Romania ascunsa

Am fost in concediu luna trecuta, n-o spun ca sa ma laud, in Grecia. Nu din motive de criza sau mai stiu eu ce, ci pentru ca imi place foarte mult, combinatia mare munte fiind aproape perfecta in unele locuri (celor care cred ca Grecia inseamna Halkidiki, Katerini si Hersonissos le doresc sa se mai documenteze putin). Pentru asta insa trebuie sa mergi in locuri pe care nu prea le vei gasi in oferta agentiilor de turism neaose, sa-ti cauti singur cazare, sa negociezi pretul si altele…

La modul asta poti vedea niste locuri pe care grecii par sa prefere sa nu le scoata in calea cohortelor de turisti romani, bulgari sau rusi. Astfel, odata ajuns acolo, pe langa frumusetea locurilor, nu prea vei da nas in nas nici cu turistul mioritic, genul ala de roman verde care are talentul deosebit de a te face sa te rusinezi ca esti roman. Stiti genul: galagios, nu respecta nimic si pe nimeni, isi baga si-si scoate fericit ca nu-l intelege nimeni, mananca de la pachet, arunca si scuipa pe jos, mama lui face cea mai tare musaka din lume, iar perechea-i minunata isi baga si-si scoate si mai abitir, cu o voce cristalina de toba sparta, in timp ce se rade la glumele de autobaza ale mandrului ei barbat. Daca au venit cumva si cu masina din dotare, atunci nimeni nu le sta in cale, ce mai, lumea e a lor. Una peste alta, fix genul ala de oameni care au dat nastere la zicala "Romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita", sintagma pe care, din pacate, multi dintre noi am folosit-o…

Dar nici asta nu e ideea, ideea e ca in locurile astea s-ar putea sa ai surpriza sa ti se vorbeasca in romana la restaurant, benzinarie sau sa te trezesti ca trage un 4x4 optzecist langa tine si cineva te striga in romaneste, dornic sa afle ce naiba cauti pe acolo si sa mai schimbe cateva cuvinte romanesti. Si vei mai avea surpriza sa-ti si placa, sa descoperi un alt fel de roman, un roman simplu, dar cu bun simt si respectuos, care ar putea sa-ti dea o cafea din partea casei sau care se va oferi sa ajute, sa-ti dea o harta, sa-ti spuna unde sa mergi si unde nu, asa cum nici un roman care lucreaza in servicii nu face atunci cand se afla in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Astfel de experiente repetate, m-au facut sa ma gandesc ca poate totusi problema Romaniei nu e ca este locuita, ca poate mai exista o speranta. Da, nu suntem cea mai harnica natie din lume, iar combinatia balcano-latina nu ne ajuta deloc, nu suntem nici cea mai organizata, nici cea mai responsabila, nu respectam autoritatea si nu suntem nici cea mai unita tara din lume. In schimb, suntem show-off, obraznici, atotstiutori si autosuficienti pana la epuizare. Traim momentul si ni se rupe. Ce sa mai… combinatia latin-balcanic cu influente turcesti si rusesti nu ne prea ajuta. Putem da vina pe comunism, dar astea nu au legatura cu comunismul… cel putin nu una directa.

De altfel am dat recent peste un blog (http://crampeiedinromania.wordpress.com/2009/06/22/cu-dickens-prin-bucuresti) in care am avut placerea sa citesc fragmente redate din descrierea facuta de un britanic Bucurestiului din 1853-1854. Textul este scris cu un excelent umor englezesc si daca aveti rabdarea sa-l cititi o sa vedeti ca atitudinea de Dorobanti nu a aparut peste noapte, dar ca locul de etalare era pe vremea aceea Podul Mogosoaiei (acum Calea Victoriei). Doar ca asta se intampla inainte de Carol I sau de Pache Protopopescu, intr-o vreme in care Bucurestiul nu avea iluminat public, canalizare sau drumuri pavate, in perioada povestilor cu mos Ion Roata, Cuza si ocaua. Povesti care ne aduc aminte si de cinstea negustorilor din vreme aia. Toate astea s-au schimbat odata cu Carol, un neamt care a fost probabil cel mai mare binefacator al Romaniei. Pana a venit comunismul, a carui mare realizare a fost ca ne-a dat ceasul inapoi cu 100 ani.

Si totusi… foarte multi romani, odata plecati din tara si cu cat mai izolati de conationali… se schimba. Devin amabili, muncitori, respectuosi, ba chiar usor nationalisti (in sensul bun al cuvantului).

Si atunci care sa fie problema? Sa fie tara de vina si nu locuitorii ei? Daca teoria comunismului s-a dus pe apa Dambovitei, ce scuza ne mai ramane? Pe cine mai dam vina? Pe lipsa de repere? Pe devalorizarea oricaror simboluri nationale? Pe politicienii prea interesati de acumularile personale ca sa-si mai bata capul cu o tara care se zbate in tranzitie de 20 ani? Pe mass media care a scos manelele din underground si a facut din manelism un fel de-a fi?(imnul national pe ritm de manele ramane probabil punctul culminant). Cu siguranta. Cu siguranta putem da vina pe toate astea, dar oare vom schimba ceva?…

Experienta ultimilor ani ne demonstreaza ca indiferent cat am arata cu degetul, nu obtinem mare lucru. De exemplu, crede cineva ca Atlasul de Mitocanie Urbana va schimba ceva, in afara ca-i va segrega mai mult pe cei care nu se recunosc acolo? Nu ma intelegeti gresit, cred ca respectiva initiativa a fost o miscare foarte inspirata pentru brandul Radio Guerrilla, nu insa si pentru societatea romaneasca. Cum de altfel au mai fost multe alte campanii publicitare, n-am sa dau alte exemple, in care preocupati fiind sa gasim insight-uri relevante pentru romani si sa le transformam in arme de convingere in masa, am scapat un pic din vedere efectul lor pe termen indelungat. Preocupati sa avem un reach cat mai mare, am creditat tot felul de programe si publicatii cu bugete de media, fara sa ne gandim la urmarile pe care acest lucru le poate avea asupra mentalului colectiv, iar atunci cand aveam ocazia sa facem o campanie sociala eram mai preocupati sa facem ceva de festival decat sa ajutam. Si totul a devenit o hora ametitoare…

Problema Romaniei nu este ca e o tara frumoasa, dar locuita, problema este ca e o tara ai carei locuitori au invatat in ultimii 70 de ani ca orice e posibil, orice este permis si ca aproape orice ai face se gaseste o scapare. Romania a devenit tara in care nimeni nu pateste nimic, decat daca supara pe cineva mai smecher, tara in care cu cat esti mai tipator si mai prost crescut, cu atat ai sanse mai mari sa te ajungi. Dar Carol si perioada interbelica ne-au aratat ca se poate si altfel. Si poate ca in loc sa mai aratam cu degetul si sa ne manifestam scarba, am putea sa ne gandim de doua ori inainte sa dam un brief de creatie, inainte sa aprobam o propunere de creatie de care ne hahaim, dar care genereaza atitudini gresite, inainte sa aprobam un mediaplan doar pentru ca genereaza un reach mare. Poate ca putem schimba Romania, dar mai ales pe romani.