![[AdLife] Octav Gheorghe: "In liceu eram individul care monta cele mai elaborate si mai tembele farse, totul pentru a-mi exersa rasul cavernos"](https://media.iqads.ro/2012/04/photo-large-23000-cover-850.jpg)
Depasind ratarea unei cariere in livrarea la domiciliu a buteliilor cu gaz, Octav Gheorghe a prins gustul publicitatii cu care se afla mereu intr-o relatie de lunga durata, cu reindragostiri sporadice, dar si cu momente in care o ameninta ca o trimite la maica-sa si pleaca in lume. Jongland cu contemplatia, muzica, gadgeturile si inventarierea numelor de persoane, isi gaseste timp sa treaca si pe la Scoala ADC si sa scrie scenarii si nuvele. Dupa ce veti fi citit acest AdLife imi veti impartasi dorinta de a-i elibera agenda publicitara lui Octav astfel incat sa-i lasam mai mult timp sa se joace urban si sa povesteasca pe larg, in scris. Si nu in ultimul rand, rog cititorii care se afla in gratiile domnului Becali sa citeasca cu atentie.
Am 43 de primaveri creative si am copilarit pe strazile din Bucuresti.
Cred ca e mai bine ca n-am devenit ceea ce voiam sa devin cand eram mic, caci nobila profesie pe care o vizam s-a perimat din cauza aparitiei gazului la teava. In copilarie, am locuit in cartierul de pe langa Dealul Mitropoliei, la casa, alimentarea aragazului facandu-se cu artefactul numit "butelie" (atentie, in Bucuresti accentul cade invariabil pe primul "e"). Recipientele tuciurii erau aduse de un camion a carui aparitie marca un moment de referinta in viata unui cartier adormit. In spatele masinii, agatat cu o mana de grilaj, cu un picior pe o mica treapta, cu un chistoc de Carpati in coltul gurii, intra in scena "The Man", omul care iti cara butelia pana in curte. Cel mai liber si mai eroic personaj in viata, the coolest motherfucker on earth, Clint Eastwood-ul metanului. Ce puteai sa-ti doresti mai mult? Care erau celelate modele? Preotul mustrator din casa vecina? Avocatul cocarjat de vis-a-vis? Sa fim seriosi. Omule care aduci butelia, daca mai existi pe undeva, printr-un orasel de provincie neacaparat inca de GDF Suez, meriti un Budweiser (se poate inlocui cu orice alta marca, in functie de portofoliul si nevoile de comunicare ale clientului, sunt flexibil)!
Da, sunt victima unei majore nerealizari profesionale.
Imi cer scuze, dar n-am chiulit. Intruchipez modelul dezgustator al elevului constiincios. Am terminat patru ani de liceu cu doar doua absente, presupun motivate. A meritat? Nu.
Primul salariu care a avut darul de a ma emotiona, fiind de cinci ori mai mare ca cel de la locul de munca anterior, a fost primit de la compania americana de publicitate D'Arcy, prin mana Alinei Gavrila, un nume care imi pare intrigant de familiar. Pentru inceput, remarcandu-se statura mea peste medie, am fost exploatat cu succes in caratul diverselor obiecte: mobilier, baxuri de bauturi carbogazoase, promotionale, produse de panificatie. Ulterior, am primit diverse indatoriri intelectuale de care m-am achitat cu un succes moderat.
Pe ce a fost cheltuit? Ce intrebare e asta? Mi-am luat blugi, normal.
Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoit sa muncesc o sa scriu.
As fi vrut sa mi se fi spus mai devreme ca n-ar trebui sa-mi fac atatea probleme.
In liceu eram tipul ala care profita de naivitatea naivilor. Eram individul care monta cele mai elaborate si mai tembele farse, totul pentru a-mi exersa rasul cavernos. Dupa fiecare noapte in care tineam jumate de liceul treaz sub certitudinea ca pe un post TV bulgar se va difuza de la 3 dimineata vreo finala de Cupa Campionilor (sunt povestiri din anii '80, deci plictisitoare; cat tine acest paragraf, nativii digitali pot sa numere pixelii de pe Retina Display), eram intampinat de hoarde furioase inarmate cu bureti uzi, mopuri, rigle, fulare innodate, pantofi ciocati. Vai, cat de amuzant!
Eu si publicitatea suntem intr-o relatie dezordonata, episodica, impulsiva, nehotarata, tulburata. Jur ca n-am sa mai depun un stop de pasiune si-am sa muncesc numai si numai pentru salar; e doar un job, nu?; dupa care nu mai pot sa dorm, zvarcolit din cauza unui mail tampit, ma trezesc si scriu zece idei, a doua zi ma blestem ca e ultima mea clipa in publicitate si ca maine plec sa filmez documentarul cu gorilele din Uganda, dar maine sunt in intalnire, impuscat, murind cu o idee in brate; nu, sigur maine e ziua in care-mi bag picioarele definitiv si-mi deschid "Covrigul Ubergigantic" in Centru Vechi si ma linistesc, dar nu maine, caci maine e filmarea aia, care chit ca are un scenariu tampit, ar putea sa iasa interesant daca e bine regizata si tot asa si tot asa si tot asa.
In buna traditie locala, am debutat fiind victima unei tepe, lucru ce avea sa devina peste ani o constanta. In prima mea zi de munca, agentia noastra alaturi de altele, a primit o invitatie de a participa la un concurs de scenarii pentru un spot social, concurs girat de doua nume notorii din media. Am scris o idee si peste doua saptamani am aflat ca am castigat. Nu am primt insa premiul de 10.000 USD, acesta fiind insusit de catre cele doua nume notorii din media si cheltuit pentru satisfacerea unor placeri personale. S-a aflat ulterior ca cele doua nume notorii din media practicau hedonismul.
In paralel, mai lucrez la un scenariu, la niste nuvele, la Scoala ADC, la cateva idei anarhice.
Primul brief la care am creat ceva de care am fost multumit: Fiind vorba de intamplari datate in secolul trecut, amintirile sunt tulburi si daca ar fi sa le vizualizez, efectul de tranzitie adecvat ar fi "ape-ape". Primele reusite sunt legate de cateva spoturi facute cu art director extraordinaire-ul, Pila. Nu mai tin minte mare lucru din ce-a iesit, dar stiu ca ne-am distrat pe cinste.
Proiectul care nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) e cel care se intampla in fiecare zi, in ultimii 16 ani. Nimic nu iese asa cum a fost scris si gandit initial, in varianta optima in care, personal, cred. Totul este modelat de subtila arta a compromisului, in care inca nu mi-am dat doctoratul.
Cea mai tare campanie din Romania e Unirea. Pentru ca a fost campania care a introdus realismul, proximitatea, firescul, recognoscibilul in "dreamland-ul" publicitatii. Pentru ca a fost confirmata de catre piata, deci e "pe bune". Pentru umor si calitatea executiilor.
Visez sa castig un premiu la Loteria Romana. Daca e posibil, cel mare.
Cea mai buna comunicare de brand o are Nike. Imi place pentru ca sunt credinciosi unui concept simplu, mereu contemporani si au delicatetea de a ne mangaia pe crestet, pe noi, niste loaze care uneori se viseaza atleti.
Ad-uri favorite:
Spot tv: Skittles - "Long Beard". Un melanj patologic de dominare, seductie, Charles Manson, barba acaparatoare si suprarealism corporatist. Admirabil.
Spot online: Pai voi arunca navodul nu mai departe de luna trecuta, cand a rasarit minunatul Tipp-Ex - "Hunter and Bear". Doar un pic mai amuzant si mai elaborat ca "da-ne like si poti castiga un iPhone", o alta formula de succes a mediului online.
Print: Am cateva sute si mi-e foarte greu sa aleg, asa ca voi recurge la ceva revazut recent: Fraich Frites - "Boy", "Girl". Cred ca line-ul "Granny's fries without the granny" e un motiv in sine ca sa vrei sa ajungi copywriter.
Am avut o perioada in care, in intalniri scortoase, rosteam grav citate inventate, din carti de marketing fictive, scrise de autori imaginari cu nume complicate, greu de retinut si apoi de verificat. De cele mai multe ori am fost luat drept un erudit.
Sunt de mic fidel literaturii americane; cartea care este de fapt preferata mea e probabil "Complete Novels" ale lui John Cheever. Dar si Vonnegut, Russell Banks, Dave Eggers, Cormac McCarthy, Jonathan Safran Foer si multi altii.
La mine in history-ul de la browser apar cel mai des: Nicusordan.ro (subtil, nu?), chestionabil.ro, pitchfork.com, dangerousminds.net.
In ce priveste melodiile preferate, aici e o batalie mai sangeroasa ca asaltul Vidinului. Nu prea stiu ce sa zic, dar cum in ultimii trei ani nu prea am ascultat nici un artist care sa nu fie de culoare, risc un Shabazz Palaces.
As vedea de 10 ori filmul "Ed Wood", desigur.
N-am ratat nici un episod din "Sopranos" si, mai nou, din "Boss".
Cand nu lucrez, imi place sa dau check-in-uri pe Foursquare din locuri fictionale. De exemplu, ieri, aflandu-ma in fata unei beri la MTR, am pretins in mod digital ca ma aflu la "Mancusso&Horowitz", o antrepriza de pompe funebre din Piata Victoriei. Am recomandat sicriul din lemn de nuc, fiind cel mai relaxant. Da, ma rog, genul asta de divertisment.
Poate dai peste mine in Herastrau, dimineata, dand ture de lac, intr-o forma de deplasare indulgent numita alergare.
Colectionez muzica. E o poveste lunga si, iata ca avenit vremea sa folosesc sintagma "un carusel emotional". Dateaza de pe la 12 ani si cuprinde viniluri, casete, CD si, bleah!, mp3-uri, hip-hop, beats, punk cu "pre" in fata si "post" dupa, rock, in special cu "post" dupa, multa electronica, remixuri, mashup-uri, piese obscure, trupe sulfuroase, multe esecuri, dar si ce safisfactii.
Mai colectionez nume de persoane. Detin in seif cateva nestemate pe care le arat, de obicei de Ziua Recoltei, unui cerc stramt de initiati. Intr-o zi voi publica o lucrare de Onomastica.
Cheltuiesc prea mult pe departamentul IT&C. Una din multele voci care-mi populeaza cutia craniana se rasteste periodic la mine, poruncindu-mi sa cumpar toate aparatele care incep cu litera i mic. Nu pot sa ma lupt si arunc, plin de regrete, cu cardul. Pana la urma se dovedeste ca am facut o alegere rationala, matura si folositoare. Iata, de pilda acum pot juca Fruit Ninja, un joc care-mi dezvolta acele abilitati care ma vor transforma intr-un invingator, intr-un adevarat om de succes.
Sunt mai degraba un aspirant al curentului iocu, decat iola. Desi am o colectie inca palida, ideea de a ma poza alaturi de personalitati, daca e posibil cu o anumita mizanscena, m-a pasionat dintotdeauna. De pilda, acum imi doresc o fotografie alaturi de Dl. Becali, amandoi in costume albe, la palat, discutand amiabil. Daca cineva dintre cititori imi poate facilita accesul, raman recunoscator.
Pierd prea mult timp cu contemplatul.
M-am abtinut in a ma alatura celei mai mari comunitati virtuale. Din pacate, prin acesta lipsa, am ratat si trecerea de la suavul virtual la crudul real; de pilda, nu am sansa de a afla ce mai fac fostii mei colegi de liceu si nici de a le admira fotografiile de vacanta din Rhodos. Cu toate astea, un status care mi-a atras invidia e: "S-a intors Colea Rautu din Germania!".
O replica buna de agatat: Tacerea agata necrutator. Daca esti pe terasa la Green Hours, taci profund si enigmatic, fumezi mult si sufli interesant fumul, iti compui o mutra care sugereaza ca esti traversat de idei profunde, sigur pleci cu o ONG-ista.
O poza din alta perioada : Diferitele perioade, fiecare cu moda corespunzatoare, au lasat urme feroce in "memoria peliculei fotografice", asa cum frumos se spune la TVR. Daca diferitele frizuri si forme de pantaloni se mai si aplica unei scobitori de doi metri, rezulta stupoare, soc, spaima. Va propun sa nu exploram impreuna aceste emotii intense.
