Musculitele nu vorbesc la telefon

"O sa scriu despre musculita Vodafone", le-am spus prietenilor, incintata ca am gasit in sfirsit un subiect care sa imi stirneasca tastatura. Banuindu-ma de intentii malefice, ei nu au fost de acord.

Deci imi place musculita. Nu de alta, dar imi e teama ca altfel exista riscul de a fi linsata, data afara din gasca sau admonestata la serviciu. Exagerez, evident, desi o asemenea frenezie nu am mai intilnit demult: forumurile abunda in pareri pro despre giza comunicativa, iar cercurile sociale la fel. Indiferent ca e vorba de familie, rude indepartate, prieteni, amici, cunostinte sau colegi de serviciu, de la receptionera si sofer pina ierarhiile superioare cu sef-adjunct sint incintati de noul spot Vodafone. E prima data cind toti cei pe care ii cunosc sint de aceeasi parere (buna) fata de o reclama. In acest consens general recunosc ca mi-e greu sa ma declar impotriva celebrei musculite.

Pro
In afara de excluderea sociala si teama de a fi taxata drept un gica-contra, e dificil sa sustin lucruri rele fata de mica zburatoare, pentru ca mi-a intrat si mie intr-un fel pe sub piele. E cool. E light. Are atitudine. Ma binedispune. E acolo un jenesaisquoi de care nu ma pot dezice.

Dar contra
Exista insa anumite aspecte pe care as dori sa le abordez in legatura cu filosofia celor care nu cuvinta. E vorba in primul rind de sloganul carpedian. Folosit in atitea nuante si variante de citeva mii de ani incoace, pentru mine si-a cam pierdut din farmec. ("Now" mi se pare mult mai fresh ca posibilitate de comunicare. Pe de alta parte, chiar si cel globalist in totalitatea lui - "Make the most of now" - are aceeasi sonoritate ca si autohtonul "Traieste fiecare clipa"). Si daca vorbele de duh ale antichitatii nu pot ajunge decit obosite pina in prezent, ideea in sine, de "astazi e prima zi din restul vietii tale" s-a vehiculat atit de intens in productiile culturale si de masa incit cu greu i se mai poate da o fata noua. Ba chiar cea mai la indemina implementare a carpe diem-ului este comparatia dintre om si vietuitoarele mai putin norocoase, carora in loc de citeva zeci de ani li s-a dat doar citeva ore sau minute pentru a face sau nu diferenta, prima parte a balantei invatind de la a doua natura simpla a existentei. (Despre ce ar trebui sa invete si musculitele de la om, doua paragrafe mai jos)

Paranteza cu ginditori si postmodernisti (un pro aproximativ)
Dar pina la urma filosofii au declarat ca "totul a fost spus deja" si Borges a completat ca "orice limbaj este o adunatura de citate". Iar natura speciala a postmodernismului e tocmai constientizarea faptului ca nu vor mai inventa roata in ceea ce priveste expresia si ca nu le ramine decit sa transforme cu ajutorul imaginatiei ceea ce trecutul le-a pus la dispozitie. Iar BBH London a luat binecunoscuta clipa si a metamorfozat-o intr-un spot simpatic.

Si totusi nu
Ajunsi aici cu musculita, mi-au mai ramas de facut citeva aprecieri vizavi de usuratatea comparatiei. Mi s-a spus ca am obiceiul nesuferit de a analiza pe bune toate aceste e-ca-si-cum-uri in care abunda filosofia de zi cu zi a omului prezent. Dar chestia e ca nu le inteleg rostul. De ce sa mergi pe o ruta argumentativa "e ca si cum" atita timp cit in mod evident nu este chiar ca si cum (ba din contra, de cele mai multe ori doar o exceptie leaga cele doua realitati complet neasemanatoare), si deci nu poti gasi in comparatia cu pricina nici o solutie viabila pentru situatia in care te afli. Ca sa fiu mai explicita, e destul de greu sa inteleg si sa implementez placerea maxima a musculitei de a trai fiecare clipa, asa cum te indeamna compania furnizoare de servicii in telecomunicatii, atita timp cit vietuitoarea necuvintatoare nu are serviciu, nu plateste factura la telefon, umbla goala toata ziua (adica viata) si nu a auzit niciodata de morala sau conduita sociala.

Coada de peste
Singura urma de critica adusa de adeptii musculitei a fost lipsa unei legaturi perceptibile intre "a trai la maxim" si comunicare, adica telefonul mobil. Dar pina la urma, brandurile au renuntat de mult sa gaseasca astfel de pretexte, iar faptul ca Vodafone prefera sa spuna o poveste destinsa in loc sa insiste pe tema "cumpara-ma", mi se pare relaxant, adica exact punctul pe care au mizat in campania de imagine. De altfel, ca executie si ca aparitie, e o pata interesanta de culoare in calupurile noastre publicitare. Iar in 60 de secunde, filosofia se trece repede cu vederea.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related