I feel good, ta na na na na. Va mai aduceti aminte de reclama aceea saltareata, in care cartofii, salata si morcovii te invitau la dans pe ringul din fata televizorului? Ei bine, eu mi-o aduc aminte foarte bine. Si nu pentru ca ar ascunde cine stie ce filozofie de viata ci pur si simplu pentru iti da o stare. De bine, in cazul acesta. Am realizat astfel cit de important este ca o reclama sa trezeasca in amortitul de tine, cel care sta singuratic in fata televizorului asteptind ceva de care nici macar nu esti constient, un feeling. Indiferent de ce natura. De aceea, am gustat, picatura de picatura, veninul dulce injectat in doze mici, dar consistente, de realizatorii reclamei Stella Artois. A fost ca un maraton al pildelor de-o viata catre concluzia finala: pretuieste fiecare pahar.
Al saselea simt
Mergind acum agale de la cap la coada, am sa ma opresc, pret de citeva rinduri, asupra intrebarii pe care este aproape inevitabil sa nu ti-o pui dupa ce urmaresti aceasta reclama: "Care ar fi ultimele trei dorinte pe care le-as exprima inainte de a-mi da ultima suflare?" Raspunsul meu, in acest caz, a venit destul de repede. As vrea sa ma mai intilnesc o data cu sentimentul de deplinatate al fiintei umane. Mai precis, as vrea sa Vad, sa Miros, sa Pipai, sa Gust si sa Aud. Si cred ca aceeasi dorinta a exprimat-o metaforic si batrinul din spot. Astfel, prima dintre cerinte s-a referit la un trandafir. Si-a putut exersa in felul acesta primele trei din cele cinci simturi cu care ne-a binecuvintat natura. A urmat scincetul de dorinta a papilelor gustative si tinarul inzestrat cu puterea pestisorului auriu a alergat la stupi aducind muribundului un strop de dulceata si zumzetul de albina. Dar, dupa legea numerelor fatidice, a mai ramas o dorinta si atunci a intrat in actiune cel de-al saselea simt. Cel care iti da putearea sa gasesti acel ceva care le inglobeaza pe celelate cinci. Si a fost o Stella Artois. Pentru ca o poti Vedea, o poti Mirosi, la o adica ii poti chiar Pipai moleculele in timp ce se scurge pe git descompunindu-se cu Zgomot in Gust. Concluzia este cit se poate de explicita: pretuieste fiecare pahar.
Puterea ispitei
Si, pentru ca o poveste fara personaje malefice este ca mincarea fara sare, punctul culminant graviteaza tot in jurul unui feeling. Este vorba de vinovatie, sentiment care l-a ajuns pe tinarul desemnat sa duca la bun sfirsit cele trei porunci dupa ce a cedat poftei. Abrutizat de puterea bauturii, cu infatisarea unei fete morgana si totodata constient de pacatul savirsit, acesta o comite din nou. Gaseste un tap ispasitor in persoana PR-ului lui D-zeu, pe care, in virtutea faptului ca reprezinta instanta suprema, nu prea ai nas sa te superi. Ce vrea sa transmita toata aceasta punere in scena a sentimentelor umane despre brandul in discutie? Nimic altceva decit faptul ca pentru un strop de Stella Artois merita sa faci aproape orice. Rasplata poate fi pe masura: un plus de gust si, totodata, placerea inconfundabila de a incalca reguli si a ramine nepedepsit. (Am luat aici in calcul doar varianta in care "a face orice" nu inseamna acte ilegale, situatia in care a bea o Stella Artois nu mai are acelasi farmec). Concluzia ramine: "Pretuieste fiecare pahar".
In fata tejghelei
Schimband acum registrul pentru a diseca putin reclama in termeni de marketing si publicitate as da urmatorul verdict: mission accomplished. Pentru ca ideea, iar daca nu ideea, feelingul, pe care aceasta ti-l trezeste, nu are cum sa nu-ti staruie in minte cel putin atunci cind te afli in fata deciziei de achizitie. Iar daca ai apucat sa pronunti in fata vinzatoarei propozitia cheie, adica : "O Stella Artois, va rog", restul nu mai conteaza. Producatorul se pregateste deja sa dea un comunicat despre cresteri substantiale ale vinzarilor iar agentia nu poate decit sa mai bifeze un succes in palmares.
