![[AdLife] Eugen Suman: Am invatat multe chestii misto la Radio Romania Tineret. Cum ar fi editarea cu foarfeca.](https://media.iqads.ro/2012/07/photo-large-23718-cover-850.jpg)
Cu genunchii juliti in copilarie prin Berceni, lui Eugen Suman nu i-a fost greu sa se adapteze nicaieri.
In Romania si-a exersat condeiul la Speed Promotion (Godmother), unde a lucrat pe conturi de la bete de chibrit la masini de lux, cum explica inspirational intr-un articol despre bucuriile junioratului in agentii independente, apoi a continuat sa stranga experiente la Ex Aequo, Grey (acum G2 Romania) si Graffiti BBDO.
In 2011 a plecat din Romania sa faca "marketing a reklama" la agentia JANDL Bratislava, unde acum e Associate Creative Director. Privind in urma, se gandeste ca ar fi trebuit sa plece mai devreme. Are mai multe premii castigate la competitii de creatie, cel mai recent fiind un inger la AdPrint pentru campania Carturesti – "Esti ceea ce citesti", dar gasiti o lista intreaga cu trofee pe LinkedIn.
Tineti-va dupa Eugen cand alearga la AdLife printre proiectele care i-au iesit si nu i-au iesit (cu emotii de la holy wow la holy shit) si cand povesteste pe nerasuflate ce ad-uri ii plac, in cea mai lunga lista de pana acum. Apropo, apreciaza reclamele care nu-i trateaza pe oameni ca pe niste oi cretine, ceea ce va dorim si dumneavoastra.
Am 6 primaveri creative in publicitate, mai multe in viata & literatura.
Am copilarit pe strazile din Berceni, pe mormanele de pamant care prefigurau viitoarele strazi. Am o relatie foarte speciala cu cartierul ala, si acum, in amintire, aproape capata proportii magice. Nenumarate aventuri, ascunzisuri si lectii invatate in strada. Tin minte cum am organizat o echipa de spioni care respecta intocmai ierarhia din Batman. Fiecare dintre noi avea un rol foarte bine stabilit, si niste lucruri de facut, fara exceptie. Eu fiind fondatorul, normal, il jucam pe Batman. In principiu "aveam grija" de oamenii din bloc, urmaream suspectii, de cele mai multe ori oameni care treceau pe langa bloc, din astea. Loads of fun. Vorbind, totusi, de Berceni, am trecut si prin destule lucruri nasoale, dar despre astea n-are sens sa vorbim.
Cand eram mic, voiam sa devin pilot de avion. Asta pentru ca aveam multe vise in care zburam deasupra blocurilor, si imi inchipuiam ca asta as face si cu avionul. Ma gandeam la jet-uri de lupta, nu avioane comerciale.
In 1-4 nu prea am chiulit. Dupa aia, am chiulit de la toate orele cu profesori cretini sau antipatici. Oricum invatam de capul meu doar ce ma interesa, la restul materiilor aveam grija doar sa trec, zero interes. In liceu nu mi-a placut decat de doi profesori, asa ca n-a mai mers sa chiulesc dupa metoda din generala, o faceam cand ocazia o cerea (bere cu prietenii, o carte misto in cismigiu, din astea).
In liceu eram tipul ala care purta tricouri negre, asculta muzica suparata si citea prea mult. Nu am nostalgii pentru perioada liceului, nu prea mi-au placut oamenii din el, mai toti pui de cocalar cu bani. Stiu ca imi placea sa fac pe psihologul, stiam sa ascult asa ca toata lumea isi impartasea problemele. Motiv pentru care stiam totul despre toti. Un lucru intotdeauna bun.
Facultatea a fost perioada in care mi-am dat seama ca scrisul nu e doar un hobby, ca treaba cu psihologia din liceu e, de fapt, mai mult si ca nu e bine niciodata sa ascultii de altii. Asa ca am renuntat la cei doi ani de informatica pe care-i facusem si m-am dus la psihologie. Tot pe-atunci mi-a aparut si prima carte, si am gasit si primul job in publicitate.
Primii bani i-am primit de la Radio Romania Tineret, unde eram comper la Stereo-Pustimea, o emisiune pentru copii, si i-am cheltuit pe niste carti si un meniu la McDonald’s. Iti dai seama ca nu erau prea multi, dar am invatat multe chestii misto acolo. Cum ar fi editarea cu foarfeca. Pe bune, aveai banda magnetica, si literalmente taiai bucatile pe care le voiai disparute, lipind apoi ce ramanea. Pretty awesome.
Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoit sa muncesc, o sa fac publicitate in continuare. Ca daca iti place foarte mult ce faci nu prea ti se pare ca vii la munca. Si nu-mi place oricum sa stau degeaba.
As fi vrut sa mi se fi spus mai devreme ca Romania o sa se schimbe greu, foarte greu, extrem de greu, ca as fi incercat sa plec din tara mai devreme. Sau, si mai bine, as fi vrut sa le spuna asta cineva alor mei in anii ‘90.
Imi amintesc si acum ziua in care mi-am vazut prima data cartea iesind de la tipar. Holy wow. De nedescris.
Relationship status cu publicitatea e, clar, love. Dintotdeauna si intotdeauna. Mai nasol e cu unii dintre oamenii care lucreaza in domeniul asta, care cred ca si-au gresit grav de tot carierele, indiferent ca sunt in agentii sau la client.
Am decis ca vreau sa lucrez in publicitate cand mi-am dat seama ca ma intereseaza mai mult pauza publicitara decat ce urmeaza dupa. Si cand mi-am zis: eu pot sa le fac mai misto. Zis si facut ;)
Primul meu job in publicitate a fost la Godmother, pe vremea aceea se numea Speed Promotion. Agentie medie cu clienti medii, dar fara ce-am invatat acolo mi-ar fi fost mult mai greu mai apoi. Ca o masura a succesului lor, sunt inca pe piata, alive and kicking, lucru pe care nu-l pot spune despre multe agentii independente din perioada aia. Rock on Bubu, Pif si restul gastii.
Imi amintesc cum rupeam pe flyere si brosuri, cum stateam noptile in agentie pe pitchuri in care ne bateam cu adversari mult mai titrati, emotiile de la primele prezentari la client, emotiile cand iti vezi primele ad-uri prin oras, munca enorma (asa mi se parea mie atunci, de-abia intrat in domeniu) depusa. Si, mai ales, oamenii. Agentiile mici sunt foarte, foarte fun.
Biroul meu e plin cu foi de toate felurile, pe care mazgalesc idei, acompaniate de un dictionar englez – slovac inca neatins (slovaca e imposibila!), un teanc de Luerzer’s Archive, London International Book de anul trecut, pixuri & creioane colorate si multe alte animale bune la casa omului.
In paralel lucrez la o noua carte, apoi mai am un proiect de roman grafic pentru care caut cu o disperare moderata un artist bun si mai lucrez si la un coffee book foarte interesant, impreuna cu Pavel Fuksa, unul dintre cei mai tari designeri din Europa Centrala. Nu vreau sa zic prea multe despre coffee book, ca ideile bune zboara usor, si cine stie unde aterizeaza.
Primul brief la care am creat ceva de care am fost multumit a fost unul pe Midocar, cand eram junior. Era un ad de presa pentru Audi, de pus in Yacht Magazin. Am fost foarte fericit cu textul pe care-l scrisesem, desi, evident, nu era nimic special acolo. M-am mai bucurat apoi si cand am lucrat pe Fru Fru Fresh Pasta, tot unul dintre primele proiecte de pe vremea junioratului.
Sunt foarte, foarte multe proiecte ultra misto care nu mi-au iesit. Nu mai dau nume ca iar imi sar diversi in cap. Proiecte care au fost facute de altii, din alte tari, pe alte branduri, mult dupa ce le propusesem eu in frumoasa Romanie. In domeniul asta, daca te blochezi in proiecte care nu-ti ies, iti faci creierul praf. Asa ca prefer sa ma gandesc la proiectele care urmeaza sa vina. Idei sunt.
Cea mai tare campanie internationala recenta este campania pentru Old Spice pentru ca a aratat ca doar ideea, si nu mediul, conteaza. O idee foarte tare, pe care au dus-o cu succes in toate mediile.
Cea mai tare campanie din Romania, pentru mine, e campania pentru Zaraza pentru ca arata ca nu trebuie sa fii mort la creier ca sa ai succes cu un ad pentru alcool. Pentru ca avea inima acolo unde trebuie. Pentru ca respecta consumatorii, si nu-i trata ca pe o turma de oi cretine, cum fac multe agentii din lumea asta. Si dintr-un milion de alte motive. Dintre cele recente nu-mi place niciuna, mi se pare ca lumea e cu frica-n gat.
Cea mai buna comunicare de brand o are Nike, pentru ca isi inteleg foarte bine targetul, si livreaza ce trebuie, cum trebuie si unde trebuie.
Cele mai bune campanii au in comun faptul ca se bazeaza pe niste observatii extrem de pertinente, sunt oneste si, mai ales, isi respecta targetul. Cele mai bune campanii iti fac pielea de gaina, te tin acolo, prins. Cele mai bune campanii nu sunt privite ca fiind advertising. Devin pop culture.
Incerc sa castig un premiu la Cannes si D&AD.
Sursele mele de inspiratie sunt foarte multe. De la literatura & filme pana la jocuri pe calculator, cultura otaku, 4chan si memetica online, hard science fiction. Oamenii de pe strada, conversatiile auzite pe jumatate, povestile de viata. Cand esti atent la tot ce se intampla, totul poate fi inspiratie.
Sper sa am cat mai multi clienti care sa stie ce inseamna marketingul, sa vrea succes de piata si sa fie indeajuns de obsedati de meseria lor incat sa si riste orice sa-l obtina, si cat mai putini dintre cei care sunt imbecili, fricosi, lipsiti de intuitie si empatie.
Ad-urile mele favorite sunt:
Spot tv: Guiness - Surfers, The Guardian – Points of view, Sony - Balls, Alka Seltzer – Spicy meatball, Skittles-urile de acum cativa ani si multe, multe altele (nu mai zic de cele doua uriase ad-uri de la Apple si de nebuniile din perioada de glorie Crispin Porter Boguski)
Spot online: Cadbury’s Gorilla, Skittles – Cat, Tippex-ul vechi + Tippex-ul nou
Print: Sunt mult prea multe. Clasicele DDB, clasicele Maidenform Bra, excelentele The Man in the Hathaway Shirt, si multe altele – asta numai din perioada clasica. Daca ma apuc acum sa le enumar pe toate, nu mai terminam nici intr-o saptamana. O sa dau doar niste ultra-recente, excluzandu-le pe-ale mele :) – Swiss Life – Life’s turns in a sentence; Volkswagen – Stairs, Swing; MTV Public Health Service – Sexidents; Volkswagen Tiguan – Handsfree parking.
Neconventional: Mercedes – Invisible car, Lego – Whale, Caterpillar,Monster; Lego – Builders of Sound; Philharmoniker Hamburg – Sound Logo: Inspired by Hamburg.
Altele: Pay with a tweet, Tesco Korea QR code shop, Uniqlo – The lucky switch, Google/Arcade Fire – The wilderness downtown, Subservient chicken.
Nu am doar o singura carte preferata, am mai degraba autori care-mi plac foarte mult, de la Murakami (amandoi) la Raymond Carver, de la Houellebecq la Chuck Palahniuk. Si Gellu Naum, care e in propria sa liga.
La mine in history-ul de la browser apare cel mai des google reader. Iar in interiorul sau se afla cateva mii de articole noi de citit in fiecare zi. Evident, n-am timp sa trec prin toate. Cele mai frecventate sunt boingboing, h+ magazine, Singularity Hub, un miliard de bloguri si site-uri de publicitate (adsoftheworld, bestadsontv, Ibelieveinadv, CST The Gate, AdScam, Copyranter, Paul Simons, Agency Spy), Kotaku, this isn’t happiness, Colossal, wulffmorgenthaller, 9gag, memebase, Mike Mitchell’s Tumblr, NME Reviews.
Cu muzica, la fel, alta poveste, sunt catralioane de formatii pe care le ascult, n-am cum sa pun degetul pe una sau pe alta. Sau, daca vrei, de la Klaus Nomi la O.Children – and everything in between.
As vedea de 10 ori The Wall. Hei, stai asa, ca l-am vazut deja de 12 ori. Sweet.
Incerc sa nu ratez nici un episod din House MD, dar aproape l-am terminat. M-am mai uitat si la primul sezon din A Game of Thrones, dar nu se compara cu seria tiparita.
La creatie oricum stai tot timpul cu capul in priza, nu stii de unde sare ad-ul, asa ca e mai greu de zis ce fac cand nu ma gandesc la publicitate, pentru ca ma gandesc la publicitate mai mereu. Ma mai trezesc prins prin diverse lumi inventate, fie ca ele sunt pe PS3 sau in biblioteca.
Poate dai peste mine prin Bratislava. Dar daca as mai fi fost in Bucuresti, m-ai fi gasit in Shift, Energiea, Control sau prin Carturesti.
Cheltuiesc prea mult pe haine, carti, jocuri si bilete de avion.
Nu-mi place sa fac fotografii prin calatorii, ca orice fotografie implica o anumita distantare de subiect, si mie imi place mai mult sa fiu acolo decat sa-mi aduc aminte dupa aia.
Ma enerveaza narcisismul implicit al facebook-ului, asa ca prefer sa nu-i dau apa la moara cu cine cate like-uri are si-asa mai departe. Facebook-ul e o necesitate care as prefera sa nu existe, desi nu-i contest absolut deloc utilitatea. Doar o chestiune de gusturi.
O replica buna de agatat... habar n-am, n-am fost niciodata genul care sa agate.
Am cateva fotografii demente de prin liceu, cu plete, tricou cu dimmu borgir si alte alea, dar nu le-am luat cu mine aici, si pe net nu le pun nici de-al dracu.
