[AdLife] Serban Alexandrescu: "Cand eram mic, voiam sa devin astronaut, si daca nu si nu, pilot. Si daca nu si nu si nu, inginer aeronautic"

Nu stiu cum sa-ti zic, draga cititorule, dar cand vine despre partea de biografie a lui Serban Alexandrescu (Managing Partner, Headvertising) spre care ar trebui sa te indrum, n-as sti cu ce sa incep. Sa-ti sugerez sa citesti despre chiulurile din scoala primara, despre tehnicile de tratare cu vecinii post spart geamuri, despre planurile de castig la Lotto sau despre locurile unde poate fi gasit in timpul liber? Cert e ca in cele de mai jos o sa te intalnesti cu astronauti, AC/DC, Mr. Bombastic, Guess Her Muff si Soldatul Svejk, deci iti sugerez sa purcezi cu grija de-aici inainte.

Numar de primaveri creative: 41

Am copilarit pe strazile din Baia Mare.

Cand eram mic, voiam sa devin astronaut, si daca nu si nu, pilot. Si daca nu si nu si nu, inginer aeronautic. Am descoperit ca nu pot sa ma fac nimic care implica zburatul cata vreme nu vad aproape nimic cu stangul. Apoi am descoperit ca nu prea-mi place nici matematica. Astfel s-a cam ofilit si "Planul C".

Am chiulit de la "Cunostinte despre natura", dar nu am avut de ales – doar atunci lipsea de acasa fratele mai mare al unui coleg de clasa si deci doar atunci puteam asculta pe pick-up-ul lui noul disc al lui AC/DC (tocmai primit de la o ruda din RFG) - "Highway to Hell".

Primul salariu a fost primit de la Guild Film unde eram asistentul directoarei de marketing; adaptam afisele & materialele promotionale ale filmelor distribuite de Columbia si Warner Bros. Corespondam pe fax cu fata lui Phil Collins (Lucy o chema) care de pilda mi-a explicat de ce afisele de cinema la ei se tiparesc pe ambele parti ale colii de hartie. Si azi ma topesc de placere cand vad de pilda "The Fugitive" la televizor – a fost lansat "in mandatul meu", ca sa zic asa. L-am cheltuit pe o pereche de bocanci negri inalti, pe care mi-i doream pentru ca toti aia din Pearl Jam aveau atunci bocanci negri inalti. Camasa in carouri captusita, de taietor de lemne, aveam deja. Cum s-ar spune, Seattle pe Dambovita.

Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoit sa muncesc, o sa muncesc totusi, nu dati cu pietre. Adica o sa vreau sa mi se plateasca serviciile prestate. Ce servicii? Aaaah… fie ceva pe terapie, fie ceva pe scris. Maseur? Graphic novel writer? Hmmm.

As fi vrut sa mi se fi spus mai devreme ca ma raportam foarte gresit la lumea care ma inconjoara.

Imi amintesc si acum ziua in care, mic fiind, i-am spart geamul unui vecin si, in loc sa fug mancand pamantul, am recunoscut fapta si m-am dus sa discut cu el crezand ca va aprecia onestitatea si propensiunea mea spre dialog; cat de bou eram. Si cat de tare mi-am luat-o. Pe locul doi e seara de Craciun 1977 - cele mai misto cadouri primite vreodata.

In liceu eram tipul ala care stia discografii complete, cu ani si componente si influente si tot ce trebuie. Si in orice moment cu minim 3 benzi ORWO virgine, ca nu stii niciodata cand iti trebuie.

Relationship status cu publicitatea: A fost "married to", apoi "love/hate", apoi "hate/hate", iar acum – dupa cum tocmai v-am spus, mi s-a explicat in cele din urma ca ma raportam foarte gresit la lumea inconjuratoare – statutul e pe cale sa se renegocieze temeinic, spre ceva mai putin sentimentalo-emotional.

Primul meu job in publicitate a fost de copywriter la Graffiti BBDO.

Pe moment "nu mai" lucrez altceva in paralel; eram prea "intins" intre prea multe lucruri. Easy, boy, easy.

Primul brief la care am creat ceva de care am fost multumit a fost un pitch regional Wrigley, pentru BBDO prin 1995, cred. Inca nu erau monopol, inca nu descoperisera filonul "cvasi-medical", deci inca puteai incerca chestii omenesti.

Nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) sa castig la 6 /49; nu ma refer la comunicare, ma refer la milioanele alea care cresteau la fiecare report. Proiect de publicitate? Un pitch pentru Connex Play, din perioada pre-terminala a Connex-ului. Ar fi fost foarte 'altceva' si doar ei ar fi avut coaie si bani pe vremea aia sa faca asa ceva.

Cea mai tare campanie internationala actualmente este Old Spice pentru ca a facut dintr-un rahat demodat si muribund un super-bici plesnitor si asta peste noapte; apoi a dovedit cat de bine stie sa povesteasca pe orice media, mai ales pe un-doi-ul care conteaza astazi: TV & social media. Daca ne raportam all time, emotional vorbind, pentru mine "cea mai tare campanie" nu e o campanie, ci sunt anii '91-'96 ai lui Levis – un cincinal fara greseala din punct de vedere al comunicarii, suprapus perfect si pe anii de glorie ai MTV-ului in forma lui pura, originala.

Cea mai tare campanie din Romania e Unirea, pentru ca a zgariat major pe creier, intr-un fel sau altul, intreaga natie. Publicitatea "tare" nu se masoara nici la Cannes, nici la Effie – se masoara in putinta de a deveni un reper cultural (nu dati cu pietre; nu vorbesc de 'cultura' high-brow, gen Octavian Sava).

Visez sa castig un premiu la Eisner Awards.

Ad-urile mele favorite sunt:

Spot TV: Mr. Bombastic, Creek, Twisted to fit, Blind man, Watch Pocket, Flat Eric.

Spot online: "Waaazzzaaaaa!" E cam primul spot care a plecat "viral", pe net, nu?

Print: Sunt atat de multe, incat pur si simplu nu pot sa aleg. Asa ca am sa aleg una care ma impresionase prin 1994, cand m-am angajat la BBDO. Are de toate, dramatism, "restraint", starneste curiozitatea sa citesti body-copy-ul, e despre ceva intrinsec produsului si despre raspundere personala & implicare directa - "put your money where your mouth is".

Nu pot sa aleg o singura carte, un singur disc, un singur film. Dar ca sa intru in joc, hai sa zicem ca "L'immortalite" de Kundera e cartea despre care spun ca este preferata mea.

Tot ca sa intru in joc, as zice ca "Soldatul Svejk" de Hasek e cartea care este de fapt preferata mea. Adica oriunde as deschide-o, la orice pagina, rad 3 zile. Dar in cazul ei, ca sa ajungi la efectele astea cred ca ajuta sa fii barbat, sa fi facut armata, sa fi trait in Ardeal si sa ai an de fabricatie cel tarziu 1975.

La mine in history-ul de la browser apar cel mai des Google, Wikipedia, GSP, Guess Her Muff, HotNews, The Guardian, SoundCloud si YouTube.

Dau mai tare cand aud melodiile de la (saptamana asta) The Maccabees. Sau la orice recomandare forwardata de dl. O. Gheorghe.

As vedea de 10 ori filmul "Star Wars / Empire Strikes Back". Dupa care de 10 ori "The Prestige". Dupa care, de 10 ori "Monsters Inc.", dupa care de 10 ori "Meaning of Life", dupa care…

Incerc sa nu ratez nici un episod din "Game of Thrones", cand o sa apara seria noua. Dar nu pot urmari, la propriu, decat mini-serii din astea de cate 10 episoade, ceva mai de cursa lunga ma rapune (cu doar 2 exceptii – hyper-minunatul "The Wire" si, cat de previzibil,"Mad Men"). Si deci cand vine vorba de mini-serii, jur cu mana pe "Band of Brothers".

Cand nu lucrez, imi place sa citeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc.

Poate dai peste mine la coada la bilete la Cinema City-ul din AFI.

Colectionez poze cu 'masa de catering' de la filmari. Poze cu terenuri de fotbal de la dracu'n praznic, gen sate din Amazonia si din astea. Bilete de concerte rock la care am fost. Pass-uri laminate de la conferinte (da, stiu, stiu.) Patch-uri de calcat/cusut din locurile in care am calatorit. Autocolante cu fotbalisti de la turneele finale de fotbal – dar de astea ma las, ca nu mai am cu cine sa fac schimb si nu prea poti sa faci echipe complete altfel.

Cheltuiesc prea mult pe impozite si mancare (procentual vorbind, din "PIB"-ul propriu).

Urasc pozele iola pentru ca in toate ies cu o fata de bou stanjenit, rupt intre a face o mutra chipurile comica, a sta serios sau a zambi placut. Iese un mix ingrozitor, nu doresc nimanui sa pateasca asa ceva.

Pierd prea mult timp cu raspunsul zilnic la e-mailuri.

Poza de pe Facebook care a primit cele mai multe like-uri este: cat am asteptat intrebarea asta – nu am cont de Facebook. Si totusi pot sa traiesc, iata. Desi se exercita presiuni infernale asupra mea sa imi fac, inca rezist. Inca.

O replica buna de agatat: "Te stiu de pe IQads". Pe naiba; doar faceam misto de voi.

O poza din alta perioada:

1988, clasa a XII-a B a liceului Sincai decide sa angajeze studioul "Foto Jean" (acest Carioca al Baii Mari pre-revolutionare) in vederea realizarii fotografiilor pentru asa-numitele "sonete" (?!) de impartit/schimbat intre elevi, cu ocazia absolvirii. "Amintiri nepieritoare", cum ar spune Mirabela Dauer.

Cum Jean stie ca tot absolventul baimarean vrea 'value for money', nu s-a sfiit sa foloseasca toata artileria grea a post-procesarii din epoca Modern Talking/CC Catch. Astfel, obrazul nu mai are relief dar dispare toata acneea juvenila, rama de stelute adauga clasa compozitiei iar quasarul si supernova din fundal parca prevad destinul fulminant al absolventului de mate-fizica - care priveste in afara cadrului, asa cum i s-a indicat pe un ton rastit de catre dl. Jean insusi.