Interviu cu Dan Petre (Managing Partner D&D Research)
Testcentral/D&D Consultants au lansat recent un instrument de masurare a inteligentei emotionale. A durat 3 ani pregatirea intrebarilor pentru a fi perfect adaptate contextului cultural. Astfel, preluand un renumit test international si adaptanadu-l cerintelor autohtone, actualul instrument reprezinta o modalitate eficienta de masurare a capacitatii individului de a interelationa, de a-si gestiona trairile si emotiile si ...pana la urma, de a avea succes in cariera. Inteligenta emotionala este foarte importanta pentru succesul in carierea, a tinut sa mentioneze Dan Petre (Managing Partner D&D Research). Desigur, exista domenii in care joaca un rol mai important decat altele, dar cert este ca aceasta abilitate nu trebuie subestimata. Ba mai mult, dupa ce constientizam impactul pe care il poate avea asupra activitatii noastre, am putea chiar sa lucram la imbunatatirea ei, intrucat, spre deosbeire de IQ, EQ este controlabil intr-o mai mare masura, si prin eforturi sustinute, poate fi imbunatatit.
IQads: Cui se adreseaza testul EQ-i (Emotional Quotient Inventory) lansat de Testcentral/D&D Consultants: angajatorului sau angajatului? Este mai mult o metoda e cunoastere de sine sau mai mult un instrument de imbunatatire a performantelor la locul de munca?
Dan Petre: Testul EQi se adreseaza in primul rand angajatorului. Pentru ca acesta are o motivatie mai puternica decat angajatul de a creste productivitatea muncii in organizatia pe care o conduce; pentru ca este intr-o mai mare masura informat despre astfel de instrumente organizationale; pentru ca are la dispozitie mai multe resurse. Dar mai ales pentru ca in acest moment testele psihologice profesionale sunt disponibile doar clientilor corporate. Testcentral/D&D Consultants lucreaza insa la un portal care va pune incepand cu 2010 la dispozitia utilizatorilor individuali aceste teste psihologice profesionale. In premiera pentru Romania. Va vom anunta imediat ce portalul devine operational.
IQads: Care sunt domeniile care ar avea nevoie in mod special de o evaluare a personalului din punct de vedere al inteligentei emotionale?
Dan Petre: EQi este recomandat mai ales pentru folosirea in mediile de afaceri ultra competitive, putand fi utilizat ca instrument de screening in procesul de recrutare si selectie a unor angajati inteligenti si sanatosi emotional, cu un potential ridicat de a avea succes.
Vorbim cu deosebire de profesiile in care abilitatile ce compun dimensiunea EQ (Emotional Quotient) contribuie major la succesul activitatii profesionale. Cum ar fi: abilitatea de comunicare si relationare cu ceilalti, abilitatea individului de a se adapta la situatii care se modifica rapid, capacitatea de cunoaste si decodifica rapid propriile emotii si ale celorlalti, capacitatea de a gestiona situatii stresante, abilitatea de a crea sau pastra o atmosfara placuta de lucru in echipa, de a negocia eficient, de a vinde samd. Dupa cum vedem, cu deosebire profesiile din industriile de marketing si comunicare, finante, asigurari, vanzari etc. O alta profesie in care EQ este criteriu predictor al succesului este cea de management. Studiile arata ca principala dimensiune care este intalnita la toti managerii de succes este abilitatea de a transmite viziunea lor sau a companiei angajatilor acesteia. De a ii insufleti si de a ii face parte din efortul comun al acesteia. Adica de a interactiona si a comunica cu succes cu oamenii. EQ este responsabil pentru 40-60% din performanta unui manager! Pentru a da un exemplu mai concret, datele stiintifice arata ca optimismul este un predictor foarte important al succesului in vanzarea de asigurari. In general vorbind, caracteristici precum asertivitatea, rezolvarea de probleme si toleranta la stres sunt factori predictori ai succesului in meserii care presupun comunicare cu oameni.
IQads: Exista si domenii in care este mai putin important aspectul inteligentei emotionale?
Dan Petre: Da, exista si astfel de meserii: agricultor, strungar, prelucrator prin aschiere, responsabil curatenie etc. De regula acele meserii in care valoarea adaugata este mai redusa si / sau in care inteligenta cognitiva sau emotionala nu sunt dimensiuni critice privind eficienta in munca. Exista insa si meserii care aduc multa valoare adaugata, dar care nu necesita coeficienti ridicati de Inteligenta Emotionala. Ma gandesc aici in primul rand la industria de IT.
IQads: In ce masura este relevant un indice ridicat al inteligentei emotionale pentru competenta in munca?
Dan Petre: Un indice ridicat de EQ poate face o diferenta dramatica intre doua persoane care lucreaza in meserii in care succesul si eficienta in munca depind major de intepretarea si controlul emotiilor sau de abilitatile de relationare cu ceilalti. Diverse studii facute in ultimii 20 de ani in zeci de tari au demonstrat legatura directa dintre succesul in meseriile de acest tip si prezenta unui EQ ridicat. EQ poate prezice intre 27 si 45% din succesul la locul de munca.
IQads: Care sunt principalele dimensiuni ale personalitatii pe care le evalueaza?
Dan Petre: Testul EQ-i ofera un coeficient de inteligenta emotionala (EQ) total si evalueaza inteligenta emotionala prin intermediul a 15 scale:
- Componentele intrapersonale (inner self):
- Demnitate personala (capacitatea de a te accepta si respecta pe sine, increderea in sine etc.)
- Constiinta de sine emotionala (capacitatea de a recunoaste, intelege si exprima propriile emotii etc.)
- Asertivitate (capacitatea de a accepta si exprima deschis emotiile etc.)
- Independenta (putere interioara si incredere in sine etc. )
- Autoactualizare (capacitatea de a dezvolta la maxim propriul potential etc.)
- Componentele interpersonale (abilitatile de relationare cu ceilalti):
- Empatie (capacitatea de a recunoaste, intelege si aprecia emotiile celorlalti etc.)
- Responsabilitate sociala
- Relationare interpersonala (capacitatea de a crea si mentine relatii reciproc avantajoase etc.)
- Componentele adaptabilitatii (intelegerea problemelor si gasirea de solutii):
- Testarea realitatii (capacitatea de a adapta universul interior la realitatea exterioara)
- Flexibilitate
- Rezolvarea de probleme (capacitatea de a identifica si gestiona probleme prin oferirea de solutii etc.)
- Componentele managementului stresului (managementul si controlul emotiilor):
- Toleranta la stres (capacitatea de a rezista situatiilor stresante fara a ceda etc.)
- Controlul impulsurilor (capacitatea de a amana sa rezista impulsurilor, tentatiilor, frustrarilor etc.)
- Componentele starii generale (perspectiva asupra vietii):
- Optimism
- Fericire
IQads: Exista vreo legatura determinata stiintific intre EQ si IQ?
Dan Petre: Inteligenta emotionala este un concept relativ nou in psihologie. El a fost mentionat pentru prima oara in anii `50 si aprofundat consistent incepand cu anii `80. Inca de la inceput Inteligenta emotionala a fost mentionata in relatie cu inteligenta generala, pe care o extinde dincolo de capacitatile si functionalitatile cognitive ale individului (invatare, gandire, rationalizare, abstractizare etc.). Aspectele circumscrise Inteligentei Emotionale (cunoasterea si intelegerea propriilor emotii si ale celorlalti, relationarea interumana, adaptarea la realitatea sociala, elaborarea de strategii eficiente de gestionare a stresului) sunt din ce in ce mai puternic valorizate de societatile moderne. In unele situatii acestea sunt chiar mai relevante - in ceea ce priveste adaptarea individului la mediul social - decat aspectele "traditionale" ale inteligentei cognitive.
Relatia dintre Inteligenta Cognitiva (masurata prin IQ) si Inteligenta Emotionala (EQ) este cea dintre Strategie si Tactica. Inteligenta Cognitiva (IQ) este strategica deoarece este responsabila de capacitatea de adaptare a individului la mediu pe termen lung. Inteligenta Emotionala este tactica si este responsabila de adaptarea imediata a individului la mediu, si in special la cel social. Acesta este principalul motiv pentru care EQ poate prezice cu multa acuratete succesul social in general (si cel profesional in particular), cu deosebire in cazul profesiilor care presupun comunicare si interactiune cu oameni.
Dincolo de aceasta insa, intre IQ si EQ nu exista o legatura directa. Exista persoane care au un IQ ridicat, dar un EQ scazut. Sau invers. Studiul Inteligentei Emotionale a pornit de la nevoia de a gasi raspunsul la intrebarea "de ce oameni foarte inteligenti din punct de vedere cognitiv au mai putin succes in viata decat altii care sunt mai putin inteligenti cognitiv decat ei?". Iar raspunsul s-a dovedit a fi Inteligenta Emotionala. Sucesul in viata depinde in egala masura de IQ si de EQ. Iar in unele domenii de activitate EQ conteaza chiar mai mult decat IQ.
IQads: Se poate imbunatati coeficientul inteligentei emotionale?
Dan Petre: Principala diferenta dintre EQ si IQ este faptul ca in timp ce IQ se stabilizeaza odata cu achizitiile de baza in jurul varstei de 5 ani (si ramane relativ constant pana la 20 de ani), dupa care incepe sa scada odata cu varsta, EQ creste constant odata cu varsta. Este o forma de inteligenta care se dezvolta odata cu imbunatatirea capacitatii individului de a se cunoaste mai bine pe sine si pe ceilalti, de a interactiona social, de a isi gestiona emotiile etc. Este o forma de inteligenta care poate fi dezvoltata prin efort personal. In unele tari (ex. Canada, SUA, Australia) importanta acordata dezvoltarii EQ este atat de mare, incat au fost initiate programe guvernamentale (in sistemul de invatamant public) prin care copiii sunt pregatiti pentru viata sociala prin dezvoltarea EQ.
IQads: Care este marja de eroare a testului?
Dan Petre: In cazul testelor psihologice se folosesc concepte statistice diferite de cele utilizate in cazul cercetarilor de marketing. "Reprezentativitatea" este inlocuita de "validitate" si "fidelitate", iar "marja de eroare" cu "eroarea de masurare" pe fiecare scala a testului. In cazul EQi eroarea de masurare este de max. 2 puncte/scala.
IQads: Cum ati adaptat parametrii acestui test specificului cultural al spatiului romanesc?
Dan Petre: Procesul de adaptare a unui test international atat de reputat ca EQi la specificul cultural romanesc a fost unul deosebit de complex. El a presupus cel putin trei faze majore: (1) traducere primara, (2) pilotare si adaptare culturala si (3) normare. In faza de traducere primara itemii au fost tradusi in trei diade consecutive de traduceri care au inclus retroversiuni "oarbe", iar varianta finala a testului a primit avizarea autorului testului. Faza de adaptare culturala si pilotare a trecut si ea prin 3 valuri succesive care au permis optimizarea itemilor care desi erau corect tradusi nu surprindeau cu acuratete sensul original al scalelor din care faceau parte. In final varianta romaneasca a testului a trecut prin procesul de normare. Acesta a constat in culegerea de evaluari valide pe un esantion normativ de 2000 de persoane, reprezentativ la nivel national. Procesul a durat 3 ani.