Razvan Patriche (Graffiti BBDO): N-ar fi o surpriza sa vorbim de un trend romanesc in art direction peste cativa ani

Razvan Patriche (in prezent Senior Art Director la Graffiti BBDO, ex-Art Director la 23 Communication Ideas) despre influenta pozitiva pe care au avut-o dezvoltarea tehnologiei si largirea accesului la resurse internationale asupra calitatii work-ului in Romania, dar si despre greselile in art direction si cauzele lor, de la proasta organizare in agentie la lipsa de cunostinte in domeniu a clientului.

Cum a evoluat nivelul creativilor romani pe partea de vizual in 2012
Dezvoltarea tehnologiei - de neimaginat in anii '90, a influentat fara dubii creativitatea ultimilor ani. Cine se gandea la bugete pentru online sau la explozia Facebook atunci? Blogurile si site-urile de profil ofera acum informatie si inspiratie in timp real, iar asta se vede in calitatea vizualurilor, indiferent de media; unele sunt mai rafinate, unele folosesc mai des ilustratiile personalizate, altele pun mai mult accent pe typo. Din pacate exista si “oi negre”, din varii motive apar si vizualuri care seamana cu munca abandonata la jumatatea drumului, lucru deloc intamplator in tara lui “merge si-asa”.

Tendinte internationale in art-direction care s-au remarcat in ultimul an si in Romania
Tot ce apare pe plan international n-are cum sa nu aiba ecouri si pe la noi. Ilustratia mixata mai curajos cu fotografia, exploatarea eficienta a fonturilor, detaliile tratate ca niste vedete – fara asa ceva, azi nu te mai baga nimeni in seama. Pe de alta parte orice ajunge aici capata dupa un timp o particularitate locala si n-ar fi o surpriza sa vorbim de un trend romanesc peste cativa ani.

Small budgets = big opportunity sau small budgets = big fail
Nu cred in polarizari de genul asta, sunt multe variabile care determina esecul / reusita unui proiect. Cea mai importanta variabila este factorul uman. Cunosc situatii in care entuziasmul a suplinit un buget transparent, si invers - cand criza de inspiratie a fost pusa in carca unui buget la fel de transparent.

Deadline-urile si calitatea finala a work-ului
Ne plangem de ele dar, in acelasi timp, gasim si solutii sa rezolvam totul la timp. Toata lumea stie ca in publicitate se munceste in medie 10-11 ore pe zi, uneori chiar 15, asa ca a justifica o nereusita printr-un deadline prea scurt nu sta in picioare. Mai degraba ascunde o proasta organizare la toate nivelurile. In viitorul apropiat cred ca nu trebuie sa ne asteptam la o relaxare a deadline-urilor, iar diferenta o vor face cei care vor gasi cel mai bun raport intre timp si resurse.

Vizual in print vs. vizual in online

In orice mediu ar fi pus, un vizual va fi egal cu sine insusi, va exprima acelasi lucru. Tratamentul diferit este dat de diferenta intre cele doua medii, ce este valabil pentru print uneori nu se aplica si pentru online si invers.

Greselile de art-direction care predomina in proiectele romanesti

Layout-urile care sufoca mesajul sunt predominante. O parte din vina e a clientului, care uneori nu are minime cunostinte despre artele vizuale luate in ansamblu; dar decisiv, pana la urma, este cum stie un creativ sa-l convinga pe acesta dintai sa aiba incredere in profesionalismul sau si al echipei de creatie.

Proiecte de anul asta de la Graffiti BBDO care merita incluse in portofoliu

Proiectele care isi justifica locul in portofoliul agentiei sunt deja acolo si ma refer in special la campania Pepsi din 2012 care a luat suficiente premii incat orice alte comentarii sunt de prisos. Exista insa si alte campanii memorabile, precum cele pentru Ursus, Volksbank sau Lay’s, care cu siguranta vor face parte din portofoliul Graffiti.

Publicatii/site-uri/bloguri din domeniu care au inspirat proiectele create

Sunt nelipsit pe joelapompe.net, creativereview.co.uk si itsnicethat.com ma tin la curent cu actualitatea, verific frecvent daca sunt noutati pe stevesimpson.com si baubauhaus.com… In realitate sunt multe si acopera toate domeniile vitale unui art director: fotografie, logo sau typo. Inspiratia nu e localizata undeva precis, o caut peste tot, in fiecare link accesat, in fiecare revista citita sau film vizionat.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related