Episodul 1: Thank you, Captain Obvious!
“Thank you, Captain Obvious”… adica usurinta cu care clientii si researcherii (eu inclusiv, uneori) expediaza tot felul de informatii spre reciclare pe motiv ca “nu e nimic nou”, “e de domeniul evidentei”, “asta e veche, sa trecem la the juicy stuff”.
Asta cu “nu am aflat nimic nou” (spusa ca un fel de “research-ul nu a ajutat cu mare lucru”) ma enerveaza cel mai tare. Pentru ca in cele mai multe situatii “nimic nou”-ul e complet nearticulabil, inactiv in mintea celor care cred ca il stiau deja, si are nevoie sa fie activat, structurat si aratat in lumina potrivita. Caz in care research-ul ar face o treaba foarte buna, pentru ca pana la urma insight-ul (stiu, termen ultra abuzat – dar nu am altul mai bun) tine de lucruri care sunt de domeniul evidentei, doar conexiunile dintre ele sau unghiul din care le privim sunt noi sau innoite. Catch-phrase-ul lui Clotaire Rapaille: “the reptilian always wins” e o forma de reamintire ca, oricat de sofisticati am deveni, oricat am evolua si oricat ni s-ar parea ca se schimba lumea in jurul nostru, totul se poate reduce la instinct (ala vechi de cand lumea).
Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, fiindca nou sau vechi, multumita research-ului sau unui moment de iluminare personala a cuiva, tot e bine daca ce e de retinut se retine. Mai grav este atunci cand container-ul cu “blah blah… ce stiam deja si nu ne foloseste la nimic” se umple prea repede si fara discernamant – fiindca in primul rand researcher-ul, dar si clientul rateaza potentialul unor idei pline de potential din comoditate, superficialitate… lipsa de viziune?
Un exemplu personal. Informatia care a avut cel mai puternic efect de A-HA asupra mea in ultima vreme poate fi impachetata in: “banii nu aduc fericirea”. Ce poate fi mai banal si mai cliseu de atat? Cel mai probabil l-am auzit si de la multi interlocutori prin cercetari si mi-am zis: “urmatorul!” inainte sa ajunga fraza la final. Dar s-a intamplat la inceputul acestui an sa citesc mai mult despre cercetarile “despre fericire” – exista o baza de date enorma la Universitatea Erasmus din Rotterdam. Printre altele exista studii care spun ca peste un venit de 10.000 USD pe an, corelatia intre venit si perceptia subiectiva asupra fericirii proprii scade considerabil, iar de la 50.000USD pe an, banii nu mai au nici o contributie. Cercetari din psihologie arata evenimente despre care ne-am astepta sa contribuie la nivelul de fericire perceput (de exemplu: a castiga la loterie) nu o fac decat pe perioade foarte scurte de timp (cateva luni) - si ca oricum, nimic nu face o treaba mai buna decat stimularea descarcarilor de serotonina (adica Prozac&company).
Si partea cealalata cu: “dar ce ne face fericiti?” este la fel de cliseistica, in sensul ca nu s-a descoperit nimic nemaivazut: socializarea, familia (cu nuanta extrem de interesanta pentru mine de anagajament in a dedica “timp” acestor relatii), in esenta cultivarea unor legaturi semnificative, fie profesionale, fie care tin de auto-actualizare (hobby-uri, interese).
Deci, daca nu ne-am mai impiedica atata de cuvantul “cliseu” si am da o sansa reala unor asfel de insight-uri… poate nu am mai vedea (nici macar in faza de testare) atatea incercari nerelevante si necredibile ale marcilor de a ocupa “centrul universului”… nu s-ar mai vinde atata “fericire” la fiecare colt de strada (aici ar urma discursul meu anti-consumerism si pro-responsabilitate sociala si ecologica, dar discursul meu anti-dogmatism ma impiedica sa continui in acest fel).
Note: Copyright-ul pentru faza cu Captain Obvious ii apartine colegei mele Lorena… daca ea datoreaza copyright-ul in alta parte, nu stiu, desi e foarte posibil…
Comentarii
Iar la capitolul asta se pare ca da, putin isi aduc aminte ce inseamna research...