de peste hotare, care a invatat pe parcursul a trei luni sa lucreze cu social media. A administrat postari pe Facebook, a venit cu idei de campanii si a lucrat in principal pe New Look. Frances e tot un fan al fotografiei, un hobby care o inspira. Pasiunea oamenilor din jurul ei este un alt lucru care o motiveaza si pe ea.
Am mers sa rascolim si pantecele sediului GAV si parca am facut o calatorie cu masina timpului. Scara interioara ne-a condus un nivel mai jos intr-un hol care pastra aerul romantic de inceput de secol XX al casei, dar care adoptase intre timp un vechi televizor, niste role de film prafuite, o camera de filmat si cateva capturi din "Tatal Fantoma".
Scara interioara
Acolo am deschis usile arhivei, bucatariei, ale salii de brainstorming cu masa trainica si ale camerei in care statea ascuns rastelul cu vinuri construit la Paris in 1920.
Holul care conducea catre camerele de la nivelul -1
Bucataria si sala de brainstorming
Am mai coborat un nivel, de data asta intr-o sala care servea drept depozit pentru recuzita si intermediar pentru intrarea in tunelurile despre care Lucian Georgescu povestea ca se afunda mult sub pamant.
Buncarul
Cut, print, that’s a wrap. N-am incheiat chiar asa intalnirea, dar ati prins ideea. Am adunat camerele cu care ne propusesem sa prindem un pic din spiritul GAV si le-am pus deoparte, ferite de ninsoarea care se starnise afara. Am luat un pic din aerul vechi cu noi, am strans si un pic de entuziam si o parte din prietenia cu care am fost primiti, l-am ciufulit ultima oara pe Tuci si am lasat sa se incheie ultimele ore ale zilei de vineri in agentie.