Anunt valabil pana la data de 2024-12-22
Companie: Marketiu
Specializare: Social Media, PPC, Marketing
Tip job: Hybrid (Office & Remote), Full Time
Nivel: Middle, Entry Level
Te-ai hotărât să faci o schimbare, să lucrezi la vision board și să transformi 2025 în cel mai bun an al tău, pe toate planurile? Și noi! Și... poate cel puțin pe plan profesional, putem să ajutăm, și să clădim împreună.
Pe scurt despre noi - suntem o echipă tânără, lucrăm cu un număr de clienți bine aleși (hibrid, 3-4 zile / săptămâna remote, locația - București), și ne dorim tare mult să mai găsim pe cineva ca noi, alături de care să creștem in continuare.
Dacă ai deja 2-3 ani experiență în agenție, ai lucrat atât cu bugete micuțe cat si spre 10,000+ EUR / luna / canal de advertising (FB/Google/TikTok etc), ești o persoană pozitivă, proactivă, reliable și te pasionează cu adevărat ceea ce faci, ne-am bucura tare să povestim mai multe!
În mare, ne-am gândit la următoarele puncte importante pentru acest rol:
- Experiență anterioară în implementarea, optimizarea și raportarea campaniilor plătite, end-to-end, pe platformele de mai sus (cel puțin o parte dintre ele) este absolut necesară - ideal într-un mediu de agenție, pentru diversitatea conturilor și componenta de management comunicare cu clienții
- Certificările Google și similar pentru TikTok / LinkedIn / Facebook sunt un plus - cele Google vor fi sigur necesare până la începerea lucrului împreună așa că dacă le ai deja, ai scăpat de-o grijă
- Experiență anterioară în lucrul cu platformele eCommerce populare, implementarea și testarea tracking-ului (FB / Google / LinkedIn etc) și management-ul Google Tag Manager
- Cunoștințe avansate / bilingv engleză
- Copywriting skills pentru ads - cât de lung trebuie să fie textul, ce mesaj rezonează cel mai bine cu publicul țintă, ce text merge inclus în creatives vs. ad copy - all that jazz!
- Time & project management skills - e foarte important să livrăm totul ordonat, la timp, pentru a menține atât calitatea de top a serviciilor dar și relațiile super cu clienții
- Proactivitate și o atitudine pozitivă - știm că probabil vezi asta ca și cerință peste tot, dar chiar contează foarte mult, mai ales într-o echipa mică, să ne facă plăcere să lucrăm împreună și să menținem o energie bună între noi
- O abilitate foarte bună de comunicare - atât în scris cât și verbal. Nefiind un rol chiar Junior, iar noi nepracticând micromanagement-ul, vei fi “in charge” pentru comunicarea directă cu clienții din portofoliul tău. Sigur, dacă ai nevoie de o mâna de ajutor cu orice, vom fi mereu alături, dar e important să îți devină rapid prieteni, și un emoji la locul lui într-un mail cu recomandări sau un unghi diferit în interpretarea unor rapoarte ajută mai mult decât am crede la prima vedere (dar probabil deja știi asta)
- You gotta be a real, reliable team player! - și “descurcăreț”/”descurcăreață” pe deasupra
Lucrând împreună, punem la bătaie….
- Un program flexibil și stil de lucru hibrid (minim 3 zile / săptămâna remote) - nici nouă nu ne place să stăm în trafic sau să dăm skip la sala (prea des) dar vrem să ne vedem și să rezolvăm treburi și F2F
- Un mediu cool, vibe bun, și oameni cu care să îți placă să te vezi mai des (sperăm noi)
- Macbook
- iPhone de lucru (odată ce începe treaba serioasă cu portofoliul tău de clienți)
- Un pachet salarial bun
- Birouri cool, moderne, la Piata Unirii (rețeaua Spaces)
- Un rol dinamic, pe care îl vom modela în funcție de ceea ce te va atrage mai mult, pe măsură ce vei progresa - în cazul în care citind acest job ad simți că stagnezi la actualul loc de muncă, time to say goodbye to that feeling. Cu toții ne dorim să creștem cât mai mult, cât mai complet, în specializarea pe care ne-o alegem, și în cazul în care vom lucra împreună, ne dorim să fii un adevărat A-player pe zona ta
- Ieșiri în oraș, drinks, dinners, stuff like that
Ca și activitate, zilele ne sunt destul de diferite, însă în mare în acest rol credem că vei jongla mai ales cu:
- Implementarea campaniilor tip Paid Ads pe canalele menționate, end-to-end pentru un portofoliu de clienți - industriile variind de la eCommerce până la Tech sau servicii profesionale
- Planificare strategică pentru creșterea conturilor, recomandări către clienți și research pentru a identifica cele mai bune și/sau noi tactici de promovare pe fiecare dintre platforme
- Coordonare cu echipa noastră de content marketing a activităților plătite ce se intersectează cu cele organice
- Auditare de conturi și campanii ale agențiilor predecesoare nouă în cazul preluării de clienți noi cu activitate în trecut
- Crearea de planuri media, setare benchmarks & KPI’s
- Optimizarea campaniilor în curs de rulare
- Raportare și interpretare rezultate + oferire de recomandări clienților
- Comunicare cu clienții și informare proactivă cu privire la evoluție și rezultate campanii (Email / Zoom calls)
- Knowledge sharing în cadrul echipei cu privire la cele mai noi și/sau eficiente modalități prin care putem să ne ajutăm clienții
Dacă până acum lucrurile sună interesant, așteptăm un semn de la tine!
CV-ul și un scurt paragraf despre tine le așteptăm iar dacă ai și un portofoliu, please do share it too! Pornim de acolo pentru următorii pași :)