Pe 2 decembrie 2010, Facebook anunta ca regulamentul legat de promotii se schimba si ca, pentru a putea desfasura o promotie in cadrul retelei sociale: 1) nu mai e nevoie de acordul Facebook in scris; 2) nu mai e nevoie ca bugetul de media cheltuit pentru sustinerea promotiei (pe Facebook) sa depaseasca un anumit prag. Se precizeaza ca trebuie sa se respecte in continuare Promotion Guidelines si Facebook Platform Policies.
Agentia de comunicare interactiva si e-CRM Interactions a avut initiativa de a traduce, interpreta si publica un ghid al promotiilor pe Facebook, asa cum era el disponibil pe 19 ian 2011 (cu ultima revizuire datand din 1 dec 2010). Ghidul contine o clarificare a termenilor, aspecte cheie legate de mecanism, aspecte cheie pentru dezvoltatori, prevederi legate de ad-uri si o lista de surse (printre care se afla si cele mentionate mai sus).