"Jobul de creativ are entuziasmul inclus in el"

Buzz cu Ana-Maria Taralunga (Copywriter, Saatchi & Saatchi) si Alina Zaharescu (Art Director, Saatchi & Saatchi)

IQads: M-au surprins declaratiile voastre din comunicatul de presa. Foarte putini oameni de publicitate recunosc deschis ca si-au pierdut entuziasmul. In cazul vostru cum a fost, cum va explicati faptul ca l-ati pierdut?

Ana-Maria Taralunga: In primul rand, nu l-am pierdut. In primul rand si jumatate, declaratiile pornesc dintr-o gluma interna (in Graffiti) legata de entuziasm si una externa, legata tot de isteria asta universala cu entuziasmul. Daca noi publicitarii am fi mai importanti pentru societate, am ajunge sa vedem si la stirile de la ora 19 titluri alarmante despre tragica pierdere.

E mai mult decat e cazul. E adevarat ca suntem o industrie de copii alintati singuri la niste parinti bogati, dar de aici pana la a bate atat din picioare la pierderea mascotei scolii ar fi trebuit sa fie un drum mai lung.

Apoi, jobul de creativ are in el inclus entuziasmul. Nu poti ramane nealterat la un gand care duce la o idee care duce la un ceva care duce la o exclamatie / emotie / injuratura / dat mai departe. Daca o poti face, esti norocos, iti vei gasi de lucru in orice alt domeniu, non-creativ.

Alina Zaharescu: Entuziasmul pierdut si nostalgia vremurilor de altadata sunt la moda. Eu imi privesc munca de creativ cu entuziasmul pe care-l aveam cand am intrat in industrie. Si cu mai putin entuziasm lucrurile facute ''acum''. adica repede si nu tocmai bine. Si asta pare o moda, care sper sa treaca repede.

IQads: Ana, stiu destul de multi oameni de varsta noastra (25-26) care dupa 3-4 ani de lucru intr-o agentie se gandesc sa plece (unii au si plecat, de altfel). Tu mai stii pe cineva? Cum iti explici coincidenta asta? E vorba si de o maturizare profesionala sau chiar e vorba de incompatibilitate cu agentia respectiva?

Ana-Maria Taralunga: E vorba de o alegere personala (doar daca nu esti dat afara). Nu conteaza varsta. Oamenii pleaca din agentii asa cum pleaca de la client, asa cum pleaca din oras sau de langa alti oameni. Nu e nimic ciudat in asta. 
Sper ca nu e dovada de maturizare, pentru ca orice forma de maturizare, mai ales cea profesionala mi se pare o crima in domeniul nostru.

IQads: Alina, dupa 11 ani la Graffiti, banuiesc ca ti-a fost greu sa iei aceasta decizie. De cand te gandesti sa pleci si cum de ai ajuns la Saatchi? 

Alina Zaharescu: M-am tot gandit la o schimbare. Dar momentul plecarii l-am tot amanat, anul asta intalnind in urma castigarii unui pitch, ''clientul'' pe care l-am visat o viata. Si mi-a fost, intr-adevar, foarte greu sa ma despart de Graffiti dar aveam nevoie de aceasta schimbare. Cum am ajuns la Saatchi? Pai, aici am vrut sa ajungem pentru ca auzisem lucruri misto despre ei.

IQads: Ce schimbari intrevedeti vizavi de entuziasmul vostru in continuare? V-ati propus sa faceti ceva anume, sa luati „masuri anti-pierdut-entuziasm”, sa le propuneti celor de la Saatchi moduri noi de lucru, concepte de intalniri creative, ceva care sa tina flacara vie? 

Ana-Maria Taralunga: Da, daca Jorg citeste asta, as propune o camera de dormit. Dormitul la pranz face minuni la cuvantul cu E. Altfel, flacara are grija si singura de ea.
Alina Zaharescu: Entuziasmul este la cote maxime, din prima zi in care am ajuns aici. Avem clienti noi, briefuri faine, oameni misto in jur deci toate premizele sa ne facem treaba. La Saatchi lucrurile sunt foarte bine organizate, momentan incercam noi sa ne ordonam un pic si da, daca vom avea idei la care ceilalti vor rezona, o vom face cu drag.

IQads: Ati observat in industrie alti oameni de publicitate care si-au pierdut entuziasmul pentru jobul asta? Se vorbeste despre asta in agentii?

Ana-Maria Taralunga: Din fericire, cunosc inca multi oameni cu zambetul pe buze. Din nefericire, am vazut si dintre ceilalti. 
Alina Zaharescu: Da. Se vorbeste despre asta in unele agentii, in altele nu.

IQads: Pentru publicitarii demoralizati, puteti spune o vorba buna, puteti da un sfat, ce sa faca ei ca sa-si revina?

Ana-Maria Taralunga: A zis-o Droga5 inaintea mea: in 2011 ar trebui sa ne distram mai mult. 
Nu doar prin fusbol, wii si taguit poze de la petreceri pe Facebook. Prin idei. Ideile pot fi foarte distractive. Chiar daca nu se fac.
Si de ce ar mai fi de ramas inauntru: suntem ceva mai artisti decat corporatistii si ceva mai corporatist platiti decat artistii. Echilibrul perfect.

Alina Zaharescu: Sa se bucure de vacanta si sa–si indoape creierul cu orice altceva in afara de publicitate, li se va face tare dor de ea :).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune



Branded


Related