Ceea ce pentru majoritatea femeilor e "inca un meci" s-ar putea sa fie o chestiune de viata si de moarte pentru barbati. Mai ales daca la ei in tara chiar se joaca fotbal. Si cu atat mai mult cu cat e vorba de un meci din UEFA Champions League, asa cum a fost meciul Real Madrid - AC Milian, din octombrie trecut.
Asa ca va dati seama ce chin a fost pentru cei 200 de complici ai JWT Milan sa-i stranga cu usa pe cei 1100 de microbisti, astfel incat sa accepte sa renunte la meci si sa mearga - nici mai mult, nici mai putin decat - la un concert de MUZICA CLASICA sustinut de un cvartet de coarde, prezentat ca fiiind faimos in New York, Berlin si Dubai: Die Schnuren.
Complicii au fost persoane pe care unii dintre barbati nu le pot refuza: 100 de iubite, 50 de profesori si 50 de sefi. Inca nu reusesc sa-mi dau seama cum au convins 1100 de suflete, pentru ca pretextele din film nu sunt foarte convingatoare:
"Tata mi-a dat aceste bilete la concert pentru noi doi"
"Directorul a cerut sa mergi tu la concert."
"Baieti, cand trebuie sa facem ceva, trebuie!"
La concert
Dupa 15 minute de chin in care, vrand-nevrand, toti erau atenti la proiectia de pe panoul situat deasupra instrumentistilor (pentru ca scrierea de mana a unor versuri era cel mai interesant lucru care se intampla acolo), o minune s-a petrecut: zeii le-au ascultat rugile si au inceput sa le vorbeasca:
E greu sa-i spui "nu" sefului, nu?
Si logodnicei?
Dar meciului?
Cum de ti-a trecut prin cap sa pierzi meciul?
In acel moment, cvartetul de coarde a inceput sa cante imnul UEFA, iar mana a continuat sa scrie "Real Madrid si Milan sunt acum pe teren. Hai sa ne uitam impreuna la meci". Sala a intampinat deznodamantul cu aplauze si urale.
Chinurile victimelor din Auditoriumul Mahler din Milano au fost transmise in direct pe canalul Sky Sport, unde toata Italia microbista astepta cu sufletul la gura inceperea meciului.
Un jurnalist de la Gazzetta dello Sport, victima a farsei, povesteste emotiile traite in Auditorium: "ma prabusesc in scaun, in timp ce pe ecran explodeaza Santiago Bernabeu cu echipele aliniate"; "publicul aparent rafinat si cult se transforma intr-un popor de barbari, gata sa-si sacrifice butonii si colierele de marca pentru un gol al lui Pippo sau al lui Pato"; "Draga Ludwig Van Beethoven, pentru o seara ne poti permite sa spunem: cui ii pasa de sonatele tale? Uita-te la minunea de Pirlo. Si Pato? Doua goluri formidabile". La un moment dat, imagini cu victimele din Auditorium apar la tv. Suporterii din sala se vad pe ecran. Jurnalistul incheie articolul: "Ma simt observat, dar imi primesc si eu ratia mea de aplauze. Ca Pato si Dinho. Si asta e deja ceva".
Heineken, sponsor din 2006 al UEFA Champions League, pozitionat din iunie 2008 ca "entertaining beer", tot de JWT Milan, prin campania "Concert" (print), semneaza:
Happening-ul face parte din campania "Are You still with us?", lansata in vara lui 2009 in Italia. De altfel, unul dintre mesajele scrise de mana poetului in timpul concertului fusese chiar sloganul campaniei.
Rezultatele: 1.5 milioane de oameni au urmarit farsa la tv, site-ul Heineken dedicat farsei a avut 5 milioane de vizitatori in primele 2 saptamani dupa eveniment, iar acoperirea in presa, pe bloguri si in retelele sociale a fost - cum altfel decat - impresionanta.
Iata studiul de caz:
Comentarii
www.juniorcopy.blogspot.com