“Palme d'Or” in 2008, pentru scurtmetrajul Megatron. Lungmetrajele Morgen, Rocker si Orizont. Serialul Valea Muta. Sunt cateva din titlurile semnate de Marian Crisan. Regizorul vorbeste despre cerintele diferite din televiziune, cliseele de promovare din filmele romanesti, modurile simpliste de a cataloga arta si de a o imparti in categorii triste sau vesele sau problemele de distributie.
Marian Crisan vorbeste si despre o realitate care, din pacate, trebuie asumata: Cinematografia de arta devine o nisa din ce in ce mai redusa.
Valea Muta
Am fost contactat de catre producatorii HBO si mi s-a propus sa intru intr-un pitch pentru un nou proiect de miniserie, care la aceea ora se numea Eywitness.
Am citit scenariul primelor doua episoade si dupa cateva intalniri in care am propus viziunea mea asupra tratarii scriptului, am fost anuntat ca voi fi angajat ca regizor. A urmat un an de munca intr-o echipa care a fost in comunicare zilnic. Mi-a placut proiectul deoarece discuta despre subiecte sensibile, era provocator si se intampla la Brasov.
Voiam sa construiesc niste personaje puternice, sa gasesc actorii potriviti pentru fiecare rol. E un set mare de actori si multe secvente destul de grele pentru ei.
A fost o perioada de casting lunga dar cred ca si foarte importanta in ceea ce a urmat. Locatiile se gasesc pana la urma si e o treaba de geografie, dar cu actorii e mai delicat, trebuie sa rezoneze unii cu altii, trebuie gasit tonul, ritmul.
Cerinte
Spre deosebire de filmul de cinema, serialul si miniseria au intr-un fel un set de cerinte estetice care tind sa fie standard. Asta nu m-a deranjat foarte mult, deoarece din capul locului am vrut sa filmez urmand un limbaj clasic, "american" sa zicem asa.
Am vrut sa respect naratiunea cu care suntem obisnuiti in filmele asa zis comerciale. Nu am vrut sa inovez prea mult. Nu cred ca producatorii si-ar fi dorit asta oricum.
Am fost insa foarte atenti la partea estetica, la vizual. Impreuna cu DOPul Tudor Mircea, am cautat cele mai expresive solutii vizuale pentru fiecare locatie si secventa in parte.
Cea mai grea parte
Am lucrat un an incheiat. Cea mai grea parte nu exista pentru mine. Sa fac film continua sa fie o placere si o provocare.
Sensibilitatile televiziunii
Nu m-a schimbat aceasta experienta. Cred ca trebuie sa iti asumi lucrul la o productie TV care e diferita de lucru la un film de cinema.
In cinema, cel putin in cinema-ul romanesc actual, regizorul hoataraste in final aproape totul, in timp ce in productiile TV hotararile sunt luat intr-o echipa care il include si pe regizor, dar hotararea finala o are producatorul.
Sunt multe lucruri de care un autor de cinema nu tine cont: marketing, audienta, accesibilitate etc.
Inceputurile in cinema
Prin clasa a zecea. Tatal meu era si este pasionat de filme. Ne ducea la cinema si colectiona filme pe casete video. Si acum pastram colectia familiei pe VHS care insumeaza mai mult de 600 de casete datand din anii 80 pana spre finalul anilor 90.
La vremea aia am inceput sa citesc ceva mai mult. Am vazut cateva filme care m-au facut sa visez: Indiana Jones, mai tarziu filmele lui David Lynch, Kieslowski. Am inceput sa vad filmele romanesti ale marilor autori: Pintilie, Daneliuc, Tatos, Veroiu.
Promovarea filmelor
La stadiul in care se afla distributia de film de la noi, cred ca toti regizorii se implica si in promovare. Oricum filmele de autor, filmele de arta vor continua sa fie mai greu de promovat, asa cum e pretutindeni in lume.
E absurd sa crezi ca un film de arta va umple sali la fel ca o comedioara nevinovata la care ti se face cateodata rusine ca te uiti. Nu ma intelegeti gresit, imi plac comediile bune...
Obstacole
Lipsa de sali care sa programeze film romanesc. Sunt foarte putine sali in tara potrivite pentru publicul care vrea sa vada film romanesc de arta sau film international de arta.
Filmele iau drumul multiplexelor care vor altfel de "marfa". Iar producatorii vor face marfa asta pana la urma pentru a servi multiplexul.
E destul de trist sa vedem ca asta devine un fel de reteta internationala care functioneaza, dar e impotriva cinematografului ca arta. Cinematografia de arta devine o nisa din ce in ce mai redusa aici si pretutindeni.
Lipsuri
Implicarea salilor in promovarea si programarea filmelor. Chiar si in reteaua RomaniaFilm, filmul romanesc nu este promovat cum se cuvine. Exista o reticenta chiar si acolo.
Am avut filme programate in orase mari la ora 14 in cursul saptamanii pe motiv ca e Star Wars seara. Deci sa nu ne miram de rezultate cand atitudinea este aceasta.
Clisee
Ca sunt triste. Cred ca e un mod foarte simplist de a cataloga arta. Cred ca in ultimii 15 ani, au fost produse cateva filme foarte bune. Sunt oameni care din auzite se hotarasc sa nu vada film romanesc si chiar au "pareri" despre ele fara sa le vizioneze.
Apropo de filmele mele, nu stiu ce sa zic, nu am auzit discutii despre cliseele din ele.
Publicul
Cu toate ca publicul nu e unul foarte mare, el a crescut de la an la an si avem un public care asteapta si urmareste filmul romanesc. E o evolutie cu siguranta.
Din anul 2000, cand nu se producea aproape nimic si publicul era aproape inexistent, acum avem cateva sute de mii de spectatori anual si in jur de 15-20 de filme produse in fiecare an.
Filmele romanesti sunt foarte vizibile pe piata internationala, iar cand sunt lansate la marile festivaluri atrag atentia cand se intorc acasa.
Cronicile
Am citit cateva. Mai ales cele favorabile :) Criticii vad cateodata lucrurile mai limpede, la rece. Eu personal sunt foarte legat de filmele mele si mi-e greu sa le judec.
Desigur ca te afecteaza cumva, si cand esti laudat si cand esti criticat, dar face parte din arta si asta, nu?
