Pe data de 13 mai 2009, la Radisson Blu Hotel, peste 120 de specialisti in marketing, companii si agentii de comunicare, au fost prezenti la cea de-a doua editie Mobile Marketing Conference, un eveniment special dedicat canalului de comunicare mobil. Cuvintele de ordine au fost inovatie, multifunctionalitate, personalizare si eficienta, totul in slujba brandurilor dornice de a comunica mai direct, mai rapid, mai personal cu consumatorii lor.
Dan Virtopeanu (Director General, Voxline) a discutat despre caracteristicile mediului mobil - ubicuitate, caracter personal si audienta bine targetata si evaluata. De asemenea, pentru a demonstra multifunctionalitatea canalului de comunicare mobil, a prezentat cateva aplicatii utile pentru comunicarea brandurilor in mediul mobil ( pornirea climatizarii in drum spre casa folosind telefonul mobil, oprirea motorului masinii printr-un SMS si transmiterea tot prin SMS a coordonatelor locatiei). Toate acestea reprezinta mijloace de relationare cu clientii, de transmitere a unor informatii utile pentru ei, sau de oferire a unor servicii creative si atragatoare.