Privita din afara, publicitatea e o concesie intre neajunsuri - oricare ar fi ele - si avantajul de a fi boem. De a avea un job care nu pare un job, intr-un birou care nu pare birou si dupa un program care nu e la program. Am prieteni care nu lucreaza in publicitate si care inca asteapta de la mine povesti despre un fel de studentie perpetua in care prezenta formala la birou a inlocuit prezenta formala la cursuri, iar munca pe baza de panica doar inainte de deadline a inlocuit munca pe baza de panica doar inainte de sesiune.
Nu mai tin foarte bine minte de ce am vrut sa ma angajez in publicitate, dar probabil ca visul de a avea un job boem a jucat un rol si la mine. Dar m-am inselat. Daca publicitatea e o concesie, nu e cea de mai sus. Nu mai era, adica, pe cand am ajuns eu aici. Sau nu in agentiile pe care le stiu.
Primul meu job intr-o agentie adevarata a fost la Leo. Prima mea zi acolo era si prima lor zi intr-un sediu nou. Se mutasera dintr-o cladire cocheta pe langa MTR intr-o cladire de birouri - adevarat de birouri - pe langa Romana. Asa ca, pentru mine, publicitatea a fost de la bun inceput corporatista. Din prima zi, card de acces pe etaj, birou in open space cu monitorul in vazul intregii echipe, shredder pentru documente, cheie la dulap, ora de inceput a programului cu iertare de 30 minute, tonomat de cafea in cafeteria, paznic pentru locurile de parcare din fata si regulament intern al cladirii. Deloc boem. Culmea, insa, in perioada aceea Leo iesea an dupa an Agentia Anului la ADOR.
Acum sunt la Graffiti. Iar agentia functioneaza mai mult sau mai putin tot ca in paragraful de mai sus. La fel de putin boem, la fel de Agentia Anului la ADOR.
Pana la urma, agentiile sunt si ele niste firme ca toate celelalte. Cu birouri, cartele de acces, program de lucru si sedinte de departament. Dar exista o diferenta: spre deosebire de altii, la noi jobul inseamna a te juca cu idei. Minim 8 ore pe zi. In fiecare zi.
Cred ca asta e adevarata concesie: renunti la unele lucruri - oricare ar fi ele - in schimbul unui mod interesant de a pune umarul la PIB in fiecare zi. Boemia, cata a fost, s-a cam dus din agentiile de azi. Mai ales din agentiile care inseamna ceva pe piata. Si, din cate-mi dau eu seama, a inceput sa se duca mai mult sau mai putin cam in perioada in care publicitatea noastra a inceput sa fie buna. Mai buna, adica. A ramas doar privilegiul de a veni la munca pentru un job fun si de a castiga bani din asta. Ceea ce nu e putin lucru.
Sunt sigur ca randurile de mai sus nu sunt o noutate pentru colegii din agentii. Dar pot fi o noutate pentru cei care isi doresc sa intre in agentii. Lor vreau sa le spun ca partea cool e sa faci publicitate, si mai putin sa lucrezi in publicitate. Ca sa stie in ce se baga.
Prietenilor mei din primul paragraf, insa, le fac pe plac uneori. Si le spun povestile pe care le asteapta. Dar nu-s adevarate. Sunt povesti. De cele mai multe ori, ei le cred doar pentru ca vin de la cineva care poarta barba, tricou si tenisi la munca.
p.s. Cand am spus ca lucrul asta nu e o noutate pentru colegii din agentii am facut o aroganta: am generalizat. Ma insel?
