Tocmai m-am rostogolit putin pe parchet de ras. Si am sa ma ridic ca sa ma rostogolesc si pe covor. Am sa incerc si in pat si pe masa, imi pare rau ca nu pot sa o fac si pe suprafetele verticale sau pe tavan. Dar nu-i nimic, am sa ies pe strada, am sa ma rostogolesc in lift, pe stalpi, pe autobuze, ce mai, pe glob. Dragii mei, daca ma intalniti sleit de puteri pe strada, rostogoliti-ma in continuare. Nu ma lasati. E singurul mod in care stiu eu sa ma apar de absurd.
Pentru ca in fata absurdului toate coifurile-s de hartie. Mai ales cand pogoara pe cablurile infiletate in mufa de la televizor. Daca te-a prins cu el deschis, poti la fel de bine sa-ti legi singur camasa de forta si sa te predai organelor abilitate benevol. Da, astfel de tragedii pot fi generate de un singur spot. Pe care nu am nici cea ma vaga idee cum sa il cataloghez, dar voi incerca totusi, dedicandu-i aceasta scurta epistola, sa-l rastignesc cat mai putin dureros.
Vorbesc despre un spot la Spor. Probabil vi-l aduceti aminte pe Vopsesti usor, vopsesti cu Spor. Ei bine, aceasta usurinta in comunicare se pare ca s-a stins de mult, lasand loc unei abordari mai stufoase si mai lipsita de caracter. De ce un brand care are cat de cat o poyitionare tine neaparat sa isi puna pe butuci capitalul de imagine va fi pentru mine intotdeauna un mister accesibil probabil doar prin divinatie. Si cum la instrumente oculte putini avem acces, propun sa ne oprim in zona uneltelor standard cum ar fi logica de clasa a noua si congenitalul bun simt.
