[AdLife] Andy Lita: "Primul salariu a fost primit de la un fast food din Germania, unde am facut multi cartofi prajiti"

Andy Lita (Business Unit Director, Ogilvy) este un tip indragostit iremediabil de fiul lui. Cand veti citi acest articol o sa va amintiti de vremurile cand erati mici si venea tata acasa si voi il intampinati emotionati. Sau poate o sa va doriti si voi un tata publicitar. Despre cum a ajuns de la microfonul de radio la meseria de tata trecand prin colectii muzicale si experiente din armata cititi in interviul pentru rubrica AdLife.

Am 39 de primaveri creative, desi mi se spune ca ma comport ca si cand as avea vreo 15. Am copilarit pe strazile din Victoria sau, mai exact, pe spatiile verzi dintre ele. Cand eram mic voiam sa devin foarte multe si imi rezerv dreptul de a ma razgandi.

Am chiulit de la orele matinale sau de la cele plictisitoare. Am inceput devreme, inca de la gradinita, m-am lasat pentru o vreme si am recidivat in facultate.

In liceu eram tipul ala banuit ca ar fi un tocilar, dar care nu lipsea de la niciun meci de fotbal, de la nicio iesire cu gasca si nici de la vreo seara de la discoteca.

Imi amintesc si acum ziua in care am vorbit pentru prima data in fata unui microfon de la radio. Imi sunt calde si acum in memorie emotiile intense prin care am trecut, dar nici atunci si nici mai tarziu nu mi-am amintit ce am spus.

Primul salariu a fost primit de la un fast food din Germania, unde am facut multi cartofi prajiti, pentru prima data suficient de multi incat sa pot sa ma satur si sa si vand o parte din ei. L-am cheltuit cu foarte mare cumpatare pe muzica. Nu cred ca are vreo legatura, dar ulterior din muzica au venit urmatoarele salarii.

Primul job in publicitate a fost de scenarist, voce pentru spoturi si editor de reclame radio.

Nu mai conteaza primul brief la care am creat ceva de care am fost multumit… Si asta pentru ca ma intereseaza mereu urmatorul.

Relationship status cu publicitatea: Desi ne stim de prea multa vreme ca sa ne mai facem surprize, caut mereu noutati.

Proiectul care nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) este – in afara de cura de slabit – cel mai probabil unul pe care nu il voi incepe niciodata.

Nu lucrez in paralel la alte proiecte. Nu sunt adeptul faptului ca as putea face doua lucruri bine deodata.

Cea mai tare campanie internationala este cea de la "i-urile" de la Apple pentru ca a propulsat compania intr-o pozitie pe care nici macar un optimism exagerat nu o putea prevedea. Nu iese in evidenta cu cine stie ce spot, print s.a.m.d., ci cu o buna intelegere a consumatorului si un mix perfect – o dovada ca marketing-ul trebuie privit si implementat unitar, iar elementele sale trebuie sa joace bine in echipa si nu intr-o poveste de tipul Cenusareasa.

Cea mai tare campanie din Romania e intr-un clasament pe care nu il alcatuiesc pentru ca in contextul actual marcile si campaniile lor nu mai cunosc granite, iar etapa "pe Romania" – fruntasul de la noi din sat – zau daca mai conteaza.

Visez sa castig un premiu la maraton. Apoi ma intorc pe partea cealalta ca sa visez ceva mai frumos.

Nicio executie nu merita statutul de "favorit". As putea, eventual, face un short-list cu executii care imi plac din diverse motive. Unul din ad-urile mele favorite e felicitarea de Pasti desenata de fiul meu si, in general, ceea ce deseneaza el.

Cartea de care spun ca e preferata mea este urmatoarea, pentru ca imi va aduce ceva nou.

Cartea care este de fapt preferata mea - niciuna si toate la un loc.

Daca erati de la Google ati fi stiut ce apare cel mai des in history-ul browser-ului meu :(. Multe cautari, de tot felul, stiri si site-uri de socializare. Multa informatie. Putin entertainment.

Dau mai tare cand aud melodia potrivita in momentul potrivit. Ca fost om de radio, imi plac diversitatea si noutatea in muzica.

As vedea de 10 ori filmul "Cars", daca as ceda cerintelor formulate de fiul meu. Si cum de obicei castiga, probabil ca il voi mai vedea de 10 ori in viitorul apropiat fara sa imi displaca, ba chiar din contra.

Incerc sa nu ratez nici un episod din fiecare zi din viata.

Cand nu lucrez imi place sa lenevesc cu muzica in surdina, citind sau experimentand ceva nou si interesant.

Poate dai peste mine la o plimbare prin parc.

Colectionez muzica. Imi tot pun intrebarea cand o voi asculta pe toata.

Cheltui prea mult pe ciocolata.

Pierd prea mult timp cu lucruri pe care unii le vor fara sa stie de ce. Printre aceia ma mai numar si eu cateodata.

As fi vrut sa mi se fi spus mai devreme "tata".

Statusul de pe Facebook cu cele mai multe like-uri este unul pe care il datorez lui fiu-meu. Eu nu sunt un personaj la fel de popular ca el.

Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoit sa muncesc, o sa muncesc din placere. In rest, voi mai vedea.

O replica buna de agatat vine spontan.

O fotografie cu mine si povestea ei:

Cea mai buna demonstratie de event marketing in care am fost implicat in calitate de piata tinta. Mai in detaliu, fotografia a fost facuta in 23.02.2004 cand am celebrat impreuna cu colegii din Ucraina o sarbatoare, mai mult sau mai putin oficiala, "a barbatului" in Ucraina, sau, ceva mai oficial dar mai demodat, ziua fostei Armate Rosii. Jumatate din colegii pe care ii vedeti in poza au trait foarte intens ziua respectiva intrucat la prima ora a diminetii au trebuit sa se prezinte "pe bune" in fata unei autoritati militare in fata careia au incercat sa isi "cumpere" o noua amanare. Spre deceptia lor, unii nu au fost destul de convingatori si au primit ordin de incorporare. Spre ulterioara lor bucurie si distractia celorlati (inainte de momentul fotografiei – dupa cum se poate vedea) au aflat ca intreaga intamplare a fost doar o farsa… Numai ca si asa, chiar si neinrolati – au simtit glontul pe la ureche. Cei care au facut armata la fara frecventa sunt sigur ca inteleg foarte bine situatia.