PUMA, primul brand cu post de radio romanesc online

PUMA, primul brand cu post de radio romanesc online

PUMA a finalizat procesul de lansare a postului de radio online romanesc Radio Zebra, prin care brandul isi propune sa le dea libertate de expresie fanilor PUMA, astfel incat ei sa poata interactiona cu brandul, sa poata da feedback, sa fie pusi in tema cu cele mai noi proiecte locale si internationale si sa asculte muzica preferata.

"Obiectivul pe care ni l-am stabilit este sa fim cel mai cool post de radio si nu sa vanam primul loc, pentru ca nu ne intereseaza sa ne adresam la cat mai multi oameni, ci celor care conteaza pentru noi, pentru brandul nostru", a declarat pentru IQads Adina Militaru (Marketing Director Romania & Bulgaria, PUMA Sports Romania).

Conceptul sub care s-a lansat postul de radio este "Run by PUMA", ceea ce presupune ca Radio Zebra este o investitie 100% PUMA si ca brandul se implica activ in tot ce tine de activitatea site-ului RadioZebra.ro, a contului de Facebook, a invitatilor, a playlistului, a evenimentelor.

"Pentru viitor suntem deschisi sa oferim si altor branduri posibilitatea de a colabora cu postul nostru de Radio si de a-si promova diverse initiative sau chiar de a se asocia cu noi in anumite activitati", a completat Adina Militaru.

In spatele realizarii si coordonarii proiectului se afla Escu si Cretzu, cei care organizeaza si principala emisiune a postului de radio, "Driftul de Noapte".

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune



Branded


Related