Motto: "Teama de auto-promovare consta in toate obiceiurile, gandurile, actiunile sau sentimentele care conspira in a tine oamenii competenti departe de momentul in care se ridica in picioare si isi asuma meritul de a fi cine sunt si de a face ceea ce stiu mai bine." - George W. Dudley - cercetator stiinte comportamentale
"Si? Cum va promovati?" e una dintre acele intrebari pe care multi dintre cei care lucreaza in agentiile de interactive s-au antrenat deja sa le evite, sa le trateze cu dispret sau sa le condamne ca si cum ar fi un pacat capital.
De dimineata tarziu pana noaptea devreme, sediul oricarei agentii interactive a fost, este si va continua sa fie bantuit de primul lor angajat: complexul de inferioritate.
Auto-ambitionate sa devina din start "adevarati parteneri de business", “consultanti de incredere” si “unici experti in domeniu”, agentiile de interactive s-au trezit intr-o permanenta competitie cu toti ceilalti oameni care au pus mana pe un calculator conectat la internet. Fie ei agentii multinationale, publisheri creativi, indieni plini de energie sau bloggeri cu initiativa, paranoia e ca fiecare vrea sa "fure" cate o felie din bugetul de online al clientilor.
Sa facem cunostinta cu Pixel Popescu*. Conduce o agentie de comunicare interactiva, cu experienta si expertiza in solutii integrate pentru mediul digital – DigiFake – evaluata la aprox 666.000 eur in anul fiscal anterior. Cu o echipa de 20 de specialisti in strategie, design si dezvoltare pentru web, DigiFake construieste de aproximativ 3,14 ani campanii de promovare pentru clienti mari si mici din Romania.
CEO-ul agentiei, Pixel Popescu, este invitat pentru prima oara la o televiziune nationala pentru un inteviu pe tema premiilor si nominalizarilor obtinute la un recent festival din industrie.
Moderator: Cu ce se ocupa totusi Agentia DigiFake?
CEO: Recontextualizeaza business-ul clientilor.
Moderator: Adica?
CEO: Challenge-uieste in mod radical business-uri pentru a le ajuta sa se inventeze si sa se reinventeze.
Moderator: Adica?
CEO: Penetreaza mind-set-ul consumatorilor atat pe verticala, cat si pe orizontala pentru a construi relatii puternice in dublu-sens online.
Moderator: Adica?
CEO: Livreaza un punct de vedere tangibil asupra obiectivelor de brand pentru a ilustra content-ul digital.
Moderator: Adica?
CEO: Interconecteaza cu fair-play parghiile de social media pentru a exprima viziunea de brand.
Moderator: Adica?
CEO: Site-uri si campanii online.
Intorcandu-ne in realitatea apropiata, fobia de a pierde printre degete titlul de "cel-mai-bun-partener-din-internetul-vazut-si-nevazut" se vede in fiecare farama de interviu care le mai scapa liderilor de agentie si in fiecare comunicat de presa anual. Pentru ca nu tine doar de contextul local, ea poate fi exemplificata prin situatia tragic-comica in care s-a gasit CEO-ul Razorfish in 2000. El a aparut intr-o emisiune a unui post de televiziune american si a fost intrebat ce face exact agentia lui. Obsedat de replicile de management pe care le folosea cu siguranta in vorbirea curenta, CEO-ul Razorfish (agentie de interactive reala, din Statele Unite, evaluata la 180 milioane de dolari in anul respectiv) nu a reusit sa raspunda concret la nicio intrebare.
Antrenate intens pentru astfel de discursuri care “dau bine”, cam toate agentiile de interactive se rusineaza cand vine vorba despre business-ul propriu si isi doresc in continuare sa fie considerate parteneri sau consultanti in loc de “creatoare de chestii digitale”.
Si desi nu ar trebui sa aiba acest complex de inferioritate, agentiile de interactive vad cum clientii lor ba vin, ba pleaca. Sincopele de activitate sunt periodice, insa in final clientii se intorc acolo unde stiu ca job-ul se finalizeaza cu bine. Lectia pe care nu au invatat-o inca agentiile este ca specializarea si inertia clientilor sunt ceva “de bine” si ca au mult mai mult de castigat admitand ca sunt pur si simplu furnizori de servicii de advertising si nu "recontextualizatori ai ADN-ului interactiv", cum sunt tentati sa se intituleze.
Din experienta mea, in epoca grandomaniei si a neo-limbajului de lemn, clientii raman sedusi de lucrurile tangibile, de “uite-cum-ar-veni-sa-dai-un-tag-pe-Facebook” si fug de bla-bla-urile “in mare”.
Agentiile de interactive ar trebui sa nu uite ca fac singurul lucru pe care consultantii, partenerii, bloggerii & publisherii nu il fac: produc advertising online.
*Disclaimer: Niciun CEO sau Agentie nu a fost ranit la realizarea acestui articol. Atat personajul cat si dialogul sunt fictive si trebuie tratate ca atare.
