La opt ani de experienta in PR, lumea inca ma mai intreaba cum am ajuns aici, cum am ajuns sa fac meseria asta, de ce. Mai mult, cei care aud ca am fost jurnalist tot cam pe-atit, sint peste masura de mirati si vor sa stie cum s-a petrecut schimbarea.
In cazul meu, trecerea a fost destul de empirica, potrivita vremurilor pe care le traversam, cind multi habar nu aveau ce inseamna domeniul asta. Am inceput aproape fara sa vreau atunci cind, jurnalist fiind, unii dintre cunoscutii si prietenii mei imi cereau ajutorul pentru cite un comunicat de presa sau un interviu, atit in ceea ce priveste forma si fondul, dar si promovarea. Si mi-am spus: ok, de ce nu? Hai sa facem din asta un profit. Asa s-a nascut Headline. Numai ca, interesant, cind oamenii au inteles ca trebuie sa plateasca pentru asta, lucrurile s-au schimbat radical. Nu intelegeau de ce acest "ajutor" trebuie remunerat, adica scrii acolo, un text, si vrei bani pentru asta - practic acest tip de expertiza nu era recunoscut. Dar am perseverat, si astazi avem deja 8 ani in piata romaneasca a relatiilor publice.
Acum, insa, jurnalistii care aleg sa devina PR-isti o pot face mult mai structurat, pot construi pas cu pas pentru aceasta cariera. Lucrind ca jurnalist, intelegi unul dintre lucrurile cel mai greu de asimilat din exterior: faptul ca nu orice pare important intr-o companie, intr-un partid, intr-o institutie, este important si pentru public, deci are sanse sa devina o stire. Valoarea de stire a unei simple informatii este, practic, cel mai dificil lucru de detectat pentru un PR-ist netrecut prin furcile caudine ale redactiei. Din acest punct de vedere, jurnalistul va fi un specialist PR foarte eficient, care intelege ce, cind, cum trebuie sa livreze catre presa.
Apoi, munca dintr-o redactie este grea... mereu sub presiunea unui deadline, mereu cu stresul ca altcineva va avea stirea exclusiva pe care ti-o doresti, mereu cu gindul ca informatii importante vor fi aflate de publicatia sau postul tv competitor. Trebuie sa te misti repede, sa reactionezi rapid, sa fii conectat si sa ai mai multe surse care sa te fereasca de o eventuala intoxicare. Cine a lucrat in aceste conditii, se va descurca in aproape orice job. La training-urile media pe care le derulez, vad corporatisti uimiti de aceasta fata a muncii jurnalistului si ma bucur cind devin dispusi sa trateze breasla cu mai multa toleranta.
Al treilea motiv pentru care un jurnalist ar putea fi poate tentat sa treaca in munca de consultanta este diferenta de tratament. Cu totii ne cam ferim sa spunem ca ziaristii (ma refer la cei de teren, reporterii care sint prima mina in culesul stirilor) sint destul de prost tratati de multi dintre cei cu care vin in contact. Am vazut si am trait situatii de rele tratamente, in care iti faci meseria pe terenuri cu totul ostile, alaturi de oameni care te dispretuiesc doar pentru ca asa e moda, care te ironizeaza, te hartuiesc sau te jignesc fara sa aiba vreun motiv anume sau fara sa ai ceva de impartit cu ei. Asemenea cazuri nu sint majoritare, insa exista, si sint suficient de frecvente pentru a face din meseria de jurnalist una cu un grad sporit de stres. Trecerea spre consultanta aduce cu sine un alt statut: clientii pe care ii consiliezi iti acorda increderea lor, relatiile sint unele de afaceri, interactiunea este politicoasa si de pe picior de egalitate, iar beneficiile reciproce, cu conditia sa iti demonstrezi valoarea in job-ul pentru care ai fost angajat.
Totusi, exista citeva minusuri de care jurnalistul trebuie sa tina cont in aceasta tranzitie:
- Viteza cu care era obisnuit sa lucreze genereaza o anumita superficialitate in tratarea subiectului, lucru de netolerat in munca de consultanta. Daca nu intelegi business-ul clientului, daca oferi informatii eronate sau il citezi cu lucruri pe care nu le-a spus, vei semna finalul unei colaborari care inseamna job-ul tau. Si in jurnalism ar trebui sa fie la fel, dar nu este. Inca vad situatii in care eu sau clientii mei sintem citati cu vorbe pe care nu le-am rostit niciodata, sau in care informatiile oferite sint departe de realitate - si toate astea, fara nici o consecinta ulterioara.
- Familiaritatea cu care interactionezi in breasla nu-si mai gaseste locul in interactiunea cu clientul - chiar daca iti faci prieteni printre clienti (si aceasta situatie este destul de frecventa), trebuie sa nu renunti niciodata la o anumita reverenta de business si la politetea pe care o datorezi celui pe care il consiliezi. Din pacate, exista printre fostii colegi cu care ma mai intersectez citeodata, unii care au ramas cu aceleasi reflexe de familiaritate in limbaj sau in comportament, nepotrivite in anumite contexte.
- Rigurozitatea pentru detalii si grija fata de interesele clientului, plus o anumita diplomatie in interactiunea cu publicurile sale, inclusiv fostii colegi jurnalisti. Dupa o munca dura, acestea sint, de multe ori, lucruri care trebuie invatate. Nu toti jurnalistii sint in situatia de a asimila o noua atitudine, unii trec prin aceasta transformare foarte firesc, unii vin pregatiti, dar toti ar trebui sa aiba in vedere ca acest stil de lucru cu clientul este singurul functional in activitatea de consultanta, una dintre cele mai delicate si mai pretentioase meserii.
Cu alte cuvinte, tentatia celeilalte baricade poate sa vina sau nu. Pentru cei care o incearca, un sfat bun ar fi sa inteleaga mai intii ce presupune munca de consilier PR. Am vazut jurnalisti care au ajuns consultanti intrebindu-se ce o mai fi si gogorita asta, pe cine trebuie sa consulti si ce trebuie oare sa-i spui. Atunci cind te tenteaza sa vezi "cum e de cealalta parte", este bine sa faci lucrul asta nu ca pe un capriciu de moment sau ca pe un moft, ci doar daca esti convins ca ai ceva de oferit, ca poti obtine rezultate si ca cel pe care il consiliezi va avea beneficii reale din colaborarea cu tine.
