Ma ocup cu cresterea hipsterilor. O fac de ceva timp si probabil sunt cel mai bun din domeniu. In orasul asta nu e vreo o fata tunsa cu ciobul sau vreun baiat cu Dean Deacon pe ipod care sa nu vrea sa ma cunoasca. Recent am fost in Austin, Texas, unde am primit titlul de "Crescatorul european al anului". Il datorez unui exemplar tanar, 21 de ani, copywriter luat cu japca din Control acum sase luni, la 42 de kile cu Conversi cu tot, tinut pe o dieta severa de doua cutii Skittles (a propos, ati vazut cum micile pastile coloate formeaza ele singure cuvantul "NOU" in recenta adaptare romaneasca? nu-i misto ca-i nou?) pe zi si adus la o uimitoare masa de 71 de kile, aproape cat un barbat.
Ii cresc din ratiuni pur practice, pentru carne. Am ajuns la varsta la care singura mea idee de advertising e un scenariu de spot care implica muste cu cap de om inghitind tibii de papusi Barbie. Ma chinui de trei ani sa-l vand cuiva si, judecand dupa reactiile exoftalmice ale auditoriului, incep sa cred ca e usor necomercial. Totusi, cineva trebuie sa tina si business-ul in picioare. "Cine?", va veti intreba apucand o pilula colorata din cuvantul "NOU". "Hipsterii, desigur!" va raspunde Voice Overul spotului in care capul omlui-musca intra in budoarul papusii balaie.
Au privirea lui Lassie, simptome solide de autism, hainute de orfelinat prerevolutionar, pozitia picioruselor e tot timpul stanjenita, ling in permanenta ambalaje de inghetata, isi incep ziua citind in medie 200 de bloguri cu poze de fete care aduc a bufnite si scapa oscioare de pui in micile spatii dintre literele tastaturii. Convenabil.
Pe langa aceste minore si pasabile inconveniente, sunt exemplul viu ca melancolia poate naste idei bune si ca inocenta genereaza ilustratii induiosatoare. Deseneaza admirabil, au citit lecturile obligatorii, par ca inteleg engleza (desi am mari dubii ca inteleg in totalitate romana) si sunt sperante ca in urmatorul deceniu isi vor da examenul de diploma. Nu stiu din ce motive, ei vin la mine: sinucigasii, cei pentru care factura la gaze e o lectura abstracta, recuperatii din societati utopice, cei care stiu ce inseamna Lolicon, fugitii de acasa-mai ales cei plecatii cu circul, travestitii, fanii Animal Collective, cei care stiu pe de rost unde se afla cele cinci magazine de toale second hand din Iancului. Nu am deloc succes la angajarea baietilor care practica pugilismul, a fetelor care au citit ele un studiu recent, a doctilor, a tupeistilor, importantior, a creatorilor unui memorabil banner de web. Incerc sa ma descurc cu hipsterii si nu e intotdeauna usor.
Hipsterii nu au televizor. Cine a vazut o definitie umblatoare a cool-ului care sa posede o cutie ce transmite "Dansez pentru tine"? Nu citesc sfanta triada Libertatea-Click-Cancan, nu leaga conversatii cu vecinii in holul blocului, nu sunt inscrisi in cluburi de salsa. Oamenii astia nu stiu cate e kilul de ceafa de porc in Auchan (cine dracu e Auchan, de fapt?), unde e Piata Minis, statia de metrou Costin Georgian, la cate zile se face parastasul de 40 de zile sau cine e primul ministru al patriei (nu ca ar avea mare importanta, plus ca la data scrierii acestui articol, situatia e usor confuza chiar si pentru primul ministru insusi). Traiesc sub ceea ce mentorul meu spiritual, Costin Popescu, defineste drept "Clopotul de sticla". Isi spala zilnic manutele cu un fel de "Cu Anitra la atac", o pomada izolanta care-i tine departe de agresivitate, intoleranta, vulgaritate sau tampenie pura; ingredientele de baza ale unei delicioase ciorbe romanesti. Treptat, le-am dat dreptate.
Am renuntat de mult timp la ziare dar, oricat de mult mi-am dorit, n-am putut sa ma las definitiv de televizor, operand totusi o selectie radicala. Am constatat ca orice are continut editorial national, deci orice post care face uz de biata si nevinovata limba natala, produce grave leziuni pe retina, venind cu un gen de abordare din ce in ce mai nefrecventabil. Decizand sa acord credit intreprinzatorilor din media occidentala, am lasat in grila doar HBO, BBC, CNN, Discovery, NG, MTV2 (cred ca Dolce ar putea face o mare bucurie unei mici nise, lansand pachetul "Snobbish Prick", doar cu programele de mai sus, la numai 5Eur+TVA). Prin aceasta decizie sanitara, iata ca am pierdut contactul cu actualitatea TV romaneasca, dezvoltand unele dezavantaje cum ar fi slaba mea performanta la popularul joc de bere "pe cine ai abuza dintre prezentatoarele de la Sport?". Pe langa asta, a revenit o mai veche problema, aceea a neintelegerii unor anumite executii publicitare.
Strabateam tara cu masina, alaturi de distinsa mea partenera D-na Gavrila-Bortun si de un tanar sofer al unei case de productie, indreptandu-ne spre locul unei filmari. In renumitul oras Ploiesti, se arunca in masina cu numeroase panouri publicitare infatisand desenele a doi tanari purtand un dialog prin intermediul unor bule. Judecand dupa freze, am dedus ca ar fi niste fotbalisti; nu ma pricep la fotbal, deci am scapat, "nu sunt in target". La un semafor, am avut timp sa citesc dialogul: "Ne vedem mai incolo?", intreaba unul. "O sun pe Crudu si-ti zic..." raspunde la fel de hlizit celalalt. Mesaje chiar mai criptice ca cele ale indienilor Navajo incercand sa sfideze contraspionajul german in timpul ultimului razboi mondial.
Judecand dupa fericirea pulverizata de cei doi, ar fi trebuit sa fie amuzant. De ce nu rad si eu, atunci? De ce sunt lasat pe afara de la una din rarele bucurii ale vietii? Cine o fi Crudu? O fotbalista, si ea? Ma framant si mi-e jena sa intreb. La panoul numarul 187, nu mai pot sa ma abtin si izbucnesc, sincronizat perfect cu Alina, si ea zbatandu-se in acelasi intuneric cognitiv: "Cine-s astia?". Cine ne cunoaste, stie ca e o varianta cenzurata a intrebarii; varianta naturala cuprinde in mod obligatoriu un detaliu anatomic masculin intre "cine" si "sunt astia". E o chestiune de respect fata de educatia stricta, clasica pe care am primit-o in mediile academice din care provenim: eu din Pantelimon, dumneaei din Giulesti. Tanarul sofer se intoarce, holbandu-se la cele doua exponate din Neanderthal de pe bancheta din spate: "Nu pot sa cred ca nu stiti cine-s astia!" "Da, e chiar atat de trist", fac pe grozavul. "Sunt Razvan si Dani, au emisiune dimineata la Antena 1" "Si sunt misto?" intreb eu, cu amaraciunea unui om pe langa care trece viata, cu tot ce are ea mai bun de oferit. "Sunt varza!", zice soferul. Se pare ca hipsterii au avut din nou dreptate, n-am pierdut nimic.
Sunt Octav Gheorghe si pana la urmatorul editorial, va invit sa-mi vizitati pagina de facebook, unde am postat un set de fotografii de asta vara, din Mykonos. Merita; in majoritatea ipostazelor fac wrestling in ulei cu un fost campion elvetian de bob, numit Karsten.
