Nu mai stiu cum am ajuns la subiectul asta: etica. Probabil ca in ultima vreme mi-a trecut prin fata ochilor o multime de texte pe tema aceasta. "Trecut prin fata ochilor" nu e doar un fel de a spune. Daca vad intr-un titlu PR si Etica trec mai departe imediat.
In primul rand articolele despre etica sunt foarte plictisitoare. Sunt niste momente de solemnitate maxima (imi si imaginez intervievatul, cand e interviu, vorbind grav, cu un ton mai jos decat vocea lui obisnuita) si niste adunaturi de cuvinte pompoase. Totul bine impanat cu referiri la o multime de coduri si auto-reglementari.
In al doilea rand, PR-istii sunt campioni (cantitativ) la vorbitul despre etica. Si nu pot sa inteleg insistenta asta. Daca e o nevoie practica si teoretizam asupra subiectului ca sa il aprofundam, atunci mi se pare ca reusim sa complicam lucruri simple. Trebuie doar sa avem grija sa nu facem nimic care sa necesite ulterior o spovedanie si problema e rezolvata.
Cred insa ca mai degraba aplecarea asta spre vorbitul despre norme etice are de a face cu imaginea pe care o are PR-ul in lume. Caz in care imi e teama ca nu ne ajuta. Ba dimpotriva. Adica lumea ne acuza ca suntem ipocriti si mercenari si noi ne aparam tinand prelegeri despre notiuni abstracte. Ne acuza ca manipulam folosind cuvinte si noi tinem discursuri destepte. Mi se pare o abordare slabuta.
Sa ne intoarcem la persoana I singular, ca asa incepusem. Refuz subiectul etica in PR pentru ca nu ma intereseaza. Operational lucrurile sunt simple. Nu mint sau nu ascund adevarul pentru ca stiu ca astfel de lucruri se afla aproape fara exceptie si consecintele negative depasesc cu mult niste ipotetice castiguri. Imi sfatuiesc clientii sa fie onesti folosind exact acest argument: pragmatismul abordarii.
Cat despre perceptia pe care o au oamenii despre PR, eu personal nu cred ca se va schimba vreodata. Nu exista moment in istoria omenirii in care un consultant, sfatuitor, oricum vreti sa ii spuneti, sa nu fie privit cu usoara suspiciune. Macar pentru ca isi imprumuta ideile altuia sau pentru ca sustine cauze care nu ii apartin in mod fundamental. Macar pentru ca este tot timpul o terta persoana, un intermediar platit.
Cred ca nevoia asta disperata de respectabilitate e un complex al unei meserii tinere. Avocatii sunt acuzati inca din Roma Antica de coruptie si nu isi mai pierd timpul strigand in gura mare cat sunt de nevinovati. Au descoperit ca breasla e aparata cel mai bine de prestatia individuala, iar corurile sunt inutile.
Eu sunt PR-ist, sunt platit sa imi inchiriez creierul (ambele emisfere) si dorm foarte bine. Bonus: imi place foarte tare ce fac.
Se dedica domnisoarei Ana Maria Taralunga,
copywriter, Grafitti BBDO,
pentru obiectiile sale (inspirante) la adresa PR-ismului
Comentarii
insa, in afara de chestiuni evidente, pot aparea dezbateri - spre exemplu in advertising sau PR este oare etic sa reprezint o firma de tigari, stiind ca daca imi fac bine treaba vor muri mai multi oameni de cancer?
sunt multe nuante unde oamenii au nevoie de guidance, nu e totul alb si negru si aici apar specialistii in etica care ar trebui sa ne ajute sa clarificam unele lucruri.
Eu nu aveam o problema cu discutatul despre etica in general. Contestam doar utilitatea discutiilor despre etica purtate de catre PR-isti. In primul rand pentru ca majoritatea nu au pregatirea teoretica sa o faca si vehiculeaza concepte grele pe care nu le stapanesc. Si aici nu ma refer strict la ai nostri, am vazut si prin Vest discutii cu o constructie care ar face un student de anul 2 la Filozofie sa se tavaleasca pe jos de ras.
Si mai important: daca discutia are rolul de a coafa imaginea industriei, atunci, dupa mine, este inutila. Un PR-ist vorbind despre etica nu este credibil. Mai bine o practica si atunci s-ar putea sa aiba un impact.
Si o curiozitate: de ce ar fi nevoie de ambele emisfere ca sa dai send la un comunicat de presa?
Nu este nevoie de ambele emisfere ca sa dai un send, dar ai nevoie de ele (ambele) ca sa incerci sa construiesti dialoguri cu oameni care vehiculeaza doar prejudecati.
Chiar, de cate emisfere are nevoie un om ca sa transmita ad literam o idee comoda?