Piata romaneasca a bunurilor de folosinta indelungata si-a incetinit scaderea in al doilea trimestru din 2010, valoarea vanzarilor fiind doar cu 15% mai mica comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Cu toate acestea, trebuie remarcat ca valoarea totala este mai mica decat in primul trimestru si, luand in calcul si cresterea TVA incepand cu 1 iulie, tendinta negativa ar putea continua.
Piata totala a bunurilor de folosinta indelungata monitorizata de GfK TEMAX a fost de 266 milioane de euro in al doilea trimestru al acestui an, in scadere cu 15%, de la 313 milioane de euro in acelasi trimestru din 2009. Sectoare cum ar fi electronicele de larg consum, aparatele foto si electrocasnicele au atins valori similare cu T2 2009, in timp ce sectoarele IT si Telecom au scazut cu mai mult de 20%.