9 piramide pentru publicitatea romaneasca

Epica 2005 a insemnat noua statuete pentru Romania. McCann, Leo Burnett, Mercury, Graffiti si Proximity, fiind agentiile care le-au adus in tara. Ca un bilant al anului pe sfirsite, piramidele de bronz si argint au intregit seria lunga de coronite ale creativilor autohtoni, obtinute la festivalurile internationale si regionale din 2005. Asa ca sa le luam pe rand si o sa incepem, cu o "Cafea" tare si o fraza celebra.

Adrian Botan, Deputee Managing Director&Creative Director Mccann Creative Service sustine ca "daca un extraterestru ar afla despre publicitate prin intermediul unui festival (cum zicea Jeremy Bullmore, odata) ar putea spune ca tendinta o reprezinta ad-urile vizuale cu copy scurt si cu logo mic in colt dreapta. Ar fi bine sa fie asa... dar...". Indiferent care este reteta, se pare ca McCann a stiut cum sa faca "Cafeaua" demna de o statueta argintata, la categoria "Public Interest", adaugand astfel inca una pe raftul cu premii al agentiei, care este destul de aglomerat oricum. "Anul acesta am luat nominalizari sau premii la toate competitiile internationale importante la care am participat: Cannes, Clio, Epica, Eurobest, Cresta, Golden Drum, Golden Hammer. Suntem singura agentie din Romania cu un shortlist de film la Cannes, suntem singura agentie din Romania cu un spot in Gunn Report, suntem singurii premiati la Eurobest. Iar daca va plac cifrele, puteti numara 23 de premii si 26 de shortlist-uri in diversele festivaluri anul acesta", sustine Botan. Iar pentru ca greutatea unui premiu nu se masoara in kilograme, reusita de la Epica trebuie privita in contextul semnificatiei acestui festival si, de ce nu, in comparatie cu altele "- Eurobest, spre exemplu, este o competitie foarte puternica in care participa cele mai bune agentii europene si care nu face concesii esticilor.

Spre deosebire de Epica, care s-a deschis in ultimii doi ani: nominalizarile au capatat valoare de metal pretios (argint si bronz). Epica a devenit astfel mai atractiv, dar asta a scazut exclusivismul competitiei si implicit valoarea premiilor", apreciaza Creative Directorul de la McCann. Oricum, indiferent care este mai valoros McCann le are pe toate. Dintr-o simpla intamplare sau nu, agentia a facut o figura foarte frumoasa si la cea de-a 18-a editie a festivalului Eurobest. "La Eurobest am inscris zece lucrari, am luat noua nominalizari, si am transformat cinci dintre ele in premii. Cele trei printuri MTV au luat un argint in categoria de campanii media, iar Porcul (MTV) si Cafeaua (Vot) au luat cate un bronz in categoriile lor. Deci am avut o rata de conversie de 50 %. Nu este chiar asa de rau , nu ? mai ales ca si anul acesta o fost competitie la fel de puternica. Noi mai luasem aici doar o nominalizare (anul trecut), deci nu ne asteptam sa ne "loveasca" acum cu metale asa grele. Iar surpriza a fost cu atat mai placuta cu cat ne-am trezit pe podium alaturi de campanii deja faimoase: campania antipiraterieEMI (care lua Grand Prix la Cannes), sau Adidas (Nothing is impossible) si PlayStation.", concluzioneaza Botan care si planificat pentru 2006 sa "pastreze cifrele mari si locul in Gunn Report, dar sa creasca ponderea premiilor din Clio si - de ce nu - Cannes".

Dublinul la 360 de grade
Acum doi ani, Graffiti au adus prima piramida in Romania. Anul acesta au cistigat bronzul cu "Dosarele istoriei", o campanie cu antecedente la premii si statuete. "Ca s-o citez pe Britney "Oops, we did it again". Dupa premiile la Ad'Or si argintul de la New York Festivals era normal sa ma astept sa luam premiu si aici cu "Dosarele Istoriei". Pe de alta parte era normal sa luam premiu si la Portoroz, dar iata ca asta nu s-a intamplat. Si asta-mi aduce aminte ca l-am auzit odata pe Donald Gunn spunand: "Epica este singurul festival de publicitate unde directorii de creatie nu-si dau premii intre ei" " cintareste Adrian Preda, director de creatie Graffiti BBDO bronzul Epica de anul acesta. "Pentru Graffiti Epica inseamna ca, acolo unde se strang toti greucenii, avem un cuvant de spus in continuare in creativitatea publicitara. Nu doar noi, ci si fratii nostri de la Proximity. Pentru Romania Epica inseamna o lista din ce in ce mai lunga de premii (care iata anul asta a ajuns la noua bronzuri & arginturi) depasind majoritatea tarilor din Europa. Iar pentru mine Epica inseamna si va insemna mereu panorama de 360 de grade a Dublin-ului si Guinness-ul baut in Gravity, ultimul etaj din fabrica Guinness", adauga Preda. Fratii de la Proximity nu au stat cu miinile in sin, ci s-au alaturat cistigatorilor, la doar o luna dupa ce cistigase argintul la DMA Echo Awards 2005 din Atlanta, cu aceeasi campanie, "Conserva", pentru Pagini Aurii.

"Am pierdut cu Almodovar"
Cei care nu se multumesc cu Hollywoodul primesc argintul la Epica, categoria Recreation & Leisure. Printul la DaKINO a mizat pe Basic Instinct, Titanic si Lord of the Rings si se pare ca bine a facut. "E prima lor participare la un festival, sper ca nu si ultima. Pentru agentie inseamna enorm, arata ca premiul similar de anul trecut nu a fost un accident, ca avem mai multe echipe valoroase, ca ne facem, incet - incet, o traditie si un renume. Nu am fost surprinsi, pentru ca era o idee foarte buna, care ne-a exaltat pe noi, pe client si chiar pe unii colegi din industrie. Si nu, nu ne asteptam sa castigam, ar fi arogant si nepotrivit cu mine sa zic asta", spune Mihai Coliban Creative Director Lowe. Pentru companie, piramida este al doilea argint consecutiv dupa "Citeste o carte" de anul trecut. "Chiar daca nu am luat aurul, am pierdut cu von Trier, Kusturica si Almodovar in fata lui Iggy Pop, Keith Richards si Sex Pistols", se imbarbateaza si Daniel Gavrila, managing partner.

Iubire confirmata
Si pentru "unde e iubirea", spotul Mercury, realizat pentru "Festivalul de scurtmetraj", Epica a fost o premiera. "Ideea a fost a echipei - Silvia Gheorghe si Diana Butas. Mi-a placut propunerea fresh, neasteptata. Confirmata si de juriu", povesteste Darlan Moraes, directorul de creatie de la Mercury Promotion. "Premiile la care ma astept, nu le obtin, cele la care nu imi pun sperantele, le cistig. Cam asta e dinamica. Deci nu, nu ma asteptam, de fapt, nici macar nu eram in tara cind am primit telefonul cu vestea buna, ci in Palestina. Dar Epica inseamna pentru Mercury ca traieste un virf creativ. Doua dati la rind nu este o coincidenta (Absolute, anul trecut)", crede Darlan.

Calificati in UEFA
Ca un bilant al anului pe sfirsite, publicitarii romani au facut inventarul la campanii, clienti multumiti, statuete si vinzari si le-a iesit pe plus. "A fost bine. Ne-am pastrat in plasa liderului si ne-am calificat in Cupa UEFA. Baietii s-a mobilizat si a facut un joc bun. Speram sa facem o figura frumoasa in primavara europeana" glumeste directorul de creatie de la Graffiti.

De 4 ori 7+
"Simplitate, relevanta pentru subiect si grupul tinta, umor si inteligenta sinceritate si povesti care sa emotioneze. Sa te faca sa razi sau sa iti faca pielea de gaina, neimportant, atat timp cat reusesc sa te miste". Acestea sunt in opinia lui Bogdan Naumovici director de creatie regional pentru Europa Centrala si de Est al retelei Leo Burnett, "atributele" unei campanii castigatoare la Epica si nu numai. Iar creativul din Leo vorbeste din experienta intrucat editia de anul acesta a festivalului a fost pentru agentie la puterea a patra. Au luat un Silver Epica pentru campania Eukanuba si trei Bronze Epica pentru spoturile TV "Batman" (Teletech) si "Academia Barbatilor" ("Tabu) precum si pentru seria de printuri Antipa, "Cainele" si "Papusile". "Cred ca aceste premii vin firesc. In mare, sunt aceleasi lucrari pe care le-au mai premiat si alte jurii. Nu fac decat sa dovedeasca inca o data ca drumul pe care am apucat-o, de a ne raporta exclusiv la standardele internationale in domeniu, este un drum corect si pe care mergem destul de drept si de repede", apreciaza Naumovici rezultatele competitiei, pe care tot el o catalogheaza drept una "normala": "Nu am apucat sa vad toate lucrarile castigatoare, dar inclin sa cred ca a fost o editie normala, cu aceleasi standarde ridicate din fiecare an. Faptul ca aproape an de an majoritatea premiilor Epica se regasesc si pe lista premiilor de la Cannes spune mult despre nivelul si relevanta acestui festival".
Si pentru ca vine finalul de an cu bilantul lui cu tot, si Leo Burnett are multe de spus la acest capitol: "La Ad'Or am luat 11 premii, inclusiv Campania Anului si Agentia Anului. La Portoroz am mai luat 6, inclusiv Golden Rose pentru Agentia Anului in Europa Centrala si de Est. La Epica am mai luat un Argint si 3 Bronzuri. La Cannes am mai reusit un shortlist si anul acesta. In sistemul intern Leo Burnett am luat anul acesta 9 note de 7+. Cred ca am avut un an bun. Ne propusesem la inceputul anului sa luam pentru a treia oara consecutiv Agentia Anului in Romania si Agentia Anului la Portoroz. Si 7 note de 7+. As zice ca ne-am atins obiectivele". La anul stacheta se ridica insa si mai sus: Pentru la anul ne-am propus sa luam pentru al patrulea an consecutiv, din cei 5 pe care i-am promis, titlul de Agentie a Anului la Ad'Or si din nou, Agentia Anului la Portoroz. 10 note de 7+ si una de 8+. Premii la Clio si Epica. Cel putin un nou shortlist la Cannes"

Creativitatea se masoara si in cifre
Aflata la cea de-a 19-a editie, festivalul de publicitate Epica a adunat cu 5% mai multe lucrari decat cu un an in urma, juriul avand de ales intre 4987 de executii provenite de la 625 de agentii de publicitate din 45 de tari. Urmand trendul general, tara noastra a inscris 68 de lucrari, cu peste 60% mai multe decat in 2004, plasandu-se pe locul 15 din acest punct de vedere. Ca si anul trecut, tara cea mai bine reprezentata a fost Germania, agentiile de publicitate de acolo inscriind in concurs 843 de executii. Marii castigatori au provenit insa din Marea Britanie si Portugalia. Astfel, la categoria film, Epica d'Or a ajuns in vitrina agentiei de publicitate Abbott Mead Vickers BBDO din Londra pentru "Evolution", reclama la berea Guinness, in timp ce la printuri a castigat Foote Cone& Belding din Lisabona, pentru campania "Flags" realizata pentru revista portugheza "Grande Reportagem". Per total, 2005 a adus pentru companiile participante 64 de distinctii, inclusiv doua grand prix-uri, fata de 63 anul trecut. Numarul finalistilor a crescut cu 12, ajungandu-se la 379. De asemenea, bucuria reusitei a fost simtita in 34 de state, fata de numai 28 in 2004. In top patru, pozitiile au ramas insa neschimbate, Germania conducand in continuare cu 70 de premii, la doar un premiu distanta de a doua clasata, Franta. Au urmat Mariea Britanie cu 59 de premii castigate, Suedia cu 54 si Olanda cu 35. Romania s-a plasat pe locul 12 cu 9 premii, dintre care 4 de argint si 5 de bronz.
Ca agentie, de cel mai mare succes s-a bucurat TBWA Paris care a luat 4 premii si 11 lucrari finaliste. De altfel, 20 de agentii au realizat performanta de a obtine distinctii de 5 sau mai multe ori. Judecand dupa performantele retelelor de publicitate, cele mai multe premii le-a adunat DDB cu 6 premii in 4 tari si JWT -5 castigatori din 4 tari. Locul trei a fost adjudecat de TBWA, urmata BBDO si McCann Erickson. Per total, 9 retele au adunat premii de la mai mult de doua agentii, fata de numai 7 anul trecut.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Campanii

Sectiune



Branded


Related