|
IQads recomanda serviciile
|
|
Data: 15-04-2008 | Sursa: Cohn & Jansen | Ashley&Holmes
Cohn & Jansen | Ashley&Holmes comunica noua promotie GarantiBank
In perioada 12 aprilie – 25 mai, pe statiile TV, la radio, in presa si pe Internet, se desfasoara promotia cea mai recenta semnata de agentia Cohn & Jansen | Ashley&Holmes pentru creditele garantate cu ipoteca de la GarantiBank.
Pornind de la mesajul campaniei, “ia-ti un credit garantat cu ipoteca de la GarantiBank si uiti de plata ratei lunare in primele 6 luni”, executiile creative exemplifica ideea ca, datorita perioadei de gratie de la GarantiBank, care iti aduce o relaxare financiara, s-ar putea sa uiti si de celelalte facturi lunare.
Despre conceptul creativ “Harald” Andrei Ignat – senior copywriter la Cohn & Jansen | Ashley&Holmes, povesteste: “Am pornit de la un insight al aproape oricarui om modern: faptul ca in fiecare luna ai de platit o serie de facturi, mai multe, mai putine (dar cel mai adesea – mai multe). Telefonul mobil, telefonul fix, cablul tv, internetul, curentul, intretinerea... In mod normal, cand iti iei un credit, rata pe care trebuie s-o returnezi bancii in fiecare luna se adauga la lista de mai sus. Dar daca aceasta iti ofera promotia prin care nu trebuie sa incepi sa-ti platesti ratele decat peste sase luni, timp in care stai linistit, fara griji in aceasta privinta... se naste conceptul nostru: ai grija sa nu te obisnuiesti atat de tare cu perioada de gratie de la GarantiBank incat sa uiti a mai plati la timp celelalte facturi lunare; din pacate pentru tine, ceilalti furnizori nu-ti acorda perioada de gratie si s-ar putea sa ti se-ntample tot felul de, sa le zicem, “neplaceri”...
“Echipa Cohn & Jansen ne-a convins de la bun inceput cu un concept deosebit. Cu toate astea, nu puteam sa nu ne intrebam ce reactii ar starni o astfel de abordare, indrazneata totusi pentru mediul local. Am discutat-o mult cu ceilalti colegi, iar argumentele pro au fost majoritare. Si am decis ca putem fi indrazneti, ne putem comunica promotia printr-un spot cu o evadare din inchisoare si un vizual cu o echipa de jucatori de polo tristi intr-o piscina fara apa. Toate acestea ilustrand foarte bine mesajul nostru, “uita de ratele la credit dar nu uita sa platesti celalalte facturi lunare” spune Andreea Catuneanu, PR & Advertising Supervisor GarantiBank.
Harald Andrei Ignat, despre ce aduce nou campania: “In primul rand, o evadare (si inca una reusita!) dintr-o inchisoare, poveste prezentata intr-un spot tv pentru o banca. Asadar, atat increderea agentiei de a propune si recomanda acest scenariu (trecand peste indoieli de genul “neeaaah, n-o sa se aprobe niciodata... sau, ma rog, nu acum, nu in Romania...”), cat si dorinta clientului de-a fi memorabil, avand intelepciunea de a ignora false tabu-uri si de a nu se teme nejustificat ca “o asemenea asociere ar fi mult prea socanta, vai, ce-o sa creada publicul, ce se va intampla cu imaginea bancii noastre, of, vai, hmmm...”. Apoi, inca un pic de divertisment in calupul publicitar, ceea ce face ca intreruperea filmului sa fie mai putin brutala si mai usor de acceptat de catre spectator”.
Filmarile spotului TV “Evadatul” s-au realizat in penitenciarul Doftana, unde echipa Cohn & Jansen | Ashely&Holmes si cea de la Tandem au petrecut o noapte intreaga.
Echipa care a contribuit la realizarea campaniei:
din partea Cohn & Jansen | Ashely&Holmes: Carmen Simion – Client Service Director, Ina Olaru – Account Director, Anca Banescu – Account Executive; Andrei Cohn – Director de Creatie, “Harald” Andrei Ignat – Senior Copywriter, Loreta Isac – Art Director
Din partea GarantiBank: Okan Yurtsever – Retail Banking Director, Andreea Catuneanu – PR & Advertising Supervisor, Valentina Unguroiu – Senior PR & Advertising Officer
Casa de productie video – Tandem Film, Producatori – Giuliano Doman si Catalin Fetita, Regizor – Andrei Cohn, DOP – Emil Nitoi; Casa de productie audio: Holograf Advertising; United Media: Iulian Angheluta – Media Manager
Cohn & Jansen | Ashley & Holmes este o agentie de publicitate full-service, parte a celei mai mari retele regionale independente Ashley Worldgroup Southeastern Europe, care ofera solutii integrate de comunicare.
GarantiBank este sucursala din Romania a GarantiBank International N.V., cu sediul la Amsterdam. Aceasta este detinuta in totalitate de Garanti Turcia, a treia banca privata din Turcia, avand active de peste 36 miliarde USD. In Romania, GarantiBank are 37 de agentii, dintre care 13 in Bucuresti.
| Optiuni |
 |
| Comentarii |
 |
|
|
|
|