Multa vreme m-am intrebat de ce se rotesc atat de tare oamenii din industria de marketing si advertising. Chiar daca unul dintre seminariile de la Cannes din 2005 a avut chiar aceasta tema, nu pot spune ca raspunsurile primite acolo, referindu-se la trend-urile din industrie, m-au multumit pe deplin. Simt ca raspunsurile se afla intr-o zona mult mai profunda si o sa incerc sa adancesc problema, abordand-o dintr-un alt unghi. De altfel, celor familiari cu articolele mele le este cunoscuta inclinatia mea de a privi problemele obisnuite din perspective neconventionale sau macar ne-comune.
Sunt oamenii din marketing si advertising atat de obsedati de cariera lor incat sa fie job-jumperi exclusiv cu aceasta motivatie ? Sunt noii directori de marketing atat de preocupati de a-si marca trecerea pe un brand, incat sa schimbe agentia de a doua zi de cand s-au instalat in functie, sau sa anunte un nou re-branding ? Exista intr-adevar in advertising o singura cale de a obtine un salariu mai mare sau de a avansa - anume aceea de a pleca la o alta agentie ? Desi multe dintre cele de mai sus pot constitui adesea stari de fapt, cred ca adevarul sta in alta parte. Cred ca e vorba de « chemistry », o relatie subtila, complexa si foarte « eterica » intre oameni - mai precis de vorba de cautarea ei, lipsa ei, degradarea ei.
Cred ca unul dintre arhetipurile profund umane, zacand intr-un inconstient colectiv, este acela al "cautarii Paradisului Pierdut". Evident, fiecare epoca si are modalitatea sa de a-si obiectiva arhetipurile, de a le « incarna ». Personal, consider ca actualul fenomen de job-jumping este o hierofanie. Manifestarea sacrului prin aparente modalitati profane a fost dintotdeauna o modalitate de "supravietuire" a unor inclinatii abisale ale oamenilor, avand lagatura cu natura noastra profund religioasa (hommo religiosus).
