Nu cred ca gresesc daca fixez 2007 ca anul in care a inceput sa se vorbeasca si sa se scrie masiv despre internet. Pana atunci internetul era mai mult sau mai putin pentru cunoscatori.
Si nu cred ca ma arunc prea tare daca spun ca de atunci pana in prezent online-ul a tinut permanent interesul ziaristilor si conferintelor in domeniul comunicarii. Este evident singurul loc din comunicare in care se intampla ceva notabil si demn de a fi raspandit jurnalistic. Si nici macar nu cred ca este gresit. Spun doar ca nu este de ajuns. Ca senzatia acopera o realitate mai putin placuta. Cred ca suntem in paradoxul ca internetul a ajuns sa vanda mai bine stiri decat branduri.
Si cred ca intram intr-o abordare pur romaneasca si cu online-ul.
Noi ca popor avem (mai de voie mai de nevoie) un reflex de a sari peste etape. Noi suntem destepti si “prindem” lucrurile repede, din zbor. Noi suntem nevoiti sa facem o campanie in doua saptamani si o strategie de brand pe tot anul in 5 zile. Si bagam mare, ca daca nu bagam poate ne ia altcineva clientul, altcineva care face strategia in 3 zile. Si cu discount.
Mi se pare din ce in ce mai acut ca a face internet este mult mai mult despre oportunitate, despre PR si “coolness”-ul asociat, decat despre lucruri profesioniste si durabile aici, decat despre vanzari si constructie de brand. Si asta la toate nivelele – de la agentie la client.
Incepand cu 2005, 2006 a aparut goana dupa expunerea pe care o oferea internetul – toti vroiau sa faca ceva, orice dar sa fie si ei putin pe internet. Nimeni nu avea un plan pe cel putin un an, nimeni nu stia ce sa faca cu baza de date, nimeni nu intelegea ce e cu cautarea si optimizarea, nimeni nu intelegea cum internetul vinde. Din pacate, dupa 3 ani suntem cam in aceeasi situatie, numai ca acum trebuie sa fim putin pe bloguri, putin pe retele sociale, putin pe mobil. Sa le bifam si pe astea ca astea sunt acum pe val.
In spatele aparentelor si cifrelor in permanenta crestere exista in continuare un disconfort masiv si o lipsa de viziune masiva in legatura cu internetul. In spatele comunicatelor de presa care ne scot in fata, exista dezinteres pentru a intelege cum functioneaza online-ul, exista lipsa cronica de specialisti, lipsa de cercetare si date specifice.
In 2006 mi se parea ca trebuie sa trag tare vreo doi ani cu partea de a explica clientilor cum functioneaza, cu construirea unor studii de caz si a unei istorii de comunicare si gata, totul o sa mearga mult mai usor dupa. Dupa 4 ani constat ca m-am inselat. Trebuie sa duc termenul la vreo 10 ani. Si calculul este foarte simplu. Noi am crescut ca echipa de la 2 la 20 de oameni. Cel putin jumatate din oameni nu au avut de a face cu online-ul. Deci cu jumatate din oameni ne asumam vreo 3-4 ani in care ii crestem si specializam pe online. Teoretic ei ar trebui sa poata livra profesionist peste inca vreo 2 ani, deci avem cam 5 ani din start. La majoritatea clientilor inca nu exista structuri sau oameni specializati pe online. Practic comunicarea online este alta felie pe care trebuie sa o preia aceiasi oameni care fac totul, de la discutiile cu distribuitorii la fixarea pretului. Ma gandesc ca asta mai inseamna vreo 3-4 ani pentru sincronizare. Iar in tot acest timp internetul poate sa apara si sa dispara. In 5 ani facebook-ul poate fi doar o amintire, google sa fie numai pe mobil si pe TV sa se faca numai reclame 3D.
Pauza. Scurta istorie a comunicarii in tara noastra:
In jur de 1995 incepeam sa descoperim ce este acela un spot TV. Daca va amintiti, spoturile publicitare de afara erau cam singurele materiale ce circulau viral pe mail. Incepe o mare cursa in jurul creativitatii TV si a printului. Publicitate insemna pe atunci sa ai idee si coerenta si sa cresti branduri de la 0 in cele mai multe situatii. Tot ce aparea pe TV se vindea garantat.
Urmeaza perioada din jurul anului 2000 cand incontestabil publicitatea isi atinge apogeul ca industrie si apare si lupta pentru premii si recunoastere. Dupa 2000 si putin apare o noua vedeta in comunicare – abordarea 360. Toate campaniile se vand si se fac prin extensia ideii pe alte medii, de cele mai multe ori inventate. Deja lucrurile se complica putin.
Prin 2005 incepe comunicarea pe Internet. Numai ca Internetul este orice mediu clasic la puterea 1000. Comunicarea prin motoare de cautare este o stiinta, comunicarea pe bloguri are proprii specialisti, comunicarea prin crearea de continut alta zona, abordarea pe retele sociale alta smecherie, usabilitatea si experienta – specializari clare, aplicatiile de iPhone sunt facute de o mana de oameni in tara asta si tot asa zeci de exemple. Toate astea sunt internetul si tot ce facem astazi este sa le facem utilizand 5% din bugetele de publicitate. Asta inseamna 5% din specialisti, 5% cercetare, 5% share of mind. Internetul este departe de a fi mai mult decat un trend. “Daca nu esti pe internet nu existi” este valabila in proportie de fix 5%.
Ok. Internetul va creste, balanta se va inclina, lucrurile evolueaza, se vor schimba, viitorul arata altfel. Fara indoiala. Zic sa mancam sanatos si sa facem sport pentru a prinde si noi vremurile alea.
Oportunitatea si pointul meu este sa facem aceasta tranzitie cat mai coerenta, cat mai eficienta. Trebuie sa ne asumam cresterea viitoarei generatii de comunicatori, trebuie sa investim in research, in abordari pe termen lung si intr-o coerenta a industriei cel putin pe partea asta a baricadei. Vorbele conteaza prea putin. Trebuie sa ne apucam serios de a face.
