[AdLife] Claudiu Dobrita: "Din primul salariu am abonat biroul parlamentar la Dilema, Catavencu, 22 si alte alea"

[AdLife] Claudiu Dobrita: "Din primul salariu am abonat biroul parlamentar la Dilema, Catavencu, 22 si alte alea"

Indragostit de iarna, de viata si de publicitate, Claudiu Dobrita e un creativ ratacitor din Vaslui. Dupa ce a agatat fetele din liceu cu lista de lectura, a vrut sa se faca doctor, dar a ajuns la Stiinte Politice. S-a angajat la Camera Deputatilor si acum trece prin publicitate, cu care are o relatie de love/hate. Cand o iubeste, o creeaza impreuna cu echipa de la Draftfcb. Cand o uraste, se urca in MINI si calatoreste cat poate de departe. Intre timp mai canta la 4 instrumente muzicale.

Ii plac atat de multe lucruri din atat de multe domenii incat va sfatuiesc sa va aduceti o o bucata de hartie si un creion langa voi inainte sa vedeti ce povesteste.

Numar de primaveri creative: aproape 10. Am inceput intr-o toamna, ce-i drept.

Am copilarit pe strazile din Vaslui. Da, exact. Dar am echilibrat cu Targu-Mures si Iasi.

Cand eram mic, voiam sa devin doctor, s-o fac bine pe mama. Am incheiat citatul. Intre timp, s-a ocupat un chirurg de cardiovasculare, cred ca s-a descurcat mai bine decat as fi facut-o eu.

Am chiulit de la scoala, liceu, facultate.

Am castigat primul salariu de la Parlamentul Romaniei, Camera Deputatilor. Prea multe majuscule.
Eram sef de cabinet parlamentar in teritoriu, am reprezentat o doamna deputat care stia ca fac Stiinte Politice si s-a gandit sa-mi dea un imbold in cariera. Era femeie serioasa, n-a mai prins un al doilea mandat. Erau 1.300.000 (prea multe zerouri, da) si mi se pareau o avere.

Cu banii primiti am abonat biroul parlamentar la Dilema, Catavencu, 22 si alte alea si am depasit de cateva ori plafonul la convorbiri telefonice. A, si am gasit o sticla de whisky in birou pe care am baut-o.

Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoit sa muncesc o sa scriucalatorescnimic.

As fi vrut sa mi se fi spus mai devreme ca o sa apara Mac si iPhone. Nu mai cheltuiam banii pe atatea prostii intre timp.

Imi amintesc si acum ziua in care am scuturat un brad de zapada impreuna cu iubita mea. Na.

In liceu eram tipul ala ciudat, care canta black metal la bass intr-o trupa si organiza festivaluri si le punea pe fetele cu care iesea sa citeasca. Arghezi, Baudelaire, mainly chestii grele. Ma paraseau dupa cateva zile.

Relationship status cu publicitatea: Love and hate clar! Keeps things fresh.

Primul meu job in publicitate a fost de junior copy la Leo Burnett.

In paralel, mai lucrez la o carte. Sau un scenariu de film. Sper io.

Primul brief la care am creat ceva de care am fost multumit a fost pentru Catavencu, un spot radio simpatic. Nu s-a facut.

Cea mai tare campanie internationala este orice de la Droga5 deoarece conteaza.

Cea mai tare campanie din Romania e ROM pentru ca ne-a pus pe harta. Dar si "Pregateste-te sa fii bogat" pentru ca n-o poti uita.

Visez sa castig un premiu la London International Awards. Si D&AD. Si un Palm d'Or pentru scenariu.

Cea mai buna comunicare de brand o are Boromir. Imi place pentru ca e fresh si are emotie.

Ad-urile mele favorite: 

Spot TV: "There's a McDonald's for everyone", "Goool" de la France Telecom. Orice de la Guinness. "Truth". "Human" de la Johhnie Walker. "Pillow talk" de la Disney. "Smart readers" de la Catavencu.

Spot online: BMW-urile din 2001. Philips "Parallel Lines" Si "Carousel".

Print: Childhood Museum. Posterele la Dixons.com.

Altele: "Let it Ring", facut de Happiness Brussels.

Cartea de care spun ca e preferata mea este trilogia "Rastignire Trandafirie", de Henry Miller.

Cartea care este de fapt preferata mea e tot asta. Dar si "Numele Trandafirului" si mai nou tot ce-am citit pana acum de Chuck Palahniuk. Sau de Pamuk, desi nu le-am terminat de fiecare data.

La mine in history-ul de la browser apar cel mai des, cand e iarna, orice despre ski. Vara, orice despre masini. Pe langa orice despre advertising, indiferent de anotimp. A, si flightlevel350.com, un site despre avioane cu filme postate de aviatori amatori si pasageri din timpul zborurilor. Sunt obsedat de avioane, plane spotting etc.

Dau mai tare cand aud melodiile de la Depeche Mode, Metallica, Pink Floyd, Sting, Rage Against the Machine, Tori Amos, Rammstein.

As vedea de 10 ori filmul Snatch. Dar am facut asta deja.

Incerc sa nu ratez nici un episod din Breaking Bad.

Cand nu lucrez, imi place sa cant la bass, chitara, toba si invat la trompeta.

Poate dai peste mine la birou. Haha. Waterloo.

Nu colectionez nimic. Nu prea se prinde nimic de mine. Mi-ar placea sa colectionez Mini-uri.

Cheltuiesc prea mult pe orice. In principiu material sportiv si tot ce e legat de ski, calatorii, carti, muzica, benzina si tot ce e legat de masina, cafea si orice e legat de cafea, vin.

Am facut poze iola: off. Am facut multe poze peste tot si n-am timp sa le vad pentru ca tre' sa fac alte poze. Costa Rica, Amalfi, Barcelona, Paris, Londra, Viena, Praga, Lisabona, Istanbul, Vaslui.

Pierd prea mult timp cu configuratoarele auto, simulatoarele de orice fel. Cu prezentarile in ppt si orice format standard.

Pozele de pe Facebook care au primit cele mai multe like-uri sunt cele cu Tori, cainele nostru.

Nu mai stiu care e statusul de pe Facebook cu cele mai multe like-uri, cred ca schimbarea statutului in "married to Irina Dobrita".

O replica buna de agatat: haha, nimeni nu-i profet in tara lui, n-am prea agatat, dar in general orice e cumva amuzant. Gen "dansezi?". Mai ales undeva unde nu se danseaza.

O poza din alta perioada: 1996, aveam aproape 17 ani si eram trupete la Top-T Buzau, un festival underground destul de smecher la vremea aia, se intra cu preselectie; am baut o damigeana de vin cand am auzit ca ne calificaseram. Ne-au dat cazare, masa si un ecuson, dupa cum se vede.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Dosare editoriale

Campanii

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related