Se numeste "pe pielea mea" si il poate face oricine. Nu trebuie sa fii researcher cu 10 ani experienta, cu 20 de mii de focus grupuri moderate si cu nu stiu cate alte zeci de rapoarte si prezentari catre GM.
Tehnic este foarte simplu: te conectezi cu partea ta umana, de consumator, pentru ceva timp si verifici cum te simti in anumite circumstante, in interactiune cu diverse produse sau privind reclame, ca un om obisnuit. Practic, nu este atat de simplu pentru ca trebuie sa ai o foarte mare disponibilitate catre a fi obiectiv. Trebuie sa te debarasezi de tot ceea ce tine de obiceiurile tale, bune sau proaste, si sa te pui in papucii celui caruia i te adresezi. Si sa fii onest, ceea ce stiu ca
este foarte greu.
De ce ma gandesc ca e important sa facem asta? Pentru ca asa am elimina mare parte din frustrari si din blocaje. Nu stiu daca mi se intampla numai mie, dar am observat ca in ultima vreme toata lumea e suparata sau speriata sau frustrata. Sau combinatii din astea. In general suntem suparati, frustrati, enervati pe cei din jur... ca ne-au nedreptatit la pitch, ca nu stiu ce vor, ca nu livreaza cum trebuie, ca nu muncesc, ca nu le pasa, ca research-ul este o tampenie, ca advertiserii sunt niste aberanti etc. etc. etc. Nu stiu insa de cate ori intram in contact cu ceea ce simtim noi cu adevarat. Chiar intotdeauna e celalalt de vina pentru tot ce inseamna esec in viata noastra? Sau adevarul e undeva la mijloc? Gata cu morala, insa, ca nu asta e scopul.
Eu chiar cred ca la originea proverbului "vezi paiul din ochiul altuia, dar nu vezi parul din ochiul tau" a stat primul research adevarat. Pentru ca a rezultat dintr-o nevoie a omului de a se confrunta cu realitatea asa cum o simte el. Pana nu ai experiente reale si nu le simti pe pielea ta, nu ai cum sa intelegi complet un fenomen. De exemplu, daca ai avut multe dureri, ai sanse mai mari sa empatizezi si sa intelegi durerea. De aceea, cred ca generarea de experiente reale, fie ca actor, fie ca spectator este esentiala.
Spre exemplu:
a. In loc sa ne plangem de faptul ca focus grupurile ne-au insultat creativitatea, ce-ar fi sa coboram din birou pana la spalatoria de masini din colt si sa ne imprietenim cu spalatorul sef pentru a afla cum isi alege el berea?
b. Ce ar fi sa imi imaginez ca pentru 2-3 ore nu mai sunt group brand manager pe nu stiu ce categorie de produse de curatat gospodaria, ci sunt o gospodina obisnuita, cu trei copii de scoala, care locuieste intr-un apartament de 2 camere intr-un cartier comunist din Focsani?
c. Sau cum ar fi oare sa nu am decat 20 RON in portofel si sa fiu nevoita sa fac cumparaturi pentru toata saptamana pentru o familie cu doi copii, o bunica si un sot alcoolic?
d. N-ar fi oare interesant sa mai merg prin facultati si sa mai vad care e atmosfera printre studenti, chiar daca am trecut de 40 de ani? Cum ar fi sa ma simt tanar din nou?
e. Sau pentru researcheri: cum ar fi sa ma pun in papucii unui copywriter care a scris nu stiu cate scripturi de fiecare data cand clientul spunea altceva sau cand research-ul emitea truisme despre consumator?
Lista poate continua. Adevarul despre unii si altii este undeva la mijloc. Ca sa poti sa intelegi de ce are nevoie fiecare si cum poti sa depasesti blocaje in comunicarea cu ei, trebuie sa te pui in papucii lor. Demersul se numeste simplu - empatie. Atata timp cat empatizam cu cei cu care trebuie sa comunicam, nu vad de ce nu am depasi blocaje si frustrari (atata timp cat nu cadem in compromis).
Asa ca hai sa nu mai stam in tribune si sa dam cu pietre in jucatori. Hai sa mergem pe teren si sa vedem cum se vede realitatea de acolo. Asa vom intelege mai multe. Atentie, vom intelege si atat. Modul in care ii cuceresti tine ulterior de talentul fiecaruia si acolo se face diferenta. Oricum, cel care intelege primul are un avantaj!
Comentarii
Uite asa mai vad si eu ce se intampla in lumea asta, asa...mai de-aproape!