Inainte de internet au fost ziarele. Si la ziare puteai sa trimiti scrisori unde comentai ce s-a scris sau faceai recomandari de noi subiecte. La radio erau emisiuni cu muzica "by request" si telefoane in direct. La televiziune puteai sa dai telefon si eventual sa intri in direct si sa comentezi subiectul in discutie. Acum oricine poate comenta prin SMS si isi vede mesajul pe ecran. La un moment dat imi amintesc chiar de un serial care propunea doua finaluri iar spectatorii votau prin telefon care este final cel mai potrivit, urmand ca acela sa fie difuzat. Era finalul unei telnovele dar mult inaintea timpurilor asa ca a mers.
Acesta era modul prin care fenomenul 2.0 isi facea loc prin anii "?90. Era modalitatea prin care cei care erau scopul mesajului, deveneau participanti la mesaj sau chiar decideau directia sau nuanta pe care acesta o lua.
Explozia si afirmarea au aparut insa abia acum. Abia dupa ce internetul si tehnologia s-au democratizat cu adevarat, dupa ce utilizatorii au devenit constienti ca au o voce si pot sa o livreze lumii imediat si prin nenumarate unelte.
Mai mult decat atat, web 2.0 este puterea si vocea comunitatilor, rezultatul calitativ superior al participarii si colaborarii, multiplicarea si imbogatirea rezultatului final prin diferenta si aportul facute la nivel individual.
Web 2.0 apare la noi cam prin 2005 cand sa spunem ca apare mai consistent miscarea blogurilor. YouTube-ul debuteaza in acelasi an, Wikipedia era veteranta cu milioane de insemnari din 2001 pana azi iar HI5 devenea exemplificarea teoriilor despre retele sociale. Zeci de alte unelte propuneau facilitati nisate si promiteau schimbarea totala a modului in care intelegem, folosim si beneficiem de pe urma internetului.
Urmatoarea etapa a fost sa reinventam comunicarea. Sa facem publicitate 2.0, sa ne gasim noi parteneri in mesajul de brand, sa avem un dialog mai mult decat sa vorbim catre ei.
Nu e deloc usor. Cam dupa doi ani de la moment T0 (2004) eu fata in fata cu un client am parte de o figura perplexa si o intrebare: "Cum adica sa ii lasam sa scrie ce vor ei ?". Raspunsul: "Nu numai ca ii lasam dar incercam sa-i incurajam pe cat mai multi sa scrie si sa ii cheme si pe altii". Finalul e trist asa ca nu-l mai povestesc.
De atunci lucrurile s-au mai schimbat. Inca mai moderam (adica cenzuram), inca stam in stereotipii, inca nu avem o prezenta calitativa pe propunerile pe care le facem dar in ultimele noastre campanii, publicul cu care vorbim are o voce din ce in ce mai prezenta, are parte de propuneri de implicare din ce in ce mai interesante si participa din ce in ce mai vizibil. Clientii au invatat terminologia, viziteaza bloguri si-au facut conturi pe te miri ce platforme de unde ne semnaleaza tot felul de lucruri si "faze funny".
Cu toate acestea senzatia de inotat in miere nu a disparut. Posibilitatea nelimitata de a alege este paralizanta si aparent ingusteaza mai degraba decat deschide. Consumatorul si posibilitatile s-au reinventat mai repede decat noi cei care facem publicitate. Cateva agentii de interactive aflate inca la inceput fac eforturi pentru a livra un produs care sa apeleze o partea cat mai importanta din coada din ce in ce mai lunga a puterii individuale a consumatorului. Clientii fac eforturi pentru a-si adapta structurile si mentalitatile noile viteze, capabile sa livreze la final branduri 2.0, branduri care cresc si sunt potentate de catre consumator.
Inca se cauta noul strateg, noul creativ si noul brand. Noul consumator asteapta.
To be continued...
