Ciucas isi reimprospateaza identitatea vizuala si lanseaza doua noi ambalaje pentru sticla de 0,5 si petul de 2 l. "Berea de la munte" comunica aceasta etapa noua a brandului printr-o campanie de ATL ce readuce in prim plan noi ipostaze in care se regasesc cele doua personaje reprezentative pentru marca Ciucas: Cerbul Cornel si prietenul sau, Mitica.
Sticla de 0,5l are de acum o noua forma, fiind mai usor de utilizat si mai vizibila la raft. De asemenea, pet-ul de 2l are o forma unica, prietenoasa, de culoare verde - elemente menite sa reflecte valorile berii de la munte.
Pe langa introducerea noilor ambalaje, atat logo-ul Ciucas, cat si etichetele sticlelor au fost redefinite, pastrand, insa, accentele definitorii ale "berii de la munte". Astfel, logo-ul asigura o vizibilitate mai mare al muntelui stilizat si beneficiaza de culori vii si fonturi dinamice, definind mai bine marca ce a atras tot mai mult aprecierea consumatorilor in ultimii ani. Totodata, in noile etichete cerbul devine un personaj mai vizibil, ca reprezentant al muntelui - locul de origine al berii de la 1892.