Interviu cu Raluca Popa (Creative Girl, studioul de animatie DSG)
Cata implicare este necesara atunci cand schitezi ilustratia pentru un articol, ce legatura se creeaza intre artist si ceea ce este exprimat in cuvinte, despre pasiunea sa pentru film vazut ca opera de arta si despre sursele din care isi hraneste inspiratia, Raluca Popa, Creative Girl al studioului de animatie DSG, ne impartaseste gandurile sale despre aceasta lume nedefinita. Despre zona artistica versus zona comerciala si despre artistii care fac eforturi sa nu fie mai putin artisti, dar sa se adapteze publicului si sa nu se indeparteze prea mult de la ceea ce sunt am incercat sa aflam cat mai multe lucruri. Iata ce am aflat in interviul de mai jos.
Maria Musuroia: Povestese-mi despre munca ta, despre relatia dintre un articol si ilustratia pe care o faci pentru el?
Raluca Popa: Am lucrat pentru doua reviste, pe piata nu sunt prea multe reviste care sa acorde o atentie deosebita ilustratiei. Cred ca o sa se intample ceva in aceasta zona, consider ca lumea incepe sa devina receptiva la lucruri de genul acesta si daca le oferi materiale, atunci o sa-si poata spune parerea. Am impresia ca daca oamenii imi vad ilustratiile isi fac o idee in mare despre munca mea si ce genuri abordez. Sunt destul de relaxata atunci cand lucrez si nu ma cramponez de un material. La un moment dat este foarte important, in functie de articol, sa-ti alegi o tehnica. Un anumit tip de articol cere o abordare diferita. De exemplu, am facut o ilustratie pentru Philip Osheallen si era o povestire rupta de realitate, nu un articol de revista in care ti se spunea clar ceva, ti se dadeau niste indicatii. Atunci clar am abordat altfel lucrarea, am incercat sa schimb tehnica, am facut ceva in acuarela, mai voalat, mai nedefinit cumva. Am mers cumva intr-o zona mai abstracta astfel incat gandurile omului care citeste povestea respectiva sa il duca cumva in zona de visare. Desenele il ajuta sa se implice mai bine in povestire, ii incurajeaza cumva visarea, nu o stopeaza, ci o amplifica. Ilustratia este bine sa devina una cu textul, sa se imbine. Sunt, cu siguranta, si articole mai seci, in care, sa spunem, iti arata cum trebuie sa-ti asezi o cravata sau cum sa-ti stea camasa, cat sa-ti iasa manecile de sub sacou, iar in acest caz faci niste desene ilustrative in care sa arati cum ar trebui sa fie. Asta este ideea, in functie de ce articol ai, este important sa te adaptezi celui care scrie, chiar daca el poate nu-si da seama de acest lucru.
Cel mai frumos lucru pentru mine este sa lucrez fara sa am o fixatie catre o anumita tehnica, imi place foarte mult desenul si am lucrat foarte mult desen. Sa zicem ca ma simt bine cand desenez si am impresia ca il stapanesc, dar imi place si culoarea sau calculatorul. Nu ma constrange nicio tehnica si acest lucru mi se pare foarte important. Este curios ca dupa atatia ani de lucru simt ca inot foarte bine si ca apele sunt cumva ale mele si ca le cunosc, adica nu mai inoti intr-un ocean, ci intr-o piscina. Poate ca este cumva si pentru faptul ca am facut si grafica, iar acest departament te impinge in zone in care trebuie sa folosesti tot felul de materiale. Eu am pornit intial pentru pictura acum multi ani, dar din fericire mi-am dat seama ca nu este in regula si mi-am schimbat optiunea, m-am apucat de grafica si am tinut-o asa.
Maria Musuroia: Cum incepi o lucrare, care este procesul creativ prin care trece aceasta?
Raluca Popa: Incep o lucrare asa cum incepeam si acum cinci ani, adica pe foaie. Pur si simplu schitez tot ce-mi trece prin cap. Uneori, am idei pe care deja le-am schitat cu mult timp inainte si nu le-am folosit, iar de cele mai multe ori ma folosesc de idei care exista deja, nu ma astept sa ma inspire ceva pe moment. Imi adun ideile, mazgalesc ceva pe hartie si mai apoi se ajunge si la calculator. O lucrare se dezvolta mai mult manual, iar uneori, partea cea mai importanta se face pe calculator.
Maria Musuroia: Cum se intampla de obicei, tu te ocupi de abordarea creativa sau publicatia respectiva iti spune ce ai de facut de la inceput?
Raluca Popa: Personal, cred ca cel mai important lucru este sa intelegi articolul pentru care ai de facut ilustratia, nu o sa scoti niciodata din mapa un desen, il trimiti si ai rezolvat problema. Este important sa intelegi ce se intampla in articolul respectiv, chiar daca nu iti place sau nu esti de acord cu ce este acolo. O sa gasesti ceva care o sa te inspire sau sa-ti foloseasca in munca ta. Chiar daca nu este un articol lung sau poate ca nu dezbate ceva ce pe tine te intereseaza, totusi gasesti ceva cu care sa-l corelezi. Eu, cel putin, gasesc ceva care sa imi placa sau o sa ma duca cu gandul la ceva ce imi place. Chiar daca articolul in sine nu imi spune mare lucru este foarte important sa construiesti relatia cu materialul de la care pornesti. De asemenea, este foarte important sa ai o baza teoretica pentru ca reusesti sa-ti dai seama ce se intampla acolo si iti este mai usor sa lucrezi. Trebuie sa te adaptezi si tu intr-un fel la revista, la ce se scrie acolo, la cine se uita la revista respectiva, cine o citeste. Sunt tot felul de factori care te influenteaza, iar tu trebuie sa-ti pastrezi zona personala, dar sa nu divaghezi.
Maria Musuroia: Pentru ce reviste ai lucrat si pentru care ti-a placut cel mai mult sa desenezi?
Raluca Popa: Pentru Men's Health am lucrat putin, au fost doar doua numere, am facut o ilustratie pentru o rubrica care a fost mai explicativa cumva, adica au fost niste personaje intr-un anumit context. La Esquire m-am lasat purtata de text si mi-am permis sa depasesc pragul acela de ilustratie si sa nu dau totul de la inceput. Am facut niste lucrari foarte colorate si bine definite. Este o revista cu traditie care se bazeaza mult pe ilustratie fata de Men's Health, revista cu foarta multa fotografie, texte scurte, foarte clare. Men's Health este o revista care spune lucrurilor pe nume si atunci trebuie sa te gandesti la publicul tinta si sa faci ceva care crezi ca ar fi receptionat, foarte vizibil.
Maria Musuroia: Ce diferente exista intre ilustratiile pentru publicatii si genericul de film? Dar intre produsul de presa scrisa si spoturile comerciale?
Raluca Popa: In Romania aceasta zona a ilustratiei nu este foarte exploatata. Am avut la un moment dat o intalnire la un workshop in cadrul festivalului Anim'est de anul trecut cu un tip care face banda desenata si i-am aratat ce lucrasem pana atunci. M-a intrebat atunci daca exista constrangeri din partea publicatiilor pentru ca lucrarile mele erau destul de libertine. Aceasta este ideea, ca nu exista niste constrangeri foarte mari din cauza ca nu exista o traditie in zona aceasta. Nu exista ilustratori atat de multi si atunci nu poti sa impui unor oameni ce sa faca pentru ca nu ai cum sa-i alegi, asadar, implicit si conditiile sunt mai reduse.
Nu sunt un ilustrator, vreau sa ma implic in cat mai multe proiecte care sa ma ajute sa ma dezvolt din punct de vedere creativ, sa ma implic si in proiecte care nu implica neaparat ilustratia sau sa vad mai multe zone ca sa vad pana unde pot sa ajung. Ma simt bine cand fac lucrari care au tangenta si cu zona de film pentru ca acolo pot sa-mi folosesc creativitatea. Am lucrat pentru un generic de film, acolo a trebuit sa facem altceva decat ilustratie, s-a folosit mai multa fotografie sau motion graphics. Sunt planuri diferite, dar poti sa le legi cumva intr-un mod destul de firesc folosindu-ti ideile si creativitatea.
Produsul pentru presa te implica mai mult personal pentru ca se creaza o legatura intre tine si articol, daca iese bine, intra la tipar, daca nu, atunci nu intra si nu ti se mai cer explicatii. La lucrarile care implica foarte multa lume, cum ar fi casele de productie sau agentiile, iti pierzi cumva din libertate, primesti un storyboard, trebuie sa produci ceva. Este clar ca toata legatura aceea care se creaza intre tine si lucrare dispare, dar ai undeva de castigat pentru ca discuti foarte mult un proiect cu multa lume. Discutiile cu toti oamenii aceia fac ca proiectul sa se finiseze continuu prin interventia multora si acest lucru implica o lucrare mai generala. Nu mai ai un rol total, dar esti si tu o particica din intreg. Trebuie sa te agiti mai tare si sa abordezi zone diferite, este clar ca nu te mai poti focusa pe ceva anume, acum depinzi de niste oameni si trebuie sa faci intr-un anume fel pentru ca totul sa iasa bine.
Pentru genericul de film este cumva diferit. Am facut un generic de film in care ni s-a dat mana libera destul de mult din perspectiva mea, adica pana sa venim cu un concept care sa sustina filmul a trebuit sa muncim mai mult, iar apoi, cand am inceput sa dezvoltam lucrarea, am avut libertate de creatie. Eu vad filmul diferit, cumva intr-o aura, imi place foarte mult si consider ca filmul este un obiect de arta. Daca faci parte din lucrarea ai senzatia ca si creezi ceva, chiar daca pornesti de la un storyboard, trebuie sa urmezi niste pasi, ai niste nume acolo de logo-uri, tambururi, de la sfarsitul filmului, cumva parca te implici mai tare (iti apare si numele pe generic si poate ca ai o satisfactie, dar acest lucru este in plan secund). Este vorba despre o creatie aici. Este clar ca trebuie sa intelegi filmul, nu o sa-ti spuna regizorul ce sa pricepi din el, in mare o sa-ti spuna cateva idei, dar tu pricepi sau nu despre ce este vorba si trebuie sa faci ceva bun. Genericul este foarte important pentru ca este prima parte din film, este prima bucata din film pe care oamenii o vad, partea intiala cu care omul interactioneaza in sala de cinema si cu care incepe experienta lui vizuala. Mie una imi place sa citesc toate numele de pe un generic. Daca m-a prins filmul foarte tare stau pana se deruleaza toate firele acelea si ma las patrunsa de coloana sonora, ma intereseaza sa toti oamenii aceia care au lucrat la filmul respectiv, sa le citesc numele, sa imi dau seama pentru ce filme au mai lucrat. Continui experienta aceea pe care am avut-o in film, se termina povestea. Cand se termina toata insiruirea aceea de nume si nu mai este nimic pe ecran atunci spun stop. Poate este o deformanta profesionala.
Am lucrat la un singur generic, o lucrare foarte recenta si inca ma simt patrunsa de ea, este vorba despre "Tales from the Golden Age" de Cristian Mungiu si simt ca am contribuit si eu facand fotografie, am cautat doar spatiile potrivite, le-am pozat si apoi le-am montat in genericul respectiv. A fost o lucrare pe care am lucrat de la inceput pana la final, nu am primit niste materiale cu care am lucrat si a trebuit sa fac ceva, ci pur si simplu a trebuit sa inventez. Obisnuiesc sa notez foarte multe idei, citesc o carte, vad un film si imi notez atunci toate ideile acestea care apar, nu stiu daca se materializeaza sau nu, dar ele sunt acolo si le vad precum idei salvatoare. Sunt momente poate cand nu ai o idee, dar tu le ai deja pregatite oricum, nu este ca si cand ai trisa pentru ca sunt ale tale, sunt experiente adunate si poti sa le folosesti. Cu acest generic am dus la capat niste idei pe care le aveam din trecut si a fost lucrarea perfecta ca sa le pun in valoare cumva. Anul acesta lucrarea a deschis Festivalul de Film de la Cluj si sunt foarte mandra de cum a iesit. La spoturi se lucreaza mai mult la partea de concept, atat cat ti se permite, pentru ca foarte mult vine de la casa de productie, de la agentie si include niste specificatii de care trebuie sa tii cont.
Maria Musuroia: Cat este de diferit este desenul pe hartie fata de cel pe calculator?
Raluca Popa: La inceput nu stiam ce sa fac cu lucrarea odata ce am adus-o pe calculator. Se intampla sa desenez ceva pe hartie si apoi sa continui lucrarea aceea pe calculator. Depinde de ce vrei sa faci cu lucrarea respectiva la sfarsit, ce vrei sa comunici. De exemplu, daca lucrezi la o animatie, este cert ca te poate ajuta foarte mult calculatorul ca sa pui in valoare si miscarea in desenele acelea. Am gasit o modalitate ca sa nu mi se mai para foarte tehnic desenul pe calculator, stiu ce sa fac acum cu lucrarile si care vreau sa fie rezultatul final. Este bine sa te folosesti de toate mediile, dar sa stii foarte bine ce vrei sa faci cu lucrarile tale si sa nu te lasi furat de aceste medii, sa-ti iei din fiecare mediu ce-ti trebuie.
Maria Musuroia: De unde iti vine toata inspiratia pentru lucrarile tale?
Raluca Popa: De cand eram mica imi notez tot felul de lucruri, umplu tot felul de carnetele si de caiete, o mare parte din ele le-am aruncat pentru ca erau foarte multe. Imi iau ideile din foarte multe zone, citesc foarte multe reviste. Multi oameni care lucreaza in zona creativa se feresc de reviste pentru ca daca le rasfoiesti ai impresia la sfarsit ca nu ai ramas cu nimic. Si eu am impresia asta de multe ori, dar sunt sigura ca subconstientul meu retine ceva de acolo si cine stie cand voi scoate la iveala o idee si nu voi sti de unde vine. Urmaresc filme, dar nu sunt genul care sa vada foarte multe filme, mai degraba ma concentrez pe un regizor si vreau sa vad cat mai multe filme de-ale lui, ma ajuta foare tare si imi place sa vad cum este construit omul acela, sa vezi ce filme a facut la tinerete, cum a evoluat, unde a ajuns, cu cine a colaborat. In acelasi timp, imi place sa scormonesc si in viata lui. Ca si regizor, am vazut cateva filme de-ale lui Antonioni, mi-au placut, am citit niste carti despre viata lui. Ma intereseaza unde s-a nascut omul acela, ce a facut, cand s-a apucat sa faca film. Toate aceste te pun intr-o situatie ciudata, un fel de insatisfactie pentru ca nu ai facut destul. Devin un fel de reper pentru mine. In acelasi timp, am si un fel de iesiri secundare, mai citesc cate un autor pentru a ma relaxa cumva si apoi revin la regizorul preferat. Alt regizor preferat ar fi Woody Allen si am vazut foarte multe filme facute de el. Imi hranesc tot timpul creativitatea cu ceva, imi place sa-mi bag nasul si in fashion, in arhitectura. Visam cand eram mica sa devin arhitect, desenam cladiri, biserici, am ajuns la Liceul de Arta, dar am ramas la grafica.
Maria Musuroia: Care sunt domeniile conexe care te ajuta in munca ta?
Raluca Popa: Arhitectura ar fi unul din domeniile care ma ajuta mai ales ca interactionez foarte mult cu ea in calatoriile mele in afara. O cladire imi da o anumita stare, e ceva mai mult psihic, un muzeu la fel. Nu intru intr-un muzeu ca sa vad niste lucrari neaparat, daca ma asez pe o banca de acolo am un feeling deosebit, acesta este si scopul lor. In trecut, cladirile care sunt acum muzee nationale sunt cladiri tipice, dar acum toata zona aceasta a arhitecturii muzeelor a luat asa o amploare, mi se par putin fanteziste, arhitectii incearca sa faca niste lucrari de arta in sine, muzeul ca si cladire este o lucrare de arta. Experienta ta incepe cumva in fata cladirii respective si are impact asupra ta, nu mai vezi o cladire cu geamuri si usi, ai un sentiment special cand esti in fata ei si apoi intri in niste straturi tot mai adanci. Incepi sa traiesti experienta aceasta, dar o traiesti urcand scarile sau cumparandu-ti un bilet la intrare. Eu traiesc foarte intens aceste stari, iar muzeele sunt niste locuri care ma inspira foarte mult. Nu ma inspira prea tare mediul in care traiesc si nici nu dau voie sa se intample lucrul acesta. Nu-mi place sa fiu furata de zonele aceastea imediate, de ce se intampla in Romania, nu vreau sa ma simt ca si cand as trai in Romania, as vrea sa fac cumva abstractie de locul in care ma aflu propriu-zis pentru ca nu vreau sa ma identific cu ceva.
Este important sa te simti bine ca sa faci lucrurile cum trebuie, iar toata lumea sa fie multumita. Ma inspira, de asemenea, si lucrurile care ma inconjoara, dar incerc sa le reinventez. Este clar ca obiectul in sine pentru mine nu o sa mai fie un obiect, ci se transforma intr-un fel sau altul. Cu un obiect din realitate poti face o conexiune intre doua lucruri care, poate, nu au nicio legatura una cu cealalata. Am impresia ca traiesc intr-o lume a mea si sunt foarte fericita aici.
Maria Musuroia: Cum reusesti sa impaci zona artistica cu zona comerciala?
Raluca Popa: Este intr-adevar o diferenta despre care se tot vorbeste. Eu lucrez din 2004 si in zona comerciala si cred ca cel mai important este modul cum abordezi zona aceasta si este bine sa incerci sa nu devi complexat ca lucrezi intr-un mediu sau altul. Daca ai terminat o facultate de arta cum am terminat eu si daca intri in zona aceasta incepi sa ai niste complexe cumva pentru ca iti doresti sa fii artist si ai ajuns sa faci lucruri comerciale. Este foarte important cum te simti tu pana la urma, sa ai o minte sanatoasa si trebuie sa dai tot ce ai din tine. Trebuie sa fii eficient ca sa poti lucra in zona comerciala, sa interactionezi bine cu oamenii spre deosebire de zona artistica.
Cred ca exista in capul multor oameni faptul ca artistul sta undeva izolat si lucreaza, iar nimeni nu intra sa-l deranjeze. Este esential sa impaci zonele acestea, ai spatiul intim in care esti cu lucrarile tale si spatiul in care esti alaturi de oameni si trebuie sa le explici ce ai facut tu acolo. Trebuie sa le explici foarte clar pentru ca nu mai merge cu abstractiuni. Atunci este important sa nu fi mai artist decat trebuie si sa nu fi mai comercial decat trebuie cumva, sa nu te lasi furat de comercial, nu merge sa fii mai artist sau mai comercial. Sunt foarte multi oameni care fac arta, spoturi, multi oameni creativi pe lumea asta si tu trebuie sa nu te lasi furat de peisaj si sa faci ceea ce ai de facut, sa faci bine, sa ajungi la faza in care stii cum lucrezi si stii ce o sa iasa. Ajungi la faza in care te intuiesti cumva. Este foarte clar sau mai bine zis, trebuie sa-ti fie clar ca nu o sa fi tu cel mai bun din zona comerciala, sunt multi oameni care au idei stralucite. Omul care lucreaza in zona artistica, in general, tinde sa dea totul din el si sa se streseze, sa fie cel mai bun, sa aiba foarte multe expozitii, sa fie in fata altora, sa expuna in galerii in care altii poate ca nu au acces. In zona comerciala sunt foarte multi oameni si ilustratorii pot mai usor sa ii convinga pentru ca au imaginatie bogata si pot sa faca lucruri frumoase. Cred ca este important cum te pozitionezi fata de aceste zone si cum interactionezi cu oamenii.
Trebuie sa inveti cumva sa iesi din mediul izolat si trebuie sa treci in zona cealalata in care sunt foarte multi oameni, interactionezi cu ei si sa o colaborare, cobori de pe piedestal. Poti sa impaci cele doua zone, sunt si exemple de oameni care au facut niste salturi spectaculoase, gen Helmut Lang, care este designer vestimentar, iar acum incearca sa faca arta. Un alt fotograf din Maroc care lucreaza tot in zona aceasta de fashion, dar are serii de fotografii care nu spun acest lucru, sunt foarte personale. Vezi fotografiile si recunosti ca a reusit sa se detaseze de tot. Julian Schnabel, de asemenea, cel care realizat filmul "The diving bell and the butterfly" nominalizat la Cannes in anul 2007 este artist ca educatie, in anii 1880 picta, iar acum face film. Tu esti in pozitia in care, prin ce creezi o sa starnesti interesul cuiva, lucrarile tale o sa spuna ceva cuiva. Este bine sa ai o tinta pentru ca poate poti sa si explici mai bine lucrarile pe care le faci si poti sa le intelegi si tu, le dai sens. Exista zone in comercial care pur si simplu te innebunesc de placere. Sunt foarte multi oameni deosebiti cu care interactionezi, imi place sa-i descopar. Oamenii aceia fac ceva si este clar ca reusesc acel lucru intrand in contact cu medii diferite, oameni si atunci descoperi mult mai mult despre lucrarea lui prin ceea ce sti despre omul respectiv.
Maria Musuroia: Cum crezi ca va fii viitorul ilustratiei din punct de vedere al publicatiilor tiparite, vor opta acestea mai mult catre ilustratie in detrimental fotografiei?
Raluca Popa: Exista niste cerinte de la publicatiile-mama pe care revistele de aici trebuie sa le respecte. Daca revista din strainatate nu are nicio treaba cu ilustratia, atunci cu atat mai putin va avea cea de aici. Se poate intampla sa mai apara reviste care sa ceara ilustratie pentru ca ilustratia in sine prinde, oamenii reactioneaza pozitiv la genul acesta de lucruri. La noi nu exista o traditie cu banda desenata, dar poti sa faci o selectie in randul ilustratorilor pentru ca exista foarte multi in Romania. Cred ca publicatiile din afara au o anumita preferinta pentru un aumit tip de ilustratie au o anumita tehnica folosita. La noi exista ilustratori care lucreaza, au rubrici lunare, saptamanale si se ghideaza dupa niste reguli care nu sunt foarte bine stabilite, sunt mai mult artisti decat ar trebui.
Este nevoie de disciplina, nu poti mazgali orice ursulet cu ochii mari si devii ilustrator. Intr-o lucrare poti citi multe despre cel care a facut-o, iti dai seama ca persoana respectiva are niste referinte, s-a gandit la un anumit lucru. Pentru o ilustratie muncesti mult si poate ajungi la niste imagini, la un vizual, dar a durat, te-ai gandit la niste informatii pe care tu poate le ai in cap si le-ai tot strecurat si aruncat ca sa poti spune imediat ceva, nu este timp pentru public sa se uite la ea ca la o pictura. Trebuie sa sintetizezi foarte bine ce spune articolul respectiv si omul trebuie sa inteleaga din priml moment uitandu-se la imagine despre ce este vorba in material.
Maria Musuroia: Ce se intampla in mediul online din punct de vedere al ilustratiei?
Raluca Popa: Sunt multi ilustratori care se folosesc de mediul acesta pentru ca ajunge informatia foarte repede la public si posteaza saptamanal benzi desenate pe anumite site-uri. Oamenii pot intra acolo si se pot uita la benzile desenate ca la un film. Online-ul te poate promova foarte bine, dar trebuie sa ai grija cat timp iti petreci aici. Majoritatea ilustratorilor au portofoliu cu lucrari pe site-uri care, chiar daca arata mai toate la fel, contin lucrarile acestora si chiar pot castiga bani de pe urma site-urilor. In trecut am facut destul de multe site-uri si mi-a placut foarte mult pentru ca te educa intr-un fel, te invata sa fii foarte ordonat si sa intuiesti foarte bine ce reactie va avea omul acela care va naviga pe site, ce vrea sa faca, pe ce va apasa in clipa urmatoare, ce isi doreste sa gaseasca in plus. Implica un pic de matematica pentru ca totul trebuie sa fie foarte logic pentru toata lumea, nu doar pentru cei care cunosc cum merg lucrurile aici. Acum putin timp, am terminat lucrul pentru site-ul care promoveaza filmul lui Cristian Mungiu si mi-a facut bine, a fost ca un exercitiu. Au intrat profesionisti, critici de film care transmit si ei la randul lor informatie si vor sa gaseasca aici cat mai mult despre film, poze reprezentative pentru anumite scene. Astfel, trebuie sa te gandesti foarte bine la toti oamenii acestia si trebuie sa lucrezi ceva foarte ordonat si clar, sa le dai informatie, dar sa nu se plictiseasca.
