[AdLife] Codin Caradimu: Am reusit sa scot publicitatea la un suc, pentru ca in final s-o penetrez in forta. Inca ne iubim, chiar daca uneori ne mai dam ignore

Desi nu ne-am intalnit personal pentru asta, simt deja ca am stat de vorba la o cafea intr-o dugheana care pare cheap de afara, dar are frumusetea ei stiuta de cei care o frecventeaza. Invitatul meu de astazi de la AdLife, director de creatie la CAP, nu prea iese in lume. Nu-l vedeti prea des in interviuri si nu se sparge in figuri de speaker pe la conferinte, desi ar avea multe sa ne spuna. Dupa ce am intervievat-o pe colega de agentie Feher, rezultand ca de obicei o lectura epica, domnul Caradimu (cititi si-o sa-mi dati dreptate cu apelativul) a acceptat sa dea din casa despre nazbatiile din copilarie, perioada in care a sedus publicitatea si a convins-o sa vina cu el acasa si cele mai tari ad-uri care i-au venit in minte. Hai, cititi un fel de preambul pentru romanul sau autobiografic. Noi abia il asteptam.

Numar 42 de primaveri creative, din care 15 in slujba publicitatii. In ordine cronologica, prima copilarie am colindat (si cred ca mi-a prins bine) strazile din cartierul Giulesti. Vara, parintii ma uitau la Lugoj cu bunicii pana se coceau strugurii. Odata cu inceperea scolii am ramas sa copilaresc pe strazile din sectorul 1 pana in zilele noastre.

Cand eram mic voiam sa devin, in ordinea urmatoare: barman (probabil pentru interactiune si atitudine, n-avea legatura cu bautura), apoi scriitor (sa zicem ca mi-a iesit pe sfert) si, spre sfarsitul gimnaziului, psiholog (visam la o placuta cu numele meu pe poarta de acasa).

Am chiulit de la orice. Imi amintesc primele zile de primavara cand ramaneam la o tigara in curtea scolii unde discutam aprins si documentat despre heavy metal, pana lasam scoala pentru a doua zi si plecam la terasa Gradinita din Romana (McDo-ul de astazi) unde continuam conversatia la o halba de detergent rece si bun. Trecea ziua, cumparam o scutire medicala, trecea scoala.

Imi amintesc si acum ziua in care omul cu vidanja n-a raspuns la telefon si tata a decis ca trebuie sa desfundam singuri canalul din curte. Cu galeti si manecile suflecate, in 3-4 ore am mutat preaplinul de rahat din canal in haznaua vecinilor, dar mirosul m-a urmarit o saptamana. Fix senzatia pe care o ai dupa ce afli c-ai pierdut un pitch, te chinui sa-i scoti din rahat si ramai doar cu mirosul.

In liceu eram tipul care fura pensia bunicii bolnave de Alzheimer si o spargea pe discuri, casete, alcool, tigari, insigne si postere cu Iron Maiden. Da stiu, groaznic, dar imi faceam multi prieteni.

Facultatea a fost o perioada in care, desi m-am distrat moderat, am trecut rar pe acolo. Eram in cautarea sinelui profesional pe vremea aia. 
Am cazut in mrejele publicitatii ca orice om de lume care isi pierdea noptile prin Bucurestiul anilor '90. Am atarnat la ea o vreme, am reusit s-o scot la un suc, pentru ca in final s-o penetrez in forta. Inca ne iubim, chiar daca uneori ne mai dam ignore.

Am primit primul salariu de la TAGC (Trustul Antrepriza Generala de Constructii Carpati) in 1990. Pentru finisajele impecabile aplicate stucaturilor de la Casa Poporului, doar am terminat Tonitza, logic. Totusi, dupa ce am terminat de descarcat un camion cu saci de ipsos, mi-am dat demisia si am plecat cu banii sa-mi cumpar o pereche de jeansi originali de la primul magazin Rifle din Romania, de pe Stirbei Voda.

Am decis ca vreau sa lucrez in publicitate cand se apropia falimentul bancii unde lucram... la departamentul de publicitate. Noroc ca-l stiam bine pe Pila, care cand m-a vazut dezamagit si cu ficatul in piuneze, mi-a propus un job de account la micuta lui agentie, IN.

Asadar, primul meu job in publicitate a fost la IN, agentie care avea toate datele sa existe mai mult decat onorabil si astazi daca nu s-ar fi transformat in Zero (Production).

Din perioada aceea imi amintesc serile petrecute pe mIRC, urmate de pierderea cunostintei prin oras. The Office si Karma erau bastioanele bunei dispozitii in perioada respectiva.

In paralel, mai lucrez la perfectionarea unui sistem hi-fi care sa imi aduca bucurie in ureche. Cand termin o mai ajut pe Lore (sotia mea) sa-si faca un adapost pentru suflet.

Primul brief la care am creat ceva de care am fost multumit a fost primul brief din viata mea: un nume nou pentru batranul Vinarom de la Policolor. I-am spus Spor.

Proiectul care nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) este fara indoiala fiecare proiect care nu mi-a iesit. Bine, campania Hanul Ars a avut succes, dar produsul a fost un fas care a dezamagit drojdierii carora le ridicasem sus asteptarile, asa ca il trec la neiesite. Sau o campanie de reabilitare a imaginii lui Adrian Mutu in vederea revenirii la Nationala (dupa ce l-au prins ca-i placea cu nasul) si care n-a mai fost facuta niciodata. Sau un scenariu pentru SMS si MMS de la Connex, pe care n-am reusit sa-l reciclez nici in ziua de azi si inca imi place.

Intr-adevar poti afirma linistit ca cea mai tare campanie internationala recenta este Old Spice, care a trezit din morti si a facut dezirabil un produs care probabil e la fel de anost si astazi, ca atunci cand il foloseau tatii nostri. Desi mi se pare nedrept fata de Skittles sau Carlton Beer.

[UPDATE] Pentru mine cea mai tare campanie din Romania este Xnet. Daca "Taraful" a fost prima reclama vie, sincera si desteapta din Romania, care a scos din bube, mucegaiuri si noroi pirita de aur a filonului local neexploatat pana atunci, urmatoarea serie Xnet (Pensionarii, Babele, Copiii) a fost cea care l-a dus mai departe cu emotie si mult umor.

Cea mai buna comunicare de brand de la noi o are ING Romania. Nu e cu functionari bancari, nu se intampla in birouri din banca si nici macar toti angajatii bancii nu inteleg cum de functioneaza asa bine aceasta nebunie de culori care vorbeste despre lucruri serioase fara sa se ia in serios.

Visez sa castig un premiu Hot D'or pentru regie.

Speram sa am cat mai multi clienti care sa aiba incredere oarba (crede si nu cerceta) in ceea ce scriu pentru ei si cat mai putini dintre cei care n-au incredere nici macar in ei.

Am sa pun primele ad-uri placute care imi vin in minte, ca altfel ne lungim prea tare.

Spot tv:

Spot online. As pune toata seria, dar fanii le cauta singuri:

Print:

Brooks - Unquestionable British Tradition

Cartea de care spun ca e preferata mea e "Bucatareasa si Mancatorul de Oameni" de Andre Glucksmann. Cartea care este de fapt preferata mea, este greu de spus care este.

In afara de Google, tube si wiki, cel mai des apar in history-ul browser-ului meu HotNews, Home'Bank, oki-ni si voyeurweb.

Dau mai tare cand aud melodiile de la radio.

As vedea de 10 ori filmul Irreversible. Nu imi plac serialele.

Daca regret ceva e ca toate mi s-au spus prea devreme si astfel prea putine m-au mai luat prin surprindere. N-o sa intru in detalii, le pastrez pentru un roman autobiografic.

Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoit sa muncesc o sa ma angajez pe posturi obscure in diverse orasele de provincie pentru a asculta povestile oamenilor.

Cand nu lucrez, imi place sa pierd vremea pe acasa si prin carciumi.

Poate dai peste mine la babe (restaurantul OK Deli din Primaverii, la pranz).

Colectionez tablouri, ceasuri, pardesie si viniluri.

Cheltuiesc prea mult pe educatia copiilor.

Am facut poze iola Sarichioi, un local cu specific romanesc din Johannesburg.

Pierd prea mult timp cu orice. Ma gandesc mult, ma decid greu.

Pe Facebook sunt doar un voyeur sub pseudonim.

Habar n-am sa va zic o replica buna de agatat. Eu agat doar cu privirea.

O poza din alta perioada si povestea ei: August 1988, Costinesti. Eu fac "victorie", Michi de la Suie face cu mana.