Mai tineti minte cum va tremurau picioarele si cat de tare va tragea in jos golul din stomac in momentul in care va luati in sfarsit inima in dinti si va lasati tarati de o forta nevazuta spre fetita cu codite, care devenise brusc mai inspaimantatoare decat profa de fizica, si toate astea pentru ca trebuia sa-i adresati cea mai rusinoasa intrebare dintre toate?
Dar aia era pe vremea cand va pasa, ca apoi v-ati facut mari si ati inceput sa uitati ca trebuie sa luati ceva pana si de Craciun, din cauza ca s-a prelungit prea mult sfanta iesire la bere cu baietii. De la o varsta, orice billboard ar functiona ca sursa de inspiratie pentru cadou de Valentine's.
De exemplu "I love Milka". "Ai ceva sa-i spui?". Daruieste-i bomboane de la cea mai apropiata alimentara! O sa inteleaga ea. Ma rog, o sa se simta speciala ca un peste congelat dintr-un metru cub de macrou, dar va primi UN CADOU. Unul in forma de inimioara! Ce poate fi mai romantic?
Pai nu doar mai romantic, dar si cu mai mult bun-simt ar fi sa-i iei un cadou real. Sigur ca acum o sa ma intrebati ce am cu agentia Ogilvy, autoarea billboard-ului. Dupa ce ca a facut o revolutie la client si i-a transformat headline-ul profetic de pe ambalaj "I love Milka" in "I heart YOU", ce pretentii as mai putea avea, cand a reusit sa puna CONSUMATORUL (adica YOU) deasupra brandului in lista de prioritati a brand managerului? Adica daca produsul nu e Channel 5, ce ar putea face agentia, cand mesajul trebuie sa fie de sezon, adica de dragoste?
Pai ia sa tragem putin cu ochiul la publicitatea vecinului, publicitate care tot intr-un panou s-a intamplat, dar doar in ziua de Valentine's.
Mastercard - "The things we do for love: Priceless."
Intr-o buna zi, McCann Erickson London se pomeni cu clientul Mastercard pe cap ca vrea si el campanie de Valentine's. Sau invers, nu stiu exact daca si la ei se fac reclame nesolicitate de client, ci propuse de agentie, proiecte speciale, executii cu mai putina media sau cum le zice alora pe care nu le vedem decat dupa ce iau premiu...(ghosturi parca?), dar vad ca la ei macar au sens. Asa ca se sucira, se invartira, se gandira: ce ai putea sa-i dai, domnule, de Valentine's fetei asa incat ea sa zica "Ioane, asta-i ceea ce money can't buy, ma, baiatule!".
Asa ca mi ti-l cocotara pe John intr-un scaun lipit de un panou, la cativa metri inaltime, in centrul unei inimioare ca o pernuta, care sa-l tina in centru ca pe un inel cu diamant, scrisera de jur imprejur "Hannah Davis, please be my Valentine", brand-uira discret panoul cu Mastercard intr-un colt si apoi asezara dedesubt headline-ul "The things we do for love: Priceless".
Chemara degraba 3 violoniste in rochii rosii de seara sa faca atmosfera romantica. Trebuie sa mentionez ca si el era imbracat de parca astepta sa i se decerneze Oscarul, pentru ca John asta nu era un promoter fara suflet, care sa stea ca un manechin pe scaun, ci un indragostit adevarat sau cel putin un actor suficient de bun incat sa faca toata povestea sa para autentica. El o suna pe Hannah, sa o intrebe cand va ateriza la locul faptei, iar ea, cum se dadu jos din masina, cum se puse pe ras. El, care ingheta la sub 0 grade, pentru ca istorisirea noastra are loc la Londra, pe Old Street, izbucni: "Hannah Davis, I love You! Baby, Will You be my Valentine?".
Ea zise ca da si isi prinse cu degetul o lacrima in cadere, iar el se scobori si alerga prin culoarul creat ad-hoc de trecatori pana la linia de sosire, unde il astepta ea cu un sarut si cu replica aceea care sa stea dovada ca totul a fost real: "You're a Muppet, but I love you".
Filmul cu toata patania a fost pus in pagina de web John4Hannah.com si pe youtube, de unde l-am mostenit si eu, ca sa-l las mosternire mai departe urmasilor publicitarilor nostri.
