Cu peste 14 ani de experienta in cercetarea de piata, Mihaela Alexandru (Qualitative Research Director, 360 Insights) este specialist in research calitativ, comportamentul si motivatia consumatorului, lucrand cu preponderenta pe proiecte din FMCG, telecom si servicii bancare. Am intrebat-o cum simte tineretea printre raspunsurile primite in focus grupuri.
Nu stiu daca m-am simtit tanara sau batrana, dar sigur am simtit ca fac parte dintr-o generatie diferita:
- Cand ii aud pe colegii mei mai tineri vorbind de formatii de muzica despre care nu stiu nici cum sa le pronunt, daramite sa le fi ascultat vreodata
- Cand ma uit la lista mea de Facebook, imi dau seama ca am in jur de 100-150 de contacte, nu 400-500. Imi dau seama ca pentru cei din generatia mea este mai important "sharing" decat "networking". Pentru tineri este mai important sa ai multe cunostinte, cat mai multe, indiferent daca apuci sa discuti numai cu cativa dintre ei. Nu se stie niciodata de care dintre ei vei avea nevoie. Si apoi, cu cat ai multi cunoscuti, cu atat ai mai multe oportunitati.
- Cand ascult respondentii din grupurile de 18-25 de ani raspunzand la intrebarea "ce iti doresti sa faci in general? Ce e important pentru tine" si primesc raspunsuri de genul "pana la 35 de ani sper sa fiu un om realizat, sa am bani, o cariera, o casa, familie si copii". Presiunea succesului rapid, peste noapte, de parca dupa 35 de ani nu mai exista viata, dispari social ca individ si daca nu ai reusit pana atunci "sa fii cineva", esti sortit esecului.
Mihaela va vorbi pe 13 decembrie, in prima zi a conferintei Romanian Youth Focus, despre relatia dintre tineri si comunitatile in care traiesc si actioneaza, in baza unei cercetari de piata despre comunitati pe care au derulat-o recent. Detalii si inscrieri pe pagina evenimentului.