Dicteaza din oglinda glasul tunator si de neinduplecat. Avusesem o dimineata tampita si eram cam trista. Vocii nu-i pasa insa. Si ma adun si ma supun si ma concentrez si trag aer in piept si clipesc mai repede cateva fractiuni de secunda pentru a-mi indeparta picaturile de sudoare care-mi incetoseaza privirea. Stay with me, mamma! se aude din nou mai tare, mai puternic, mai ferm. Stiu ca eu sunt Mamma. Stiu ca mie-mi striga, pe mine ma cheama, pentru mine e comanda. Si-mi scutur neputinta, deznadejdea si durerea si mintea. Respir adanc si-mi curat concentrarea manata de acea voce si apoi simt, simt ca pot!
Da, pot ! Si continuu, si-mi simt corpul pulsand ca un tot si fiecare muschi raspunzand la comenzile mele, comenzile mele, si ma simt puternica si vie si sunt acolo. 100% acolo cu mine, in mine, cu minte si trup adunate. Si zambesc. Si merg mai departe si sentimentul de izbanda ma inunda si ma simt libera si fericita si dansez ! Sunt in varf si inima-mi bate puternic, pulsul e sus, sus si apoi, dintr-o data, muzica se schimba si o noua comanda scurta schimba peisajul, ritmul, atmosfera.
Good, let's strech! Si inima imi este purtata si potolita de noi miscari, lente dar ferme, respiratia este reglata coregrafic, pas cu pas, urmaresc atent, la fel de concentrata, comenzile vocii: Take a deep breath in ! si imaginea acesteia din oglinda. Tonkins. Urmaresc miscarile pline de gratie, executate atat de «curat» si de precis, urmaresc vocea care devine pe moment ce trece mai calma si mai calda, fara a-si pierde insa fermitatea sau claritatea comenzilor, urmaresc chipul Maestrului Tonkins in actiune, transpirat , concentrat, multumit.
Ochii lui Tonkins ard si invaluie sala si ma linistesc intr-o dulce epuizare si recuperare a simturilor si aud urmatoarea comanda pe ultimul exercitiu de respiratie : Take the energy of the day, bring it to your soul, and spread it around Si execut dulcele ordin si ma simt usoara si impacata si pregatita pentru ce va urma, pentru ce va aduce ziua ". Tonkins se intoarce cu fata catre clasa si-si ia la revedere, ca de fiecare data la finalul unei ore cu "God Bless you!" apoi face un tur al salii dand mana cu toata lumea, multumind pentru prezenta si facand cate un comentariu referitor la «prestatia» fiecaruia.
Uluitor, 24 de comentarii, diferite, clare, care fac referire nu doar la performanta fizica vine si randul meu, imi strange mana si-mi spune : You've got so much rhythm and blues today, mamma! And you know, sometimes sadness gives you more energy! Thanks for coming! Incerc sa biigui ceva, dar sunt mult prea emotionata de remarca lui, de finul sau simt psihologic si apoi il inmultesc cu 24 si ies din sala cu atatea sentimente bune, placute, pline, intense si prietena Iza, si radem in drum spre vestiare si sunt franta si iesita ca de sub dus, dar mi-e atat de bine, atat de bine, incat nu ma gandesc decat la urmatoarea ora!
Tonkins este Profesorul meu de la sala. Cel mai bun, pasionat, probabil cel mai bun profesor pe care l-am intalnit pe la scolile pe care le-am frecventat. Are 48 de ani. Nu intarzie niciodata, nu repeta niciodata acelasi program. Nu repeta niciodata aceeasi muzica. Programele lui sunt desenate de el si, desi un individ cu o recunoastere si performante internationale remarcabile, ramane modest si silitor, pasionat si iubitor de oameni, tanar si tenace.
Iti multumesc, Tonkins! In fiecare zi.
Comentarii