Credeam ca va veni mai tarziu sau niciodata. Ei bine, nu sunt chiar asa de special. Criza varstei de mijloc a lovit bubuitor. Din pacate, fara a face uz de arme inteligente, ci cu ce-avea mai rudimentar in dotare. Obuze incarcate de ridicol si rachete cu focoase de stanjeneala mi-au lovit bunkerul izolat, vai, cu polistiren de 5. Cautarea de exercitii de abdomen pe youtube vi se pare un gest mustind de demintate? Nici mie. Everestul locului comun: da, am cumparat crema L'Oreal advertizata de Jack din Lost, ba mai mult, ma mint ca functioneaza. Patetic.Umblu in permanenta atasat la o sticla de 0.5 de apa plata, pentru o optima hidratare si, oricat ar parea de paradoxal, va jur ca nu sunt gay. Cochetez cu psihanaliza, iar vestimentatia de vara a tinerelor care ies de la Facultatea de Drept imi ofera clipe de reflectie, lucru pe care evit sa-l analizez.
O usoara jena financiara si un acut simt al ridicolului ma impiedica, totusi, sa incununez sablonul, necumparndu-mi o decapotabila. Inca. De asemenea, lipsesc in mod regretabil salonul de bronzare, camasa alba descheiata generos, bratara de aur de la incheietura. Punctez in schimb la Ray Bani, la tricourile (cel cu "Who the fuck in Mick Jagger?" m-a amuzat teribil) pe care le cumpar din magazine in care media de varsta bate spre 15 ani, la juvenilii Conversi, la "In for the Kill" - La Roux pe ipod . Serile de vineri si sambata le consacru cluburilor in care predomina, judecand dupa varsta, potentiale fiice. Cluburi in care simulez, dand din cap, ca sunt la curent cu muzica si unde beau, previzibil, apa plata cu lamaie (moment de autoplagiat).
Cum imi sprijina advertisingul traversarea infamei crize? Cu ce ne alina marketingul palpitatiile? Oare si aici feedbackul creaza studii de caz? (Mi-as dori sa-l intalnesc pe copywriterul care as scris asta. Seara, la asfintit, intr-o scara de bloc pustie. Numai noi doi. Eu am o ranga.)
Ma consolez ca nu sunt singur, ca am alaturi de mine camarazi cu care am putea umple charturile demografice ale vreunui producator de lapte cu 0.000000001% grasime, bio, verde, profound steril, eco, fara gust, miros sau vaz. Presupun ca mai sunt barbati de varsta mea care n-au cedat in fata propriei burti, care au facut alegerea justa intre ceafa de porc si sex, care n-au spus adio pretentiilor urcandu-se intr-o Skoda Octavia si care nu si-au legat la gat simbolul suprem al abandonului: cravata de la Steilmann.
Am frigiderul lui Bowie, nu marca ci austeritatea: trei bucati exoftalmice de kiwi, o umbra de ruccola, jumatatea unei lamai cu care cred ca mi-am petrecut Revelionul, o forma neomologata de peste, doua iaurturi din care a fost extras gustul, o felie de sunca din recuzita de la Terminator 2. Cu ce-l umplu? Exista hrana si pentru inchipuiti, filfizoni, paranoici, pederasti, suferinzii de fandaxie, consumatorii de gloss de buze fructat? Industria pare la fel de indiferenta ca si autoritatiile fata demolarea caselor istorice de pe Maria Rosetti. O plimbare prin oras, sorbind din sticla de apa usor gazoasa cu o discreta aroma de lime, ne expune categoria gratios numita OOH. Aici, suntem invitati sa investim in savuroasa pulpa de porc al carei pret pare competitiv. Producatorii de bere ne lovesc cu proiectile cu un litraj din ce in ce mai consistent. Cei de sucuri ne sugereaza ca ar fi bine sa consumam zahar impreuna cu intrega familie. Dintr-un alt panou, o grosiera mana bionica imi intinde o sticla de apa. Din nou, nu pricep nimic din advertising, sigura reactie fiind reaparitia unei vechi si fundamentale dileme: "Ce-o fi mai misto sa ai: o mana bionica sau un picior bionic?".
Unde altundeva decat mall, in pauza de dinainte filmului, primesc lovitura vibratoare a lui Bruce Lee, cea care trece prin ecran. E incununarea perfida a tot ce a creat mai vicios industria alimentaroadvertisingo in ultimele decenii. Pustiul angelic de pe ambalaj se numeste Damien si are scris 666 pe ceafa. E Kinder, proba suprema. Cine dracu' poate sa-i reziste din moment ce e facut chiar cu uneltele necuratului? La proba asta chiar si cei mai barbosi dintre noi cedeaza. Rad fara remuscari cam vreo trei Delice pe zi, daca-mi dai si doua Bueno n-am sa te refuz niciodata, iar simpla privirea a uni Pingui imi da vertijuri. Chiar si Alexandrescu, cunoscut drept un titan greu de induiosat din Baia Mare, imi marturiseste soptit ca sufera de acelasi viciu: au fost si zile cu cate 5 Delice....
In magazine, nasul branzeturilor ne strecoara in tesuturi si o subtila branza topita, la pachet cu alunecosul cascaval. Micii n-au fost niciodata mai accesibili, pastrama niciodata mai prietenoasa, ciolanul niciodata mai impetuos iar POSM-urile nu ne acorda nici cea mai mica sansa.
Baiete, o saorma cu de toate! Ma gandesc deja ce misto ar fi un Q7 alb cu tot pe el. Ar fi sexy sa aiba si numere de Ilfov.
Comentarii