[Interactive] "Alege un final diferit!"

Daca ati inceput sa va obisnuiti cu ideea ca sunteti condamnati s-o ardeti pe Twitter toata ziua pana trece criza si pana vor avea din nou clientii bani de interactivitate din aceea care nu se poate obtine decat construind un microsite pe care nu se stie cum ar trebui sa ajunga oamenii care au prostul obicei de a nu da click pe bannere (adica 99,7% din oameni), poate va gasiti inspiratia in filmul interactiv de mai jos.

Despre cum se pot folosi YouTube Annotations pentru a genera butoane active in filme, iata aici un demo si aici mai multe exemple.

Campanie: "Choose a different ending"

Client: Politia Metropolitana, Marea Britanie

Agentie: AMV BBDO, UK

Site campanie: droptheweapons.org

Film interactiv:

Filmul arata tot ce cuprinde cu privirea un pusti afro-american in timpul liber. Privitorul e pus astfel in rolul personajului principal, fiind cel care face optiunile pentru continuarea povestii, prin butoanele active care apar la sfarsitul fiecarui filmulet.

In filmul de start, vin prietenii sa-l ia pe-afara si coboara in curtea interioara, unde incep ispitele: un tip il cheama la el acasa, o tipa il invita la o petrecere, iar, pe fundal, un grup vorbeste despre o disputa. Privitorul decide unde sa mearga pustiul si daca sa ia sau nu cu el cutitul care in mod diabolic ii apare tot timpul in cale. .

Uite ce primesc copiii cuminti!

In cazul in care reuseste sa nu ia cutitul niciodata si sa se fereasca de necazuri, alegand sa mearga acasa la un prieten sau la o petrecere, privitorul e rasplatit cu un videoclip hip-hop care n-are legatura cu nimic. Un deliciu in acest caz sunt comentariile: 

"What the f*** did this music video have to do with anything? F*** it I'm going back and grabbing a knife it's gotta lead to a better ending than this." 

sau

"Dude. Why was there singing? I'M SO CONFUSED. I'm gonna go stab him now."

Dar sa nu credeti ca daca pustiul se afla in posesia cutitului, dar nu il foloseste la nimic, scapa basma curata. El e ridicat de pe strada si dus la politie, unde comisarul ii spune ca-l asteapta 4 ani de detentie pentru simpla posesie de arma alba.

E de mentionat ca in Marea Britanie exista CCTV (Closed Circuit Television), camere de supraveghere instalate pe strada, pentru prevenirea actelor de violenta. Asa ca daca aveati de gand sa va intrebati cum facea politia de mirosea cutitul pe baiatul ala de fiecare data, in fiecare film, nu va mai intrebati.

Uite ce patesc baieteii rai!

In cazul in care merge la batalia dintre gasti, indiferent ce face acolo, ajunge la inchisoare. Chiar daca nici nu are cutit la el, nici nu ia parte la disputa, e dus la politie si i se spune ca poate fi condamnat la inschisoare pe viata, fiind partas la crima. Morala acestei versiuni a povestii este evidenta: "tineti-va la distanta de orice fel de gasca, mai bine mergeti acasa la un prieten si uitati-va la tv ca pensionarii, pentru ca uite ce puteti pati". Acum imaginati-va cum ar fi aratat un spot tv cu acelasi mesaj. Qed.

Dar mult mai important decat lipsa de realism a campaniei (faptul ca n-o sa-i convinga nimeni niciodata sa stea cuminti la tv sau preconceptia ca pustii sunt fermecati de videoclipurile hip-hop, in orice context) e modul interactiv in care adolescentii sunt informati in legatura cu riscurile pe care le implica posesia armelor albe si anturajul nepotrivit.

Daca alege sa mearga cu gasca, ii sunt prezentate toate consecintele pentru toate versiunile posibile: cu arma, fara arma, cu implicarea in altercatie sau fara sa ia parte la disputa. In fiecare deznodamant, comisarul il priveste in ochi si ii spune care e pedeapsa.

Morala generala

La sfarsitul fiecarei serii de peripetii, indiferent ca pustiului i se inchide in fata o usa de celula sau ca tocmai a vizionat un supervideoclip, apare butonul "Choose a different ending", ca sa le fie invatatura de minte tuturor privitorilor ca tot raul li se poate trage de la un nenorocit de cutit.

Site-ul campaniei (dropyourweapons.org) e si el facut ca pentru tineri, adica atat de frumos colorat incat e ilizibil, cu playere video in background, doar-doar li s-o parea ceva din toate astea cool:

Dar, dupa cum stim, nimeni nu se da pe site-uri de campanii sociale ca sa se informeze daca nu cumva patesti ceva rau in caz ca injunghii pe cineva. Nici spoturile cu mesaj social (fie ca sunt difuzate la tv sau pe net) nu sunt convinsa ca se incadreaza in categoria "entertainment" pentru tinerii care care au invatat de la viata ca in primul rand trebuie sa nu-ti uiti cutitul acasa, si de-abia apoi cheile.

Eficienta filmului interactiv

Insa un film care suna ca un joc ("Choose a different ending") si care te provoaca sa te gandesti la care ar fi alegerea potrivita, chiar daca nu ti se promite nici un premiu, te determina sa te gandesti la ce e bine si ce e rau, activitate care stim ca iese din rutina zilnica a adolescentilor rebeli care stiu ca vor purta stigmatul de "fatalau" daca nu merg cu gasca sau daca nu au si ei un cutitas acolo pentru propria siguranta.

De aceea e important ca au gasit aceasta solutie de informare, prin vocea politistului care da verdictul in final. Aceste filmulete de deznodamant au insa doar 20.000 de afisari in medie, cele mai vizionate fiind cele de la inceputul lantului: 306.000 - filmul de start si in jur de 180.000 - cele doua care urmeaza: "Take the knife" si "Don"?t take the knife".

Unele dintre filme ating chiar 200 de comentarii, iar discutiile in contradictoriu sunt despre necesitatea cutitului pentu autoaparare, in conditiile in care politia (dupa cum arata chiar unul dintre filme), nu e acolo tot timpul sa te apere. Dar faptul ca a starnit conversatii aprinse, dand ocazia instantei oficiale (userul "adifferentending") sa raspunda de fiecare data nelamuririlor sau dilemelor, e o dovada ca au trezit constiintele celor direct vizati.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related