Digital Buzz cu Bogdan Nitu (General Manager, Webstyler)
Digital IQads: E al 5-lea an cand luati titlul de Agentia Anului din cei 10 ani de Internetics si, in acelasi timp, al 10-lea vostru an de existenta, omagiat si prin distinctia „Agentia primului deceniu Internetics”. Ce ati invatat de-a lungul acestor ani despre modul in care trebuie educat clientul in materie de comunicare online (de la explicat termeni tehnici la justificarea eficientei campaniilor si la acceptarea unor concepte creative indraznete).
Bogdan Nitu: In primul rand am invatat ca nu e usor sa faci educatie. Unul dintre motivele pentru care e greu, este faptul ca majoritatea nu „simt” mediul online daca nu il folosesc ei insisi. Pentru multi, online-ul nu a intrat in plan pana „nu le-a ars buza”. Atunci trebuie sa gasesti metode prin care sa faci clientul inteleaga mediul, sa inteleaga ca publicul lor exista, isi petrece timpul si se exprima online. In schimb, daca devin chiar ei useri, totul este mai usor. Spre exemplu, acesta este si motivul pentru care clientii au inceput sa ceara foarte multe activari pe Facebook. Pentru ca ei sunt acolo, simt mediul si, in plus, sunt expusi la campaniile altora.
Digital IQads: Care au fost clientii cu care ati avut cele mai lungi colaborari in acest deceniu de existenta? Dar cei pentru care ati luat cele mai multe premii?
Bogdan Nitu: Una dintre cele mai lungi colaborari e cea cu grupul Tiriac Auto pentru care, in peste 6 ani de cand lucram impreuna, am creat aproximativ 100 de site-uri. Un alt client vechi este Ferrero, cu brandul Kinder, cu care colaboram de 7 ani si pentru care am realizat una dintre cele mai mari comunitati de copii create in jurul unui brand FMCG. O alta colaborare pe termen lung a fost cea cu Altex, care a durat peste 6 ani, din septembrie 2002 pana in ianuarie 2009. Am facut, in 2002, de la zero, cel mai mare magazin virtual pentru un retailer offline, care a fost pe parcursul intregii colaborari magazinul online numarul 1 pe segmentul sau.
Cat despre premii, Kinder este si unul dintre brandurile cu care am luat multe premii si nominalizari, atat pentru cel mai bun site cat si cu jocurile create pentru comunitatea Kinder.ro. Daca judecam la nivel de grup, si proiectele dezvoltate pentru Tiriac Auto ne-au adus multe trofee si nominalizari (e.g. Ford, Land Rover, Mitsubishi, Tiriac Leasing). Insa clientul alaturi de care am luat cele mai multe premii este Coca-Cola, pentru 3 campanii diferite (Lumea fara Zero, EuroArena si Coke Sounds), cu care am castigat in multe categorii: campanii, site-uri, e-mail marketing, advergames, bannere.
Digital IQads: La a zecea editie Internetics ati luat 7 trofee (dintre care 2 de Aur si unul de Argint si un premiu special al juriului) cu 3 campanii. Cate campanii ati inscris la editia aceasta de Internetics? A fost un an bogat pentru Webstyler in campanii lansate si demne de inscris la festival?
Bogdan Nitu: Am luat 7 premii cu 3 campanii: „Fotbal Adevarat”, „Nae n-are aer” si „Nu e poveste”. Anul acesta am inscris patru campanii la Internetics, in mai multe categorii (site-uri, campanii, best use of). Cea de-a patra a fost „Bloggeri in Africa”, creata pentru Sony Ericsson. 3 reusite din 4, cred ca este o conversie buna :). Chiar daca pe shorlist-ul intern am avut mai multe lucrari care puteau „face fata”, am vrut sa le inscriem doar pe acelea despre care noi am considerat ca merita premii.
Digital IQads: Care au fost rezultatele campaniei Naepop.ro -„Nae n-are aer”?
Bogdan Nitu: In 6 saptamani de campanie, peste 50.000 de oameni au ajuns pe site-ul www.naepop.ro, iar peste 10.000 pe www.losethesmoker.com. Am avut mai mult de 200.000 de actiuni in site prin care userii il ajutau pe Nae si peste 6900 de mesaje de sustinere (aprobate). Pe Facebook s-au dat mai mult de 1600 share-uri la campanie, si mai mult de 70 de pagini (bloguri/ pagini personale) au preluat banner-ul de sustinere a lui Nae, generand peste 74.000 de vizualizari.
Digital IQads: Tinand cont de experienta pretestarii personajului Nae Pop, crezi in pretestarea campaniilor online? E bine sa se faca in general?
Bogdan Nitu: Nu intotdeauna poti face pretestare, pentru ca nu toate campaniile se preteaza la asa ceva. Campaniile cu obiective de engagement sunt mai predispuse spre a fi pretestate. Apoi depinde de efortul si de procentul din buget pe care il aloci pentru asta. Sunt atatea campanii pentru care nu este eficient din punctul de vedere al costurilor sa faci pretestare! Dar daca decizi sa pretestezi, e important sa o faci pentru a intelege exact cum vor reactiona oamenii si ce poti imbunatati, nu pentru a-ti confirma sau demonstra propriile convingeri. Si, cel mai important, asigura-te ca testezi pe un public relevant.
Digital IQads: Care au fost acele rezultate ale campaniei „Fotbal adevarat” care crezi ca v-au adus Aurul in categoria „Site-uri, microsite-uri si bloguri de promovare”?
Bogdan Nitu: In primul rand cred ca a impresionat foarte mult craftul, o executie total diferita de cele cu care se obisnuise online-ul romanesc. Imi aduc aminte ca au fost foarte multe reactii pozitive pe asta, chiar in ziua lansarii, venite de la oameni din industrie. De asemenea, continutul generat de useri cred ca a miscat juriul. Rar vezi atatea emotii si atata implicare pe un site cu continut generat de utilizatori. Cu siguranta, atmosfera creata pe site si call to action-urile au impulsionat userii.
Digital IQads: O privire de ansamblu asupra festivalului: cum iti explici ca s-au acordat mai multe premii anul acesta? Au invatat agentiile sa scrie studii de caz, au avut proiecte mai bine ca anul trecut, a fost juriul mai permisiv anul asta...
Bogdan Nitu: Au fost, evident, proiecte mai bune decat anul trecut. Chiar daca au existat lucrari foarte bune si in alti ani (de exemplu Lumea fara Zero, EuroArena), daca luam in considerare premiile, a fost cel mai bun an de pana acum. De asemenea, cred ca a fost si cea mai buna gala din istoria festivalului. Inteleg ca au fost prezenti peste 800 de oameni. Nu stiu insa daca agentiile interactive au invatat sa scrie mai bine studiile de caz, nu am vazut ce a ajuns la juriu, dar nu cred ca e o mare diferenta fata de anii anteriori. Cred, insa, ca vor invata sa le scrie mai bine cand vor participa si la festivaluri internationale si vor studia cazuri premiate acolo.
Digital IQads: Cat de tare crezi ca se va simti criza in online la anul? Cat de bogat in campanii interesante = demne de premii crezi ca o sa fie 2011?
Bogdan Nitu: Cred ca 2011 o sa arate mai bine decat 2010. O sa avem si mai multe campanii, si mai bune. Spun asta din mai multe motive. In primul rand clientii vor directiona bugete mai mari spre online pentru ca au inceput sa „simta” mediul, sau, pur si simplu, pentru ca nu-l mai pot ignora. Odata cu cererea, va creste si calitatea. Agentiile de publicitate vor cauta sa-si dezvolte expertiza de comunicare online, iar agentiile interactive vor cauta sa-si dezvolte mai mult expertiza de comunicare strategica, cea care momentan lipseste din majoritatea agentiilor de online.