Cum iau deciziile agentiile de media referitor la realizarea media planurilor?

Digital Buzz cu Dragos Stanca (Managing Partner Q2M si Co-founder PUBLYO)

Digital IQads: N-am putut sa nu remarc ca dupa ce ati anuntat parteneriatul exclusiv cu INTACT , concurenta n-a ramas indiferenta si ca ai avut ceva discutii pe Twitter pe tema asta. De ce e asa important pentru agentiile de media care regie are cei mai multi unici in total? Se fac parteneriate exclusive intre agentiile de media si regiile cele mai mari? (si apoi agentiile aleg pentru media planuri doar site-urile respectivei regii, ca doar toate au cate un site de stiri, unul de sport, unul pentru femei si unul de going out)

Dragos Stanca: Eu vreau sa cred ca nu e vorba de discutii, ci mai degraba de schimburi de replici amicale. E o piata inca prea mica, in care orgoliile nu au cum sa ne ocoleasca, insa la mod general avem o relatie buna si civilizata cu toti colegii. Mai ales ca sunt momente in care trebuie sa fim uniti. E loc pentru toata lumea. Intr-o piata in care o agentie media are de discutat cu peste 20 de regii, in acest moment, da e importanta consolidarea. Si e logic sa devii mai puternic, cu un portofoliu cat mai larg si cat mai corerent.

Digital IQads: De cate ori intreb agentiile de media obtin raspunsuri cuminti, ca la carte. Spune-ne cum stau lucrurile pe teren: primeaza vreodata calitatea publicului unui site in defavoarea traficului (cand aleg ele site-urile din media plan)? 

Dragos Stanca: Da, conteaza. Si se vede in incasari ca, in ciuda faptului ca adesea unele site-uri sunt incadrate fortat in anumite categorii SATI, media planning-ul se profesionalizeaza si ii ocoleste pe cei care incearca sa joace mai putin corect. A-ul din SATI e din ce in ce mai important. A de la audienta care contine profilul demografic. Traficul e important, dar nu e totul.

Digital IQads: Oare de ce nu isi disputa regiile suprematia intr-un top in functie de calitatea publicului? 

Dragos Stanca: E o idee buna. O sa incercam sa realizam si un astfel de top. Spre exemplu in cel mai recent Studiu de audienta SATI (n.r. valul martie-august 2010, univers utilizatori de Internet urban 14-64 de ani), MONEY, VoxPublica si PANDORA’s au cea mai mare afinitate pentru publicul studii superioare, pentru audienta din categoriile sociale AB, pentru cea cu venituri personale de +2500 ron, respectiv public cu venituri per gospodarie de +5000 ron.

Digital IQads: In foarte scurt timp (cate luni?) ati strans 54 de site-uri in portofoliu, unele pentru branduri foarte cunoscute. E mult avantajata o regie care are in portofoliu site-uri de televiziuni sau tot traficul conteaza?

Dragos Stanca: In 3 luni. Insa, nu am pornit de la zero. Q2M s-a format pe bazele construite de F5 X-Media, care a trebuit sa treaca la un nou nume din cauze ce tin de proprietatea brandului F5, care apartine Realitatea-Catavencu. Cea mai recenta extindere a retelei de site-uri Q2M a rezultat in urma parteneriatului cu INTACT [plus 10 site-uri, majoritar branduri consacrate] si vor urma altele in curand.

Traficul este important, calitatea audientei incepe sa cantareasca din ce in ce mai tare, la fel si valoarea brandurilor din portofoliu. Asa dorim sa intram in piata in 2011, pozitionand reteaua Q2M drept o regie care cumuleaza 3 elemente importante: trafic, audienta buna si branduri puternice. Dar nu ne oprim aici, Q2M are o activitate mai complexa decat a avut F5 X-Media, la serviciile de regie le adaugam pe cele de agentie interactiva.

Digital IQads: Ce asteptari ai legate de publicitatea in video – site-urile Antenelor au mult continut video, foarte bine impartit pe emisiuni si pe fragmente interesante din acele emisiuni – deci ati avea unde sa vindeti.

Dragos Stanca: Zona de video advertising creste, dar inca nu suficient de mult pe cat ar merita. O analiza la cost per mie TV versus Internet ofera si o explicatie. Noile solutii care aduc experiente interactive complexe in publicitatea video vor compensa, cred, diferenta de pret. Am incredere ca aceasta zona va creste.

Digital IQads: Ce consecinte a avut alianta dintre cele 11 regii de vara trecuta? S-au obisnuit agentiile de media sa foloseasca formatul pentru bannere la CPC decis de voi? Au scazut drastic campaniile CPM? Ce te astepti sa se intample in 2011?

Dragos Stanca: Nu a fost vorba de o alianta. A fost o decizie logica. Exista in continuare campanii “la click”, insa acestea au loc asa cum trebuie sa aiba loc. E firesc sa se plateasca la click ce se preteaza la click, asa cum e firesc sa se plateasca afisarile, acolo unde e cazul. Se plateste, fireste, si brandingul si faptul ca un mesaj publicitar se vede. Cum ar fi ca la tv sa se plateasca doar in functie de cei care, de exemplu, suna la un numar de telefon afisat pe ecran? Am spus si repet: principalul avantaj al online-ului, adica masurabilitatea absoluta, nu trebuie transformata intr-un dezavantaj.

Digital IQads: Q2M nu e insa doar regie, ati lansat si servicii de agentie. Ati mai lansat recent un program de marketing afiliat si mai demult o campanie de gherila marketing pentru Vama. Ce proiecte veti lansa pe langa activitatea de regie?

Dragos Stanca: Intre timp, am mai realizat proiecte de tip agentie cu Microsoft Romania, Nokia, Samsung, si inca 2-3 proiecte mai mari, in curs. Eu cred in acest mix, logic de altfel. Creatie, executie, servicii de PR, research, marketing… pe scurt comunicare digitala 360 de grade, la un loc cu “distributia” acestor mesaje, prin reteaua proprie. Plus, campanii de search si social media marketing. Pe scurt, cam tot ce e nevoie pentru a atinge obiectivele pe care clientii si agentiile de media le stabilesc intr-o campanile. Imi place sa cred ca nu facem publicitate, ci comunicare online. Cam asta ne dorim. Si vom reusi. Trebuie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oameni

Sectiune



Branded


Related