Opt ani a fost copywriter in agentii: la MullenLowe Romania, Ogilvy & Mather si Propaganda. La un moment dat, in timpul asta, Andreea Chirica si-a amintit ca-i place sa deseneze, pasiune din copilarie. Asa ca, la 25 de ani, a inceput sa schiteze ilustratii cu colegii de la birou, pe care le scanau si se distrau pe seama lor. Dupa ce publicul ei a trecut dincolo de departamentul de creatie, in 2011, si-a lansat prima carte, „The Year of the Pioneer”. La finalul lui 2016, a venit si „Home Alone” - poem grafic despre singuratate si insingurare, in care personajul e tot ea, ca in cazul primei carti.
Mi-as fi dorit sa pot scrie si desena despre altcineva sau altceva, dar toate incercarile mele de a schita ceva mi s-au parut false. Mi se parea ca preiau formule narative si stilistice vazute sau auzite la altii, ca nu sunt autentica, ca nu spun adevarul.
Din 2015, a luat-o pe calea freelancingului (si ilustratie, si copy). Dar nu regreta anii de agentii. Spune ca au invatat-o sa fie disciplinata, sa nu se panicheze cand vin modificarile cu nemiluita, sa-si negocieze intern orgoliile si sa ia fiecare desen publicat ca pe o victorie.
Ne mai zice si despre perceptiile oamenilor din industrie vizavi de fata care stie si sa scrie, si sa deseneze.
Non-ilustratie: scoala si job-urile
Am terminat facultatea de Teatru, sectia Teatrologie si Management Cultural, la UNATC in 2002.
Jobul meu a fost de copywriter, pana acum un an. Ilustratia a fost pana atunci o activitate secundara (ca timp acordat ei), dar la fel de importanta pentru mine. Adevarul este ca nu am combinat neaparat cele doua activitati, dar daca nu eram copywriter, nu ma apucam nici de ilustratie.
Inceputurile in ilustratie
Sunt doua etape. Am desenat toata copilaria (ca multi alti copii) si chiar vroiam sa dau la liceul de arte, dar nu s-a intamplat. Apoi am facut o pauza in adolescenta, am urmat alte pasiuni si am facut facultatea de Teatrologie.
Mi-am reamintit pe la 25 de ani ca imi place sa mazgalesc pe hartie. Am inceput sa-mi desenez colegii de birou. Desenele mi le scana colega mea Otilia si apoi mi le trimitea inapoi pe mail. Iar eu le forwardam celorlalti colegi care apareau in desene. Si ei radeau.
Apoi am primit de ziua mea un blog, ca sa postez acolo desenele. Am tot pus desene pe blogul ala pana cand a inceput sa aiba o audienta ce depasea departamentul de creatie din agentia in care lucram pe atunci.
Pentru ca meseria asta de copywriter nu prea iti lasa timp liber sa explorezi si alte talente, am evoluat incet si fara convingere. Au fost ani intregi in care nu desenam decat sporadic si mai ales neasumat.
Am inceput sa cred ca sunt ilustrator (si nici atunci nu eram 100% convinsa) dupa ce am publicat „The Year of the Pioneer”.
Metode de invatare
Nu m-a invatat nimeni sa fac ilustratie si am evoluat incet, incercand sa nu imi pierd curajul de a trage linii strambe si urate, pe masura ce am capatat mai multa siguranta.
Ma mai intreaba oameni ca mine, care nu au facut studii de arta sau arhitectura, pe care nu i-a invatat sau corectat nimeni, daca e OK sa deseneze. Le raspund cu toata convingerea ca da, toata lumea ar trebui sa incerce sa deseneze.
Pentru ca, daca treci peste stangacia primelor incercari si peste frustrarea pe care ti-o da desenul final (pentru ca nu iese niciodata cum il doresti) s-ar putea sa descoperi ca iti place foarte mult sa faci asta. Si daca nu iti place, tot e bine sa incerci pentru ca te invata rabdarea, acceptarea faptului ca ai limite si ca vei gresi si ca e OK sa gresesti si sa o iei de la capat. Ca e foarte placut sa migalesti ore in sir asupra unui lucru ce va fi privit poate doar 10 secunde. Te invata sa privesti altfel obiectele si oamenii din jur si o gramada de alte lucruri utile. :)
Toolkit
Folosesc isographurile de la Rothring, pensule, tus, foaie, guma de sters, scaner si un pic de Photoshop (Image ->Levels).
Mediul preferat: hartie sau digital
Prefer hartia. Imi doresc sa fac mai multa ilustratie de carte, indiferent daca sunt cartile mele sau ale altora.
Eu am tot rezistat tentatiei de a desena digital, desi viata mea ar fi fost mult mai usoara in ultimul an, daca as fi incercat sa folosesc o tableta. Dintr-un fel de snobism cred. Pentru ca toti ilustratorii si autorii de romane grafice pe care ii admir urmeza acest proces anevoios si migalos. Si apoi de ce sa sar etape cand imi place fiecare din ele?
Cel mai mult imi place sa desenez alb-negru, one panel/pe pagina. Am devenit in timp - fara sa-mi propun - mai atenta si mai interesata de detalii. Si am trecut cumva de la reprezentarea detaliilor narative prin text la exprimarea lor prin desen. Incerc sa folosesc din ce in ce mai putin text. Unul dintre romanele grafice preferate este „White Collar” de Giacomo Patri, care nu are deloc text. Pe de alta parte ma preocupa posibilitatea de a-i da textului o alta functie semantica.
Proiectele comerciale
Modul de lucru depinde de la brand la brand. Am desenat un logo la inceputul anului trecut, al carui brief, primit pe Whatsapp, suna asa: “Vrem o batrana care impleteste, in stilul tau” si asta a fost tot. Am trimis 3 propuneri, au ales una dintre ele.
Am avut noroc sa desenez si sa scriu pentru un brand de camasi, fix ce am crezut eu ca merge mai bine.
Uneori propun eu, cum a fost cu desenele pentru editia din vara Decat o Revista, unde am propus un serial de banda desenata. Le-am scris pe scurt despre ce voi scrie si desena, mi-au spus ca este OK si m-au incurajat sa fiu cat mai onesta.
Cu cat brandul e mai mare, cu atat sunt mai multi oameni implicati. Si atunci apar timpi morti, graba, dar si intarzieri, frici si feedbackuri contradictorii. Noroc ca eu sunt obisnuita cu asta si nu ma frustreaza deloc atunci cand procesul e mai anevoios. Consider un privilegiu faptul ca pot desena si ca sunt platita pentru asta.
Cartea despre depresie si anxietate
„Home Alone” este despre singuratate si insingurare. Eu spun ca este un „poem grafic” pentru ca, rasfoind-o, dai de pagini intregi numai de desen, intrerupt pe ici pe colo de un monolog interior, mai mult sau mai putin liric.
Am incercat sa vorbesc despre peretii pe care ii construiesti singur, care se adauga celor de beton, atunci cand esti deprimat. Si despre anxietatea pe care social media le-o da unora.
Cat timp am lucrat la cartea asta mi-am inchis Facebook-ul si dupa o vreme mi-am inchis si contul de Instagram. Cred ca altfel nu as fi reusit sa o termin. E nevoie de un tip de concentrare si de liniste, foarte fragile. Drept dovada e faptul ca au fost perioade lungi (o luna, doua) in care nu am desenat nici o pagina, pentru ca nu ma puteam rupe de...viata, de lume, de tot ce se intampla in jur.
Panel-ul preferat
E primul pe care l-am desenat si este extrem de important pentru mine si pentru carte. De fapt, este chiar un fel de rezumat extrem de concentrat al cartii. Desenul asta a dictat stilistic tot restul cartii. Este mai stangaci decat altele, dar tin mult la el si cred ca o sa pastrez desenul original.
Procesul de lucru
Am un proces de lucru mai sinuos. Am o idee la care ma gandesc mult timp. Luni in sir. Ca si cum as impleti la un fular pe care il tot desir si il impletesc si iar il desir. Si nu ma pot apuca sa fac schite decat atunci cand sunt sigura ca am cu ce sa termin fularul. Pentru ca, asa cum li se intampla multora care vor sa scrie/deseneze ceva mai substantial, imi vin o multime de idei. Care par foarte interesante, dar pe masura ce incerc sa le dau continut, se dovedesc amagitoare, se dovedesc lipsite de substanta sau de adevar. Niste “cioace”, ca sa folosesc un arhaism publicitar.
Si intr-o zi m-am apucat, am desenat o pagina. Apoi am schitat o parte (cartea e impartita in 3 parti) si am lucrat doar la ea, in acelasi timp, notandu-mi ganduri, fraze, expresii, imagini, intr-un mic carnet despre celelelalte 2 parti. Si apoi le-am desenat si pe acelea (schita in creion –desen conturat in tus – desen detaliat).
In paralel cu aceste etape, se desfasoara toate etapele mentale: entuziasmul initial, urmat de anxietate, oboseala, vesnicele intrebari: „de ce fac asta? cui ii trebuie?”, un fel de determinare maniacala de a termina ce am inceput, rezgandire, entuziasm cand ma apropiam de final si apoi tristete la final: „si eu ce fac acum?”.
Ca timpi de lucru, am inceput sa desenez la ea din 2014, cu pauze mari (cate 2 -3 luni in care nu desenam nici o pagina, pentru ca lucram full time) pana prin martie-aprilie 2016. Apoi au urmat tot felul de modificari marunte.
Legatura cu prima carte
Nu este nici o legatura cu „The Year of the Pioneer”, in afara faptului ca personajul principal sunt tot eu.
Mi-as fi dorit sa pot scrie si desena despre altcineva sau altceva, dar toate incercarile mele de a schita ceva mi s-au parut false. Mi se parea ca preiau formule narative si stilistice vazute sau auzite la altii, ca nu sunt autentica, ca nu spun adevarul. Ce-i drept nu am incercat pre mult. Acum am o idee pentru viitoarea carte in care personajul meu va fi deghizat, ascuns in alta piele. Poate asa voi reusi.
Ca tehnica, cartea asta este mai reusita. Continutul este diamentral opus, este introspectiv, melancolic. Dar cred ca le leaga acelasi pesimism cu zambet in coltul gurii. Care e al meu.
Cititorul imaginat
Cat timp am scris si desenat la carte m-am gandit la toti oamenii din jurul meu, la prieteni si cunoscuti, la cum ar reactiona ei rasfoind-o. Mi-am dorit sa le placa lor, ei erau cititorul ideal.
In mintea mea, era evident ca e genul de carte care place mai mult fetelor, dar am fost surprinsa sa sa gasesc baieti si barbati printre fanii ei.
Acum imi doresc doar sa o citeasca cat mai multi oameni, cat mai diferiti si mi-ar placea sa o citeasca si cei care nu citesc romane grafice.
Mi-ar placea sa ii ajute pe cei care se simt singuri in anumite perioade ale vietii si care isi pun tot felul de intrebari legate de viata asta de adult, pe care cei mai multi dintre noi ne-am imaginat-o altfel cand eram mici.
Relatia cu publisherul
Hardcomics mi-a publicat si prima mea carte, „The Year of the Pioneer”, o carte pe care nu ar fi publicat-o nimeni altcineva. Ei erau atunci (si cred ca si acum) singura editura din Romania, specializata in comics si graphic novels.
Am desenat toata cartea fara sa ma gandesc la cine o publica, fara sa pitchuiesc idea cuiva. Din motivele explicate mai sus (ideile uneori sunt menite sa ramana doar idei) nu-mi place sa povestesc ce vreau sa fac pana cand nu sunt sigura ca pot face. Am aratat-o catorva oameni doar cand era aproape gata.
Si, pentru ca lucrasem cu Hardcomics in 2011 , a fost firesc ca atunci cand aproape terminasem cartea asta sa i-o arat tot lui Milos Jovanovici (aka Hardcomics). El s-a entuziasmat la fel de mult ca mine, a paginat-o si a facut si art direction-ul copertilor, care arata atat de bine.
Distribuitorii
Cartea se gaseste la librariile Anthony Frost si Kyralina. Distribuitorii s-au ales ei, ne-au contactat si au spus ca vor sa vanda cartea.
Promovarea
Promovam cartea din gura-n gura. Sau din share in share.
Si am inceput sa ma promovez pe mine mai mult, in singurul mod pe care il consider eficient, si anume sa arat ce desenez. Asa ca am facut un cont de Instagram unde postez un desen pe zi. Urmariti-ma acolo.
As vrea sa particip mai mult la targuri de carte, pentru ca am observat ca imi place sa-mi vad cumparatorii si sa intru in vorba cu ei.
Ziua copy, noaptea ilustrator
Cat a fost asa, s-au impacat relativ bine. Dar recunosc ca nu as fi putut desena „Home Alone” daca as fi lucrat 10 ore pe zi de luni pana vineri. Si nu as fi putut desena pentru expozitia „Shrinking Cities” de la MNAC sau cea de la Muzeul Bucurestiului sau ilustratiile de carte din toamna asta.
Proiectele mai mari au nevoie de timp si de concentrare, nu prea se lasa strecurate printre briefuri si deadline-uri stranse. Dar lucrul in publicitate m-a ajutat mult, nu regret deloc anii in care ilustratia a fost lasata pe planul doi.
Am invatat sa fiu disciplinata si sa nu ma panichez cand vin modificari cu nemiluita, sa imi negociez cu mine insami orgoliile si sa iau fiecare desen care ajunge sa fie publicat (pe hartie sau online) ca pe o victorie.
Perceptiile celorlalti
Culmea, clientii sau colaboratorii mei care nu lucreaza in marketing sau publicitate, au profitat cel mai mult de faptul ca imi place sa le fac pe amandoua.
Cred ca mai mult ii deruteaza asta pe colegii mei din publicitate (cu exceptia lui Gologan, care mi-a propus sa ilustrez o campanie pentru un client Propaganda si a acceptat si propunerile mele de text). Ei sunt obisnuiti cu aceasta impartire clara (si traditionala) a rolurilor si de multe ori, vazandu-mi desenele si, afland ca lucrez in publicitate, cei care nu ma cunosc au concluzionat ca sunt art director.
